AcasăCircuiteVacanța la țară – Jurnal/Ziua 2 - Dieta la țară: sintagmă pleonastică

Vacanța la țară – Jurnal/Ziua 2 – Dieta la țară: sintagmă pleonastică

Ziua se arăta a fi una frumoasă, în ciuda previziunilor meteo, motiv pentru care am decis să facem o plimbare lungă pe faleza Buzăului, la Berca. Știu, o să spuneți că termenul de faleză, nu prea se potrivește cu malul unui râu precum Buzăul dar, credeți-mă, că odată ajunși acolo, vă veți schimba total preconcepțiile, ca subsemnatul. Am făcut înadins și câteva poze doveditoare, pentru a-mi întări afirmația😊.

Urmare de AICI

Așa se face că, după un mic dejun copios, în care gazdele noastre s-au întrecut pe ele, destoinic îndestulând masa cu roșii cărnoase din cele cu gustul copilăriei, atunci culese din grădină, ouă fierte, degrabă scoase de sub găinile nedumerite, salată de vinete aprig frecată cu ulei, tocată la satâr de lemn și amestecată cu ardei copți la foc de lemne, brânză din cea tare de la mini-ferma unei vecine, șuncă și mușchi de casă, pregătite iarna trecută din purcelul din coteț și câte și mai câte alte bunătăți, de care, doar aici, la țară, poți avea parte; ei bine, după toate și toate acestea, iacătă-ne într-un final, plecați la drum.

Faleza Buzăului și satul de paiantă

Faleza Buzăului este o construcție nouă, reprezentând rodul unei idei de investitie comunitară care ar face mândră orice localitate din România, nu doar pe cea din Berca. Este pur și simplu vorba de punerea în practică a proiectului de reabilitare a unui vechi drum înfundat, improvizat cândva din grohotiș și macadam, drum ce ținea paralel cu răul Buzău și care cu timpul se transformase într-un fel de groapă comunală, plină de gunoaie, mărăciniș și moloz, ceva foarte asemănător (păstrând proporțiile) cu ceea ce vedem noi ploieștenii, azi, pe râul Dâmbu.

Așa se face că această comunitate locală a decis să facă ceva cu porțiunea aceea urâtă, tranformând-o, în ceea ce este ea astăzi; o minunată zonă pentru agrement, comparabilă cu orice obiectiv asemănător dintr-o țară europeană. Și deși, noi am fost acolo pe timp de zi ni s-a povestit că, odată cu venirea serii, promenada se transformă într-un loc și mai încântător.

Aleea largă și asfalatată are desenate de-alungul ei, șotroane și alte jocuri pe asfalt, spre încântarea copiilor mici sau mai mari.

Promenada este exclusiv pietonală (dincolo de bariera accesată numai cu cardul electronic pot trece doar mașinile câtorva riverani, rezidenți permanenți) și este foarte frumos mărginită într-o parte cu trotuar iar în cealaltă, dinspre malul râului, fiind dichisită cu tinere sălcii plângătoare și flori.

Citește și: Idei de weekend: Alternativa pentru Vârful Secăria o reprezintă Vârful Comarnic… zis și Vârful Văcăria 🙂

Aleea este presărată des cu bănci pentru odihnă și coșuri pentru gunoi și totul este curat, ba chiar aș putea spune, vizibil gospodărit. La capătul îndepărtat al falezei există două terenuri de sport, unul acoperit în stil “balon” având și gradene în interior și un altul în aer liber, pentru tenis.

Pentru că Buzăul este atât de adânc acolo încât pare că nici nu curge, am înțeles că vor fi contruite pontoane și vor fi aduse bărci și hidrobiciclete pentru cei pasionați de o plimbare plutitoare pe luciul apei.

Puțin mai încolo, există o altă zonă bine delimitată, dedicată picnic-ului, având grătare verticale, construite din cărămidă și dotate cu grill metalic, apă curentă, tomberoane pentru gunoi, toalete ecologice și foișoare tradiționale cu bănci și mese din lemn. Ce mai, rămâi mut când constați că există așa ceva într-un loc pe care-l descoperi pentru prima dată într-o comună oarecare din România. Iar pe lângă toate acestea, vezi cum curge încet, plin de povești și legende din vremuri imemoriale, Buzăul.

Satul de paiantă este o altă atracție a comunității din Berca, fiind vorba despre un ansamblu agro-turistic ce oferă turiștilor cazare și masă, toate într-un ansamblu arhitectural unic in România.

Citeşte şi: Podgoriile Aradului – Săgeata verde dintre vii

Construcțiile din incintă au fost ridicate în stil tradițional, prietenos cu mediul. Acest sătuc poate oferi turiștilor dornici de “altceva”, o locație deosebită pentru petrecerea timpului liber, fie că aceștia doresc să se limiteze la rămânerea în incinta complexului ori își propun să viziteze locurile de basm din imprejurimi.

Restaurantul unde oaspeții pot servi micul dejunul, prânzul sau cina dar și căsuțele unde se pot caza sunt construite în stil traditional, din bârne de salcâm și paiantă, un amestec arhaic din care se contruiau pe vremuri, toate casele țăranilor români.

Dacă vreți să descoperiți și dumneavoastră această oază de rural autentic o puteți face oricând, la Berca. Totul este aducător de bucurie sufletului și privirii.

După cum am remarcat și noi, obiectivele din această regiune buzoiană reprezintă încă un secret, deocamdată nedezvăluit integral, călătorului venit din alte locuri; un colț de plai bogat în atracții unice în țară și pe continent: Țara Luanei, Vulcanii Noroioși, Așezările Rupestre de la Colți-Aluniș-Nucu, comparate cu zona Athos din Grecia, Focurile Vii, Trovanții, Barajul Siriu, Tabăra de Sculptură și multe, multe altele; acestea fiind numai o parte dintre obiectivele numai bune de vizitat ce le oferă cu mărinimie, geoparcul UNESCO, Ținutul Buzăului.

Pizza cu rupere de nori

Am revenit pe ulițele asfaltate ale Bercăi, printre casele gospodarilor moderni, cu intenția unanimă de a ne opri la terasa din centru, decorată îmbietor cu jardiniere împodobite cu flori și pentru a ne răcori la un suc rece sau o bere la halbă și poate, de ce nu, chiar pentru a înfuleca una din pizzele coapte la foc de lemne, pe care le adulmecaserăm încă de mai devreme.

Zis și făcut, numai că nici nu am apucat să luăm ultima îmbucătură din gustosul prânz itinerant că se porni deodată cea mai cumplită rupere de nori pe care am întâlnit-o de când mă știu.

Norii, pe care îi văzurăm noi ceva mai devreme cu coada ochiului cum se strecurau tiptil, precum o mâță șireată, de dincolo de coama unui deal, reușiră într-un final inevitabil să se dezlănțuie năvalnic, în ciuda speranțelor noastre deșarte că, poate, ne vor ocoli. Nici vorbă!

Citeşte şi: Bigăr – satul pemilor sau mica Boemie din Banatul montan

Odată pornit potopul, străzile se inundară într-o clipită în spume albicioase și, astfel, furtuna cea vânătă ne încheie subit socotelile în privința continuării aventurilor, pentru ziua respectivă. Noroc cu băieții binevoitori de la terasă care ne-au transportat până la locul unde parcasem, că altfel ne-am mai fi adăpostit sub marchiza locantei, încă vreo oră-două.

Așa că iată-ne întorși acasă, unde ne-am schimbat hainele umede, am făcut niște dușuri fierbinți (pentru da, avem baie, vas de wc, duș cu apă caldă, aer condiționat, wi-fi, smart TV și chiar Netflix) și, după ce s-a înserat, și ne-am adunat iar fiecare de prin camerele noastre (unde trebuie să recunoaștem, am cam picotit oleacă, așteptând răcoarea serii) și ne-am așezat nerăbdători în jurul mesei de pe terasa generoasă a casei, lângă niște castroane umplute din timp de mătușa, cu de-alde carne la garniță, garnisită cu niscai castraveciori de grădină murați la soare și acompaniați de-o mămăligă vârtoasă, coaptă la foc mic.

Toate fură anterior și ulterior, adecvat stropite cu ceva zeamă de prună, gălbioară și veche de doi ani. Absolut toate aceste, frumos împletite fiind de noi cu multe, multe povești depănate tihnit, în geana înserării, așa cum doar rudele știu să o facă.

La sfadă cu vecinii. Micul “terorist” de la ora 5

Erau prompt acompaniate de lătratul îndepărtat din amurg al unor câini insistenți, toate istorisirile noastre despre cei ce-au fost și nu mai sunt, despre cât de mucaliți erau unii ori cât de hâtri alții, despre aventuri ale copilăriei și vremuri trecute, despre cât de gustos e pilaful de găină, pritocit molcom pe pirostriile ceaunului, la parastase sau sărbători câmpenești. Ori cât de aprigă e țuica de Buzău, în iernile lungi și aspre, atunci când e fiartă în ibric la foc mic, pe plita cu cercuri de fontă și apoi dreasă cu oarece boabe de piper negru aruncate-n dânsa, alături de-un vârf de cuțit de zahar… și câte și mai câte.

L-am cooptat în discuție până și pe vecinul de peste gard, un tip glumeț si plin de voioșie, ambulanțier la Buzău. Pe sub mustața căruntă și deasă, spune bancuri precum un docher și meșterește de câteva săptămâni bune, la un cuptor de șamotă, pe care vrea să-l plămădească sub o aplecătoare.

Citeşte şi: Toamna se vizitează Buzăul!

Când am prins un moment prielnic, l-am avertizat scurt și fără menajamente că i-am pus gând de borș unuia dintre cocoșii din bătătură (din cei de rasă pitică, poreclit ad-hoc “ teroristu’ ”) care a găsit de cuviință să mă trezească în creierii dimineții, la ora 5 trecute-fix, obligandu-mă, contrar “voinții” mele să cobor din pat pentru a fereca ferestrele.

Ne-am amuzat cu toții pe tema asta, vecinul replicându-mi zâmbind că orătania pitică este crescută în scop exclusiv decorativ, nefăcând obiectul niciunui viitor borș, nici măcar pentru stăpânul acesteia. Motiv pentru care m-am răzvrătit, gândind introspectiv la faptul că “proiectul lui, cu cuptorul din curte, va fi unul, se pare, de durată”. Aveam toate astea în minte, în timp ce-l urmăream amuzat, cu cât “spor” lucrează la constructia lui. “Pân’ la pensie-l termină!”, gândii eu, continuând “deh, nu-i grabă?” 😊.

Între timp, dincoace de gard se pun la cale planuri pentru a doua zi și picăm cu toții de acord ca, întâi de toate, sărbătoare fiind, să dăm o fugă până la mânăstire, la Ciolanu. Așa că, în taina nopții, ne răsfirarăm care încotro, pe la culcare, purtând în minte, gândul întâmplărilor ce au să vie…

Citește continuarea AICI

Sondaj

Unde vă petreceți vacanța?

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Noutăți