Pentru că o mare parte dintre cititorii nostri sunt oarecum “în temă” în privința podgoriilor din Județul de reședință, m-am hotărât să aduc în atenție și tradiția unor alte locuri asemănătoare din țara noastră.
Locuri care au deseori aceeași încărcătură deosebită dar despre care, poate, cititorii noștri pasionați de turismul oenologic (și nu numai) autohton nu știau atât de multe lucruri interesante, curiozități sau poate, de ce nu, recorduri europene sau mondiale deținute în anumite domenii de alte locuri din țară.
Așa că m-am gândit să relatez câte ceva despre un loc vizitat de mine în câteva rânduri și anume, împrejurimile Municipiului Arad, mai exact Podgoriile Aradului.
Podgorenii căii ferate…
Podgoria Aradului este una dintre cele mai vechi din România, zona fiind atestată documentar la începutul secolului al IX-lea dar, potrivit unor legende, viticultura a fost practicată pe aceste meleaguri încă de pe vremea lui Burebista.
O sursă documentară mai apropiată de prezent spune că undeva în jurul anului 1.000 d.Hr., Regina Ghizela, soţia Regelui Ştefan al Ungariei, ar fi donat abatelui din Bakony, cu ştirea soţului său, o suprafaţă de 17 sape de vie (o sapă fiind echivalentul suprafeţei pe care o putea săpa un om într-o zi, n.a.).
Turiştii doritori să viziteze această zonă pitorească, trebuie să ştie că prima Şcoala de viticultură din ţară a luat fiinţă la Miniş, localitate aparţinătoare comunei Ghioroc din vecinatatea Aradului, în anul 1881, iar patru ani mai târziu, în 1885, a luat fiinţă prima pepinieră viticolă, la Baraţca – Păuliş. De menţionat că zonei Minişului i se atribuie întâietatea la nivel mondial în ceea ce priveşte producerea vinului din soiul Cadarcă, în anul 1744.
Mai trebuie spus că în localitatea Miniş fiinţează și cea mai veche Vinotecă, cu cel mai vechi vin, produs în 1926. Şi tot la Miniş a fost înfiinţată, în anul 1957, o staţiune de cercetări horti-viticole, în imediata apropiere a acesteia existând din anul 1987 Muzeul Viei şi Vinului.
Tramvaiul secular de la sat…
V-am prezentat puțin Podgoria Aradului pentru a putea să vă vorbesc și despre oamenii deosebiți de la începuturile exploatării viticole din zonă, podgorenii locului.
Astfel, la data 18 august 1896 când a fost organizată ședința de constituire a primei societăți feroviare, denumită Societatea pe Acțiuni Transporturi Feroviare Arad-Podgoria tot atunci s-a strâns și capitalul social al acesteia, găsind sprijin financiar în special la primii podgoreni ai zonei, proprietarii viilor din Podgoria Aradului.
Ulterior acestei constituiri, reprezentanții societății au făcut demersurile necesare autorizării construcției unei căi ferate, astfel că la 25 septembrie 1905 Ministerul Comerțului din imperiul Austro-Ungar acordă unui grup de oameni de afaceri din Arad și Budapesta concesiunea și dreptul de a construi și exploata timp de 90 de ani o cale ferată cu ecartament metric (distanța de 1000 mm între cele două șine) “de interes local” între Arad și podgoriile Aradului.
Linia a intrat prima oară în probe pe 18 noiembrie 1906. După încă o rundă de încercări care a avut loc pe 30 noiembrie, inspectorii veniți de la Budapesta și-au dat acordul ca această linie să fie deschisă publicului, ceea ce s-a și întâmplat o zi mai târziu. Curiozitatea în privința acestei căi ferate este că la momentul deschiderii circulației, adică acum 115 ani, linia Arad – Podgoria avea o lungime totală de nu mai puțin de 58,3 kilometri. Traseul era împărțit în trei sectoare: Arad – Ghioroc, în lungime de 22,3 kilometri, Ghioroc – Pâncota, de 22,2 kilometri și Ghioroc – Radna, lung de 13,9 kilometri.
Din 1906 și până în 1913 linia a utilizat pentru tracțiune automotoare benzo-electrice (o noutate absolută a momentului) și vagoane construite la Fabrica Johann Weitzer din Arad.
Problemele apărute in operarea defectuoasă a automotoarelor duale benzo – electrice au determinat conducerea societății care administra linia Arad – Podgoria să decidă electrificarea acestei linii în 1910.
Lucrările au început un an mai târziu și s-au încheiat în 1913, când pe 4 Aprilie linia a fost inspectată de către Comisia Superioară a Ministerului Comerțului din imperiu. Șase zile mai târziu, pe 10 aprilie 1913, odată cu plecarea din Arad a primului tramvai cu călători, linia cu ecartament de 1000 de mm Arad – Podgoria devenea prima cale ferată electrificată din estul Europei și a opta din lume.
Citește și: La Paradis Land din Neptun problema nu e doar țeapa pe care ți-o trag
Investiția și-a arătat roadele încă de la început! În primul an automotoarele Ganz nu au avut nici un incident înregistrat. Energia era furnizată de Uzina electrică din Arad, si…înca o curiozitate pentru acea perioadă…motoarele funcționau cu curent continuu! Deasemenea, la mijlocul liniei, la Ghioroc, în incinta remizei de întreținere a fost instalat și un acumulator gigant, compus din 800 de elemente (la vremea aceea era cea mai puternică instalație de acest tip din imperiu) care în caz de avarie putea asigura necesarul de energie electrică pentru 24 de ore.
În 1918, ultimul an al Primului Război Mondial, automotoarele și vagoanele lor au fost vopsite în verde. Peste ani, această schimbare va duce la numele popular dat de localnici trenului electric – “Săgeata Verde”. Împrejurările și motivele pentru care trenurile au fost revopsite nu sunt însă deloc clare. Se pare că au fost vopsite în verde din motive de camuflaj militar însă explicațiile în acest sens sunt destul de puține.
Trenul electric de după Primul Război Mondial
După Primul Război Mondial, odată cu reîntregirea României, linia Arad – Podgoria va fi administrată de ”Societatea Anonimă a Căilor Ferate Electrice Arad – Podgoria”, o structură privată aflată în subordinea Direcției Căilor Ferate Particulare din Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor de la București.
Citește și: Idei de weekend: Alternativa pentru Vârful Secăria o reprezintă Vârful Comarnic… zis și Vârful Văcăria 🙂
Din fericire, cel de-al Doilea Război Mondial nu a venit cu distrugeri pentru linia Arad – Podgoria. Exploatată ca o linie de tren obișnuită, linia Arad – Podgoria păstra însă câteva caracteristici care o făceau deosebită. În primul rând era electrică!
Dealtfel, până în decembrie 1965 când a fost deschis sectorul electrificat Brașov – Predeal, linia Arad – Podgoria a fost singura linie electrificată din România!
Un alt element deosebit era faptul că exceptând locurile în care se intersecta cu calea ferată ”mare”, linia Arad – Podgoria nu avea nici un fel de sisteme de semnalizare! Manevrarea trenurilor făcându-se prin telegraf până în 1961 iar mai apoi prin telefon.
La trecerile de nivel unde linia se intersecta cu calea ferată erau instalate bariere. Fiecare astfel de intersecție avea și o linie moartă, pe care ”Săgeata” era obligată să tragă în caz de urgență dacă mecanicul observa că nu mai poate opri la timp garnitura.
Sistemul era unul rudimentar dar eficient, dovadă fiind faptul că de-a lungul anilor nu au fost înregistrate nici un fel de incidente în aceste locuri. Acest sistem de siguranță este activ și astăzi!
Într-o zi de 30 septembrie 1991 ultima cursa a ”Săgeții verzi” a circulat pe relația Radna – Ghioroc – Pâncota. Linia și trenurile care o operau ajunseseră până la acea dată într-o stare atât de avansată de degradare încât nu mai prezentau siguranță pentru călători.
În prezent șinele mai sunt vizibile, ele fiind încă prinse în asfalt în locul în care linia ”Săgeții Verzi” traversează drumul. La fel, mai pot fi văzuți în picioare și câțiva dintre stâlpii din lemn ai liniei de curent.
Știm că o parte dintre cititorii noștri probabil că au avut ocazia să circule cu “Mocănița” în zonele din țară unde aceste garnituri speciale înca mai fac deliciul turiștilor de pretutindeni însă elementul distinctiv dintre Mocăniță și Săgeata Verde este acela că cea din urmă este singura garnitură de tramvai din România care funcționează pe unica linie extraurbană cu ecartament de 1000 mm, care este încă exploatată, după aproape 120 de ani.
Vestea bună așadar este aceea că de la Arad și până la Ghioroc, linia există în continuare și că pentru câțiva lei, cât costă un bilet, puteți face o plimbare pe traseul istoric despre care v-am făcut vorbire. Merită!
