AcasăCircuiteVacanța la țară – Jurnal/Ziua 3 - Pelerinaj

Vacanța la țară – Jurnal/Ziua 3 – Pelerinaj

Știam că va fi sărbătoare a doua zi, însă când am ajuns la poalele mânăstirii am rămas înmărmurit văzând ce ciopor de oameni se strânsese acolo. Până și gazdele noastre au rămas mirate, mărturisindu-ne că nu mai văzusera de mult timp, ațâția mireni, veniți la Ciolanu, în zi de hram.

Urmare de AICI

Am zărit acolo localnici purtându-se în ținută populară ori doar cu ie sau cameșă traditională, fapt ce mi-a bucurat si mai mult sufletul. Spre mirarea mea, slujba nu s-a ținut în biserică, ci undeva afară, pe o culme aflată în mijlocul domeniului mânăstiresc, în umbra unui stejar bătrân. Privind această imagine, mi-au venit în minte, de-a valma, frânturi de istorie străveche. Vremuri demult apuse, în care oamenii simpli, se adunau laolaltă la umbra unul arbore secular și își tineau slujbele creștinești, acolo, în vatra satului, unde bisericile nu se ctitoriseră încă ori pe locul unde ele fuseseră sălbatic urgisite de cei păgâni.

Citește și: Toamna se vizitează Buzăul!

Nimic mai pur în această imagine vie, nimic mai normal în inima unei comunități de oameni simpli, de la țară, adunați împreună de credința lor ancestrală în Dumnezeu. Nu știu cât am poposit în acest loc atemporal, remarcând încă un lucru deosebit. În biserică sau în afara ei, în locurile de unde se putea lua câte o punguță din hârtie, umplută cu anafură, lumea nu se îmbulzea iar nimeni din biserică nu te întreba de unde ai cumpărat lumânările pe care le aprinzi? Cu toții vorbeau în șoaptă, de teamă parcă să nu tulbure liniștea rugăciunii ori pe părinții ce țineau slujba.

Vedeam pe viu, puritatea renăscută la țară, din vatra satului ancestral, la ea acasă, autentică și neviciată. Am plecat de acolo mai liniștit și mai desfierat de grijile cotidiene constatând încântat, că mi se întâmplase fix ceea ce sperasem să mi se întâmple venind aici. Mă linișteam, ieșeam din ritmul alert impus de vâjâitul delirant al orașului prăfuit, poluat și ultra încordat. În rest, duium de copii frumoși, bunici la fel și deopotrivă multă lume curată la suflet, neîncrâncenată. Câțiva turiști străini, nu mulți.

…și din nou bucătăreală

Și pentru că promiseserăm gazdelor noastre că într-una din zilele șederii aici, noi, oaspeții de la oraș, vom fi “de serviciu” la bucătărie, lăsându-i și pe ei, gazdele să se mai odihneasca puțin, am încercat, la întoarcerea acasă a ne ducem la bun sfârșit, promisiunea. Așa că soția, s-a apucat de o ciorbă gătită dintr-un burtos crap de Dunăre și-un cap de somn uriaș, “articole culinare” achiziționate mai deunăzi de ea, din Ploiești; iar eu am purces la curățatul legumelor pentru prepararea unui ceaun cu tocană vânătorească. Țin să menționez faptul că mistrețul cu pricina, nu era din cel autohton ci din cel unguresc și foarte congelat, fiind achizitionat de subsemnatul, pe persoană fizică, de la unul din en-gros-urile de la marginea Ploieștiului.

Rețeta am învățat-o acum vreo 10 ani, acasă la un prieten bun din Arad ce mă invitase la ziua lui. Am stat atunci în acea curte, nedezlipit de-o ceată de vânători veritabili, crișăneni din partea locului, în timp ce pregăteau la acea tocană, ascultându-le poveștile cinegetice și sorbind la pălincă fină de gutui.

Citește și: Bigăr – satul pemilor sau mica Boemie din Banatul montan

Așa că am “furat” și eu, pe cât de bine m-am priceput, secretul preparării mâncării cu pricina și l-am pus în practică de câteva ori, cu surprinzător succes (o spun cei ce-au încercat-o deja). O să vă împărtășesc și vouă cândva rețeta aceasta “secretă” și deloc complicată, de vă veți arăta pe drept curioși să o aflați.

Marea mămăligă din mijlocul mesei, ciorba de pește, garnisită-n zeamă cu legume proaspăt culese din grădină și iuțită la mâncat cu oarece ardei cătrănit ca dealtfel și tocana vânătorească de mistreț, scăldată bine în vin de casă din cel roze, adus în sticle îmbrobonate din beciul răcoros, închiseră apoteotic cea de-a treia noastră zi la țară, dimpreună cu un tort “belcolade” de Buzău, comandat deunăzi, de mătușa.

Reflecții la ceas de seară

Și iată cum, după ce toți ceilalti merseră la culcare, mă așezai și eu solitar, într-un târziu de noapte, în scaunul de pe terasa casei, ascultând la serenada greierilor cei somnoroși și frecându-mi cu palma burdihanul de-acum pântecos, într-un gest involuntar și total lipsit de maniere, precum un cumătru vlașin așezat în porticul hanului, deliberând contemplativ asupra “frumuseții vieții la țară”.

O fi ea frumoasă dar este și foarte grea!” îmi replicai tot eu, neplăcut surprins de gândul facil, continuându-l: “Să te trezești zilnic la 4 dimineata ca să dai, la -15 grade în miezul iernii, de mâncare la dobitoacele din curte, asta înainte de a pleca pe jos preț de câțiva kilometri, prin întunericul uliței pustii și bine nămețite, până la gara din sat. De unde s-o apuci mai departe, la pas, pe ecartament, alături de oamenii alături de care muncești zilnic la reabilitarea căii ferate, așa cum a făcut-o unchiul, zi de zi, cale de 40 de ani, înainte de a ieși la pensie, nu e deloc lucru ușor.

Citește și: Vacanța la țară – Jurnal/Ziua 1 – Marea evadare

Apoi, la apusul grăbit al soarelui iernii, să apuci pieptiș povârnișul priporului îndreptându-te, tot pe întuneric, spre casă, frânt de oboseală și să o iei iar de la capăt cu treburile gospodăriei; că deh, mai trebuie să mai bați câte un cui la șipca din gard, smulsă de crivăț ori să mai întărești oleacă sageacul de la porumbarul viscolit, să mai dai un braț de fân caprelor, să le mulgi ori să dai apă călâie potaiei din lanț, să faci lături și uruială porcilor, s-arunci două mâini de grăunțe găinilor și să le aduni ouăle de prin cuibare ori să mai lopățești nițel zăpada din fața porții, timp în care să mai crești și-un copil-doi, ținându-i prin școli și facultăți…și câte și mai câte alte trebi și griji, nu-i deloc lucru ușor.

Și când te gândești că astea sunt doar trebile bărbatului, de trebile zilnice ale femeii, ce să mai zicem… vai Doamne!”.

Pesemne că nici nu băgasem de seamă când mă pusesem în pat și adormisem cu aste gânduri frământătoare, visând de departe la viața, pe cât de frumoasă, pe atât de grea de aici dar și la aventurile ce ne vor aștepta în ziua următoare, ultima a mereu-prea-scurtei noastre vacanțe la țară.

Citeşte continuarea AICI

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Noutăți