Am apucat drumul Buzăului, într-o Sâmbătă dimineață. Era o zi de toamnă târzie și frumoasă ce îmbrăcase pădurile în nuanțe roșiatice și aurii iar spetele dealurilor se arătau încă învelite în veșmânt de frunze cărămizii.
Șoseaua serpuia lin și imediat ce am străpuns valea Buzăului, venind din Prahova am simtit în pălmâni aer curat …sau cel puțin mult mai curat decât cel al Ploieștiului.
Am preferat sa abordam o rută mai liniștită pentru periplul nostru, prin zone rurale unde viața e molcomă și miroase a foc de lemne, luând drumul Drajnei prin Gura Bâscei și apoi cotind imediat prin Cislău, Viperești am ajuns la Ciuta. Un loc superb unde șoseaua se ține paralel cu Buzăul aprig care se oglindește în norii albi de deasupra și curge învolburat printre malurile împodobite cu livezi în pârg și viță de vie.
La Ciuta ne-am oprit puțin ca să ne mai dezmorțim și să ne săturăm de aer proaspăt de pădure căutand parcă răgazul necesar să admirăm cum râul se unduie încet prin valea pe unde și-a săpat matca acum milioane de ani, cand era mai mare și mai furios. Unii dintre noi, ne-am așezat la o cafea pe terasa pensiunii de acolo dotată cu o belvedere superbă 👍 iar alții s-au delectat admirând sau cumpărând obiecte de artizanat traditionale expuse în imediata vecinătate.
Liniște monahala și sculpturi în piatră. Super oferta zilei: Aer curat gratis!
Când ne-am declarat cu toții pe deplin satisfăcuți de acest “relache” am mai oftat încă odată adânc și ne-am suit în mașini urcând pe drumul din dreapta spre Tabara de Sculptura Măgura, nu înainte de a poposi câteva minute pe traseu, la Schitul Cetățuia; un loc de liniște și meditație, plin de har și mai apoi am “explorat” superbul domeniu al locației de 4 stele 👍 din apropiere.
Ne-am continuat deplasarea prin pădure pe șoseaua asfaltată aproape impecabil ce deschidea meandre line printre brazi și fagi, până ce privirea ne-a fost inundată de luminișul ce ni s-a deschis larg în față. În stânga ne-a întâmpinat semeață, Mânăstirea Ciolanu, ctitorită de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul în 1589 iar în stânga noastră, așternută peste spinarile vălurite ale dealurilor încă verzi se întindea Tabăra de Sculptură Măgura.
Întinsă pe mai bine de 20 ha, terenul și lucrările taberei se află acum în administrarea autorităților culturale ale județului Buzău. Terenul a aparținut dintotdeauna Mănăstirii Ciolanu iar numele care i s-a dat taberei se datorează faptului că piatra folosită la sculpturi a fost procurată din carierele ancestrale ale comunei Măgura, aflată în imediata vecinătate.Tabara a luat ființă în urmă cu o jumătate de veac, mai exact în 1970, pentru a marca cele 16 secole de la prima atestare documentară a ținutului Buzău și a fost organizată la inițiativa sculptorului Gheorghe Coman.
Bineînțeles, recurența numărului 16 trebuia să apară ca un laitmotiv în organizarea programului taberei, așa se face că acesta prevedea ca timp de 16 ani, câte 16 sculptori (în fiecare an în majoritate alții) să vină la tabăra de la Măgura Buzăului, unde, în perioada lunilor de vară să creeze căte o sculptură, pe o temă la alegere, dintr-un bloc de piatră pe care îl primeau prin tragere la sorți.
Sculptorii erau, la acea vreme, elevi ai liceelor de artă din țară sau proaspeți absolvenți ai Academiei de Arhitectură din București. În cei 16 ani, la Măgura au lucrat 163 de sculptori, în urma cărora au rămas 256 de lucrări de artă, presarate pe întinderea celor 20 de ha și donate județului de către creatori, ele reprezentând astfel laolaltă cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber.
Citește și: Bigăr – satul pemilor sau mica Boemie din Banatul montan
După ce am admirat o parte dintre lucrările presărate pe coline am vizitat apoi Mânăstirea Ciolanu, un loc cu o deosebită încărcărcatură sacrală pe care vă îndemn să o simțiți și voi la propriu, imediat ce treceți pe sub poarta impunătoare a mânăstirii, sculptată în lemn masiv,.
La nici 2 km distanță, ceva mai sus am descoperit o altă locație de 4 stele 👍, având un domeniu remarcabil cu ansambluri de terase suspendate și piscină exterioară încălzită. Preparatele din meniu deja ne făceau cu ochiul însă aveam alte planuri pentru masa de prânz motiv pentru care le-am lăsat în urmă, încă înghițing în sec parcurgând drumul de întoarcere până la soseaua principală încărcați cu energie pozitivă și pregătiți pentru ceea ce avea să urmeze.
Am uitat să menționez că mai devale de locația sus amintită există o frumoasă poiană, excelent amenajată, cu grătare și coșuri pentru gunoi, nemaipomenit loc pentru organizarea unor picnicuri complicate, alături de cei dragi. Totul e curat, coșurile de gunoi sunt golite regulat, iarba e tunsa frumos si liniștea naturii este incredibilă.
Viziuni selenare și gastronomie locală. La pas prin ținutul ambrei.
Ne-am continuat apoi periplul nostru diurn până la Berca (nu înainte de a ne delecta cu căte o mână de coarne și fragi proaspăt culese, achizitionate de la localnici), unde am pornit pe traseul care duce către Parcul Natural Vulcanii Noroioși. Un loc superb, nemaiîntâlnit vreundeva în țară și pe care orice român ar trebui să îl viziteze măcar o dată în viață. Este o comoara națională și continentală iar plus de asta peisajele selenare de acolo și speciile unice de plante ce cresc în zonă te fac să te simți parcă pe o altă planetă.
Am coborât din nou la șoseaua principală si ne-am oprit pe drumul de întoarcere în “patria” cârnaților de oaie, adică la Plescoi, de unde nu ne-am putut abține să nu băgăm în traistă câțiva metri din renumitul produs local. Am bătut apoi palma cu toții, jurând pe roșu să nu ne atingem de ei până la proxima întâlnire colocvială, în aceeași formula, atunci când ne vom razbuna cumplit pe ei frigându-i la jar molcom pe grătarul încins, alături de un pahar…hai două…de adălmaș acidulat și niscai pătrate de plăcintă cu dovleac. Pe scurt, ne era foame! 😊
Făcând așadar cale întoarsă pe drumul de unde am venit, până la Cislău si apoi Viperești, ne-am continuat drumul înainte, de data asta, prin Pătârlagele și apoi Nehoiu și am făcut o scurtă oprire la Muzeul de Chihlimbar de la Colți, un alt loc unic în România. Colecția de chihlimbar este compusă din roci cu ambră și rășini de chihlimbar, unele brute altele prelucrate, unelte folosite la extragerea și prelucrarea chihlimbarului, precum și acte vechi referitoare la exploatarea minieră din zonă. Cele mai importante piese din colecție sunt bucățile de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o insectă prinsă probabil în picătura de rașină acum câteva sute de mii de ani.
Deasemenea, în clădirea care adăpostește muzeul, construită în stil popular în 1973 și care se încadrează perfect în peisajul zonei mai sunt expuse o colecție de icoane și una etnografică. Unele piese din chihlimbar pot fi chiar și achizitionate, așadar, aviz amatorilor! Pentru pasionații de drumeții montane (noi nu eram acum pregătiți pentru asta) drumul din Colți se continuă către Vârful Zboiu, unde altitudinea este de 1114 m. De acolo cărările se înclină ușor, făcând trecerea către Lacul Gotiș și Hânsaru. De aici o mică bifurcație le poate oferi două opțiuni: fie să meargă către Nucu – Bozioru sau să parcurgă un drum forestier ce trece prin Paltin (satul fantomă) și să ajungă astfel la Ansamblul Rupestru de la Aluniș, atestat încă din 1274. Noi însă am revenit la ruta noastră inițială și ne-am continuat drumul până ce în sfârșit am ajuns la o altă destinație dorită a zilei: Lacul de acumulare și barajul Siriu.
Cabana premianților și marele baraj de pământ
Fabulos! Absolut fabulos! Lacul de acumulare Siriu a luat naștere în urma construcției barajului pe râul Buzău, acesta fiind de o frumusețe rar întâlnită.
Lucrările de construcție ale Barajului Siriu s-au întins pe aproape 20 de ani, între 1975–1994. Curiozitatea și unicitatea construcției colosale este aceea că s-a realizat fără ciment și numai din pământ, piatră, steril și miez de argilă. Acesta reprezintă al doilea cel mai mare baraj de acest fel de la noi din țară iar chichița acestei găselnițe inginerești este aceea că, În contact cu apa, argila uscată din compozitia barajului își mărește volumul, devenind astfel impermeabilă. Originalul ideii dar și contrucția colosală în sine face din acest obiectiv, un unicat. Fiind încadrat perfect în peisajul mirific este de ajuns să îi descoperiți măreția și vă veți îndrăgosti iremediabil de el dar și de meleagurile de basm Buzoiene în totalitatea lor dorind să le revedeți mereu și mereu, așa cum o fac eu încă din copilărie.
Prin pădurile astea, mi-a soptit cineva, nu spui cine 😊, s-ar afla o locație exclusivistă ce până de curând era frecventată doar în regim închis de personalități autohtone sau internaționale despre care este știut faptul că iubesc discreția și vor să își petreacă ceva timp de calitate în natură, departe de ochii curioșilor. Această locație de vis, despre care se spune că ar avea în realitate mai mult 5 stele este realizată integral în stil “chalet design”, precum renumitele cabane din Alpi sau Pirinei și are asupra celui care îi trece pragul ciudatul efect de a-i bloca mandibula pe modul deschis.
Pe lângă faptul că domeniul este înconjurat cu gard electrificat pentru alungarea urșilor sau altor vietăți forestiere (sic!), “chalet”-ul de la Siriu 👍 👍 este de un pitoresc absolut, excelent gândit și construit de arhitecti bine tocmiți, special pentru a face oaspeții cazați acolo să-si uite iremediabil casă. Deși deschisă de curând și muritorilor de rând, unii spun că locația ar fi una doar pentru “premianți”.
Citește și: Podgoriile Aradului – Săgeata verde dintre vii
Oricum ar fi, probabil că mulți dintre noi ar avea acces la ea (în situația puțin probabilă de a o găsi și liberă) dacă și numai dacă am găsi forța necesară să renunțăm la uzuala de acum vacanță anuală în Turcia, Grecia sau Zanzibar“. Făcând acest mic “compromis” 😊 am reuși poate să petrecem și noi, în pădurile Siriului (cu o cheltuială echivalentă cu cea oferită pentru una din destinațiile enumerate) căteva zile de reverie autentică, pur autohtonă.
Am mâncat ciorbă de babic!
Dar să revenim cu picioarele pe pământ și să recunoaștem că, una peste alta, foamea ne cam dădea ghes iar pentru că plecasem de acasă deja chitiți să urmăm recomandările unor amici în privinta locului unde să dejunăm, am ținut morțiș să urmăm cu strictețe instrucțiunile primite și să mâncăm într-o locație cu tei 👍 din Sărata Monteoru, localitate aflată pe ruta noastră de întoarcere.
Locația este una deosebită și pe lângă terase, restuarante sau camere de hotel este dotată și cu o piscină exterioară cu apă sărată provenită din renumitele izvoare natural-saline ale zonei. Dealtfel întreaga localitate Sărata Monteoru este perfect adaptată să ofere la un nivel bine organizat și în condiții optime (care și pe noi ne-au surprins plăcut) tuturor turiștilor, amatori de tratamente balneo, o gama largă de oferte de cazare și cură de specialitate. Am remarcat în mod excepțional curățenia și liniștea localității!
Recomandarea în privința locației gastronomice a fost binențeles pe măsura așteptărilor și chiar le-a întrecut; motiv pentru care vă îndemn și pe voi să faceți o vizită acolo și să încercați un țoi cu pălincă de gutui (doar pentru pasageri), ciorba de babic (specialitatea casei) și/sau 😊 delicioșii papanași. Și vă mai îndemn să faceți un lucru simplu și la îndemână. Să petreceti și voi o minunată zi, în autenticul naturii, la voi în țară, relativ aproape de Ploiești.
Și încă ceva! Dacă alegeți să vizitați Valea Buzăului dimpreună cu minunatele ei comori, faceți-o cu încredere oricând…dar mai ales toamna!
