AcasăCircuiteJurnal din Maroc – Ziua 2 – Muntele te primeşte cu plăcere...

Jurnal din Maroc – Ziua 2 – Muntele te primeşte cu plăcere şi îţi oferă bucurii nemărginite, dar, câteodată, are nevoie şi de răgaz… Ziua schimbărilor de plan!

Socoteala de acasă nu prea i se potriveşte cu cea din târg nici lui Cristi Minculescu, ghidul montan prahovean, aflat într-o tură în Maroc, acolo unde intenţionează să ajungă pe vârful Jebel Toubkal (4167), în condiţii de iarnă. Deşi, aparent, este un munte care poate fi urcat uşor, structura calcaroasă îl transformă, pe vreme de ninsoare şi temperaturi reci, într-unul inabordabil. În cea de-a doua zi a călătoriei sale, Cristi avea în plan să strabată cei aproape 20 de kilometri de la Imlil până la Refugiul Muflon (3200 m), locul de unde începe urcarea spre vârful Atalasului. Doar că planurile i-au cam fost schimbate. Dar să aflăm de la el cum a decurs cea de-a doua zi a unei expediţii care nu se anunţa cu cine ştie ce probleme.

Urmare de AICI

„Camerele Riadului au fost încălzite doar cu aerul condiționat, care vara e foarte apreciat.  Eu, împreună cu Cristi şi Adi am decis să oprim aerul și ne-am băgat în sacii de dormit, unde ne-a fost super bine.

În toiul nopții sau cel puțin asa am apreciat noi ca fiind (în realitate, era ca 06.30) a fost dată alarma din difuzoarele minaretelor pentru rugăciunea de dimineaţă… Acesta este un alt şoc pentru turistul aflat în prima sa expediţie în Maroc şi care nu are idee de obiceiurile locurilor. Când auzi alarmele în „creierii“ dimineţii, te întrebi, în primă fază, dacă este cutremur, alarmă de război…  Și, astfel, am luat o pauză  de la somn. La 07.00 a «cântat» și alarma lui Adi…altă pauză de la somn. 😀

În sfârșit, pe la 08.00 a sunat și telefonul meu și m-am trezit. Micul dejun urma să înceapă la 9, iar pe la 10 să plecăm.

Am strâns repede bagajul, am separat ce urma să rămână la Riad și am fugit la masă. Afară, zăpada era deja depusă într-un strat de cam 12-15 cm.

Citește și: Jurnal din Olimp – Ziua 1 – Un drum care părea banal s-a transformat într-unul cu peripeţii

Surpriza a fost foarte plăcută în micuțul salon unde am luat masa, când am văzut bogățiile care ne aşteptau pentru a le savura: de la ouă fierte și brânză, ardei, roşii și castraveți, miere, gem, unt și totul cu lipiile calde cu reţeta lor de casă. Ne-am bucurat de ceai, de cafea şi de tot ce ne-au oferit, dar gândul şi discuţiile ni se tot îndreptau către vremea de afară şi cam ce urma să întâlnim pe traseu.

Zilele astea am tot studiat prognoza pe diverse site-uri de specialitate și, desi, veștile despre stratul de zăpadă și vântul «promis» nu  erau prea bune, am sperat să putem ajunge măcar până la Refugiul Muflon (la 3200m), iar de acolo să ne adaptăm situaţiei.

De la Riad am plecat la 10.30, când afara era o lapoviță destul de serioasă, motiv să punem pe noi pelerinele sau hainele rezistente la umezeală.

Drumul spre Parcul Național Toubkal  urcă prin livezi de nuci, meri sau cireşi (la 1800m) pe sub, dar și prin  satul din Imlil , Aroumd, unde au fost filmate secvenţe din filmul  „Şapte ani în Tibet”.

În sat am intrat cu toţii în magazinul de covoare, dar şi de diverse suveniruri cu „pietre- fosile”, unde am făcut și câteva cumpărături. Totul se negociază!

Vântul începuse să sufle și lapovița să își facă de cap. În scurt timp, am ajuns la punctul de control de la intrarea în Parc și…am avut parte de o imagine care nu era de bun augur pentru noi.

Citește și: Vârful Mytikas (2918 m) şi plajă la ţărmul Mării Egee, propunerea ghidului Cristi Minculescu pentru o vacanţă activă şi accesibilă întregii familii

Am văzut că nu erau urme pe zăpada proaspăt așternută, iar când am mers să ne înregistrăm, am primit și vestea nedorită că nu avem voie să urcam din cauza condițiilor rele de pe munte. Am văzut dezamăgirea pe feţele majorității dintre turisti, în timp ce mie îmi venea să plâng de supărare. Să ajungi atât de aproape să-ţi atingi obiectivul, dar, în acelaşi timp să fii atât de departe…

E clar că nu putem negocia cu soldații, aşa că am decis împreună cu ghizii locali, dar şi cu turiştii, să facem o scurtă drumeție până pe la 2000m altitudine, pe zonele deluroase ce mărginesc valea, urmând ca prânzul să îl luăm în satul Aroumd, unde am și găsit cazare în locul zilei când urma sa dormim pe munte.

Lapovița a continuat pe tot parcursul zilei, la fel și vântul. Riadul este unul frumușel și, în mod normal, ar trebui să ne ofere şi o panoramă frumoasă, însă azi nu prea ne vine să deschidem ușile. Am ajuns uzi fleaşcă, apa trecând de toate hainele „de firmă”…  Toată după-amiaza am stat în jurul unui godin pe butelie, într-o sală mare de mese pe unde cam sufla vântul pe la toate geamurile. Mai este o sobă pe lemne în altă sală, unde fumul a inundat toată camera… Şi uite-aşa testăm şi ceva condiţii de supravieţuire 😀

A venit și ora mesei și iar a fost bătaie pe tajinul vegetal, dar şi pe cel cu carne de vită.

În reorganizarea planului stabilisem să mai avem o ieşire după masă, dar cum multe dintre hainele noastre erau ude, am ales să amânăm totul pentru a doua zi.

Citește și: Jurnal din Olimp – Ziua 5 – Drumul spre casă e pavat cu multe peripeții sau câte i se pot întâmpla lui Cristi Minculescu între un răsărit și-un apus

Netul este destul de slab, aşa că redescoperim formele clasice de comunicare. Este tare plăcut să stai la poveşti la gura sobei… fie ea  „activată“ şi de-o amărâtă de butelie care are un defect și se tot oprește. Scoatem abur cam ca afară, unde auzim vântul oferă un adevărat concert.

La un moment dat, Rachid, ghidul marocan, vine cu ideea de a merge la un hamam, aflat la câteva minute de cazarea noastră.  Dacă tot suntem înfriguraţi, a părut o idee destul de bună, aşa că împreună cu cei doi Cristi (în total, în grup, suntem trei cu numele de Cristi) și Rachid am plecat să vedem ce ne oferă vecinii de cartier.

Hamamul marocan nu prea se compară cu cel turcesc, dar a fost o experienţă interesantă, în plus a mai trecut timpul și ne-am mai și încălzit.

Pe drum, Racchid a primit un filmuleț de la cei rămași la refugiu, izolaţi de zăpada de aproape un metru și viscol, ceea ce, sincer, ne-a făcut să bucurăm că am fost întorşi din drum, la punctul de control. Cei de sus probabil  vor rămâne și mâine acolo la cum se anunță vremea… De vârf, clar nici nu se pune problema.

Am refăcut planul de „bătaie“ şi am stabilit ca în ziua următoare să putem face o drumeție de vreo şapte ore, cu tot cu prânz, însă vom vedea dimineață cum ne lasă şi vremea să ne desfăşurăm. Nu prea vrem să ne mai plouă iar  😞.

Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua patru: Ziua în care mi-am dat seama din nou cât de norocos pot să fiu

Urmează să ne băgăm devreme în sacii de dormit, iar hainele încă ude le voi pune pe pat, iar peste ele pun pătura cu care trebuia să mă învelesc și abia apoi sacul de dormit. Sper ca aşa, după modelul militar, să-mi usuc hainele ude 😀. În camera noastră, a băieţilor, avem şapte paturi, dar nu şi sobă. Însă suntem vecini cu cei care au soba care, în loc de căldură, scoate fum de plin… să nu ne „stricăm“…

Cam asta a fost „povestea vârfului“ pe care nu îl ating nici în acest an, pe timp de iarnă, dar am învăţat, de-a lungul timpului, că munţii rămân neclintiţi şi ne vor primi atunci când va fi vremea… Momentan, au nevoie de răgaz.

Noi continuăm să privim #sprevarf şi vom vedea ce ne rezerva noua zi. Este o tură provocatoare şi pentru mine, ca ghid, pentru că trebuie să găsesc soluţii şi să reorganizez totul, dar în aşa manieră în care turistul să se bucure din plin de această tură!“

Citește continuarea AICI

Despre expediţiile lui Cristi, dar şi despre turele pe care le organizează atât în ţară, cât şi afară, citiţi pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ , dar şi pe paginile lui de facebook: https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7

https://www.facebook.com/pemuntecucristim

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Noutăți