A venit timpul ca ghidul prahovean Cristi Minculescu să plece către o nouă destinaţie, „luând“ cu el şi faimosul jurnal de călătorie, unul prin care ne poartă şi pe noi pe tărâmuri care nu ne sunt la îndemână. Fie din cauză de timp, financiară, din motive fizice etc. Marocul, poarta de intrare în Africa, este ţara unde Cristi se află pentru o săptămână şi de unde ne va împărtăşi experienţa ascensiunii, pe timp de iarnă, pe Munţii Atlas, dar ne va duce şi prin satele berbere sau printre dunele de nisip sau prin tumultosul Marrakech. Şi pentru că Marocul este o ţară cu de toate, Cristi are în plan să ne prezinte şi imaginea Atlanticului, din portul Essaouira. O călătorie care se anunţă a fi fascinantă, colorată, antitetică şi atipică… Aşadar, să pornim, alături de Cristi, în aventura din Maroc!
„Este deja 14 februarie, «Ziua Îndrăgostiților», dar şi cea în care trebuie sa fac bagajul pentru Maroc. Dar încep totul cu nişte ore de schi, la Buşteni, iar după prânz mi-am concentrat toată atenţia spre destinaţia unde urmează să petrecem timp de o săptămână. Telefonul îmi sună continuu. Sunt mesaje de la turiştii mei, pe care urmează să-i ghidez în această tură, şi au nevoie de ultimele sfaturi pentru a-şi face, la rândul lor, bagajele.
Deşi nu sunt la prima expediţie în Maroc, mi-am dorit să cunosc Atlasul şi pe timp de iarnă. Ştiu că se lasă mai greu cucerit, iar pentru mine asta înseamnă muntele: provocare!
De trei ani încerc să ajung, iarna, pe Jebel Toubkal, dar pandemia mi-a tot amânat planurile.
Dacă te gândești la chestii serioase în ale munților, pe lângă Musala şi Olimp, Jebel Toubkal – 4167m este în capul listei. Este un vârf destul de ușor, dar care îți pune organismul la încercare. Este o tură în care îţi testezi gradul de adaptare al organismului la aclimatizare. Marocul și Munții Atlas sunt un prim pas recomandat înaintea mult mai înalților Alpi, Kilimanjaro sau Himalaya.
Tura în sine este extrem de frumoasă și te poartă de la munte și deşert până la ocean. Din satele berbere, sărăcăcioase, dar colorate, care în unele situaţii te fac să te întrebi ce s-a întâmplat acolo de sunt zidurile gata-gata să pice, mai mult sau mai puțin aglomerate, până în nebunia și vacarmul din Marrakech sau oraşului portuar Essaouira (care înseamnă „cea bine păzită”).
Citește și: Jurnal din munţii noştri – O zi de mai în Piatra Craiului, locul unde ghidul Cristi Minculescu a trecut prin toate anotimpurile şi toate tipurile de vreme
Merg acolo cu plăcere toamna, iar acum voi descoperi această lume şi iarna. Spre deosebire de alte dăţi, sper ca acum şi şerpii să fi amorţit… Cei care mă cunosc ştiu că am o fobie pentru şerpi, iar Marocul este ţara unde aş putea spune că viperele dansează după cum li se cântă. Totuşi, îmi doresc să nu am ocazia să vă relatez şi un astfel de episod.
Vine şi momentul să plec spre aeroport. Am reuşit să dorm vreo două ore. Întâlnirea în aeroport este în dimineaţa zilei de miercuri, 15 februarie, pe la ora 4 dimineaţa. Avem escală la Viena, iar de aici zburăm către Marrakech. Iar de aici, ne aşteaptă Rachid, ghidul local, cu un minibus şi vom călători până la primul nostru Riad, situat la Imlil, o comună aflată la o altitudine de peste 1700 de metri, de unde ne vom începe drumul către Atlas.
Încă de la plecarea din ţară, Andrei, unul din băieții din Bistrița, a întâmpinat probleme la verificarea biletului de avion și a durat ceva vreme până a trecut de controlul bagajelor de mână.
La îmbarcarea în avion, tot el a fost cel care a atras atenția echipajului când a apărut cu un bilet cu nume de femeie. Era biletul Nelei 😊
Până la urmă, am urcat în avion și, în mai puțin de două ore, eram la Viena, unde am avut escală. Urma să stăm cam două ore, însă am fost anunțați de ceva probleme și de o mică întârziere. Până la urmă, am plecat cu un decalaj de numai 10 minute, întârziere care a fost recuperată pe parcurs.
Citește și: Vârful Mytikas (2918 m) şi plajă la ţărmul Mării Egee, propunerea ghidului Cristi Minculescu pentru o vacanţă activă şi accesibilă întregii familii
În timpul zborului am urmărit traseul pe GPS și datorită vremii bune am văzut de sus locuri pe unde am trecut și/sau o să mai ajung în vara asta. Am trecut peste sau foarte aproape de Alpi și Dolomiti și chiar am recunoscut câteva dintre vârfurile semețe acoperite cu zăpadă.
Aproape de aterizarea din Marrakech a început o ploaie măruntă care până în micuțul sat de munte s-a transformat în lapoviță, iar, până să ne băgăm la somn, era deja ninsoare.
În călătoria de mai bine de o oră, dintre aeroport şi locul de cazare, priveliştea îţi captează toată atenţia. În general, turiştii aflaţi pentru prima dată în această expediţie vorbesc destul de puţin, fiind prinşi de imaginea contrastelor: ici-colo vezi într-un câmp ditamai palatul, mai încolo vezi cocioabe din paie şi trestie, îţi mai apar în cale şi oameni care mănâncă pe lăzi şi cutii de carton întoarse… despre tacâmuri, farfurii sau igienă alimentară, nici vorbă aici!
Dar ceea ce suprinde şi mă şi intrigă, totodată, este că şi în această ţară există o reţea de drumuri foarte bună şi pe care de la an la an o găsesc tot mai extinsă. Oare de ce şi-n „lumea a treia“ se poate, iar la noi totul se mişcă cu încetinitorul?
Dar revin la turiştii şi munţii mei…
Tot vorbesc despre antitezele acestei ţări. Prima de care au parte turiştii este cazarea. În momentul în care se opreşte microbuzul şi ţi se spune că ne aflăm la destinaţie, te uiţi uimit şi parcă nu-ţi vine să intri în casele sărăcăcioase, unele dintre ele aproape că sunt totuna cu pământul… Te întrebi unde ţi-e hotelul.
Citește și: Cristi Minculescu, ghidul care ne-a adus Himalaya aproape, ne poartă şi pe Muntele Athos
După o cărare pietruită şi şerpuită, intri în Riad (Rai), unde ai impresia că ai păşit într-o cu totul altă lume. Cam aşa este, imaginea de afară contrastează puternic cu căldura, culorile, armonia mobilierului, elementele de deco, tipic arăbeşti şi mirosurile, care mai de care mai îmbietoare. Pentru că ni se pregăteşte masa, aroma care predomină este cea de turmeric… mult turmeric.
După ce ne-am ales camerele, ne-am aruncat o privire peste împrejurimi, am avut o scurtă şedinţă tehnică, împreună cu ghidul local, și am aflat că sus ninge deja… Este iarnă şi aici!
Masa a fost foarte așteptată, având în vedere că eu sunt trezit de pe la ora 1 și am cam sărit mesele de peste zi. Şi cam la fel şi mulţi dintre turiştii mei.
Înainte de a ne bucura de bucatele tradiţionale, ne-am „hidratat“ din plin cu ceai de mentă. Este nelipsit, şi, dacă ajungeţi prin astfel de zone, nu vă recomand să-l săriţi. Nu de alta, dar schimbările şi de climă, şi de alimentaţie sunt resimţite şi de organism.
Supa de linte și tajinul de pui au fost foarte apreciate de toată gașca noastră şi, drept dovadă, dar şi spre bucuria bucătarului, vasele de lut s-au întors „lustruite“ la bucătărie. Am întins cu pâine tot sosul…
Suntem într-o ţară musulmană, prin urmare de alcool şi carne de porc vom uita în următoarele zile!
Mâine ne așteaptă urcarea până la Refugiul Toubkal, 3207m…, tot #sprevarf“.
Până vom parcurge o nouă pagină de jurnal din Maroc, despre expediţiile lui Cristi, dar şi despre turele pe care le organizează, atât în ţară, cât şi afară, citiţi pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/