AcasăCircuiteJurnal din munţii noştri – O zi de mai în Piatra Craiului,...

Jurnal din munţii noştri – O zi de mai în Piatra Craiului, locul unde ghidul Cristi Minculescu a trecut prin toate anotimpurile şi toate tipurile de vreme

A ajuns el la aproape 6200 de metri, dar când întrebi de muntele „de suflet“, tot către Carpaţii noştri îţi arată, iar locul de care se simte cel mai atras este Piatra Craiului. Vorbim, din nou, despre ghidul Cristi Minculescu care, de data această, ne poartă cu poveştile pe la 2200 de metri, într-o tură extrem de provocatoare.

Iar dacă vrei să încerci ascensiuni pe Olimp, Ararat sau pe masivele din Himalaya, începe prin a-ţi testa şi antrena abilităţile în Crai. Cel puţin, aşa ne recomandă ghidul profesionist. Dar să vedem cum i-a fost tura de o zi şi de ce bine ca, întotdeauna, pe munţi, mai ales cei „tehnici“ să avem şi un ghid cu noi.

„Când ai drum spre munte şi nu ai timp de zăbovit în trafic, weekend-ul îţi începe pe la 5.30 dimineaţa. Cel puţin, aşa a fost la mine, sâmbătă, când într-o jumătate de oră, până să ajungă Anca, una dintre coechipierele din Himalaya, dar şi una dintre turistele împătimite ale turelor tehnice, să mă ia de acasă, urmând să oprim şi la Braşov ca să-l luăm şi pe Mitză. Cu toate opririle, la 08.00 eram deja la poşta din Zărneşti. Ne-am întâlnit acolo şi cu ceilalți trei participanți la tura din Crai.

Urma să urcăm pe unul dintre cele mai dificile trasee marcate din România: Plaiul Foii- Zaplaz-La Lanţuri- Piscul Baciului-Fântâna lui Botorog.

Am zis că e mai bine sa lăsăm o mașină în Prăpăstii și cu celelalte două să mergem în Plaiul Foii, de unde urma sa începem tura propriu-zisă.

Citește și: Vârful Mytikas (2918 m) şi plajă la ţărmul Mării Egee, propunerea ghidului Cristi Minculescu pentru o vacanţă activă şi accesibilă întregii familii

Dăm OK-ul planului nostru și plecăm. Urma să mai vină după şi cea de-a doua maşină

Ajungem la Botorog și suntem  opriți de unul dintre rangerii Parcului Național  Piatra Craiului.  Arătăm biletele și așteptăm maşina… Și așteptăm…

Aici nu este semnal la telefon. Ne mutăm un pic mai jos și primesc mesaj că, de fapt, sunt două mașini în partea cealaltă a muntelui. Au înțeles greșit, dar vin să ne „recupereze”.

Ok, asta e! Mai așteptăm 20 de minute și putem pleca la punctul de intrare în  traseu. Strângem șireturile bocancilor, ne luăm rucsacii și suntem gata s-o dăm  #sprevarf.

Știam de la meteo că pe la prânz sunt anunţate ceva precipitaţii, dar suntem optimiști. Am mai fentat noi ploaia.

Mergem bine, iar vremea este super bună pentru o tură în Crai. Un strop de soare, nu foarte cald, fix aşa cum trebuie cât să nu bem multă apă. Se știe că în Crai, marea problemă este lipsa apei.

Încep sa beau din camelbak (rezervor pentru drumeţii) și simt gustul cam nasol al apei… Nu a fost folosit în sezonul rece și am și pus apa de seara în rucsac. E bine că mergem încă paralel cu pârâul și îmi pot schimba apa. Pe drum povestim mult despre recenta expediţie în Himalaya.

După două ore de urcat, ajungem la Refugiul Şpirlea (1410). Stăm un pic, mâncăm ceva și o dăm iar #sprevarf. La 12 suntem la Zaplaz. Pe drum dăm și de primele petice de zăpadă, dar nu e problemă, suntem echipați cu bocanci, colţari, ham, cască şi piolet. Aproape de Zaplaz întâlnesc un cuplu.

Cum e obiceiul pe munte, fie că se cunosc, fie nu, oamenii se salută, schimbă impresii despre cele întâlnite pe traseu, îşi urează drum bun. După ce îi salut pe cei doi, constat că domnul nu mă „slăbeşte“ din priviri.

Văzându-mă nedumerit, îmi spune că mă ştie de undeva şi chiar foarte bine. Mă prezint, iar atunci îşi aduce aminte că mă ştie de pe YouTube, de pe canalul meu, de unde a învăţat câteva noduri şi hamul «tanga». Creşte inima-n mine… Îi spun că iarna ţin ateliere pentru treburile tehnice şi îl invit să participe.

Citește și: Cristi Minculescu, ghidul care ne-a adus Himalaya aproape, ne poartă şi pe Muntele Athos

Între timp, se strânge și gașca noastră și începem echiparea pentru traseul ce abia acum începe: «La Lanţuri ».

Facem o poză de grup și începem urcarea pe prima porțiune cu cablu.

Este încă uscat și nu sunt probleme cu ascensiunea. Mai facem câteva poze sus pe Zaplaz și, cu ochii pe ceas, dar şi pe cer, «trag» de ei să mergem ca să nu ne prindă ploaia. Nici nu-mi termin bine gândurile, că şi începe să se înnoreze.

Cum suntem doi ghizi, încadrăm turiştii, astfel încât să-i avem pe toţi sub supraveghere. Merg în faţă ca să văd cea mai bună rută. E primăvară și, în urma zăpezii topite, dar şi din cauză că traseul nu a fost circulat frecvent, sunt multe pietre ce stau s-o ia la vale. Mitză e ultimul și se asigură ca totul este ok și în spate.

Toți participanţii din tura despre care vă povestesc au participat la atelierele de iarnă și știu să folosească în mod corect colţarii şi pioletul. Asta e un mare plus atât pentru ei, cât și pentru noi ca ghizi. Trecem repede de câteva zone expuse şi ajungem «la birou». De aici vedem foarte bine Iezer-Păpuşa, dar şi crestele Făgărașului. Se deschide și priveliștea #Sprevarf.  Apar primele porţiuni cu zăpadă pe canionul ce urcă spre creastă. Intru primul ca să văd starea zăpezii şi aleg să nu ne punem colţarii, momentan. Rămânem doar cu hamul și casca, dar şi cu pioletul în mână.

Mergem bine și ne bucurăm de peisajul spectaculos din partea asta de Crai. Iubesc Craiul! Este muntele meu de suflet. Aici îmi găsesc liniștea si provocarea, în același timp. Calcarul este «cald», am prăpăstii de sute de metri, iar mintea şi ochii trebuie să-ţi fie prezenţi 100% la fiecare pas. Dacă nu ești pregătit, nu te poți bucura de acest munte. Da, e mic! Are doar 2238m înălţime, lung de vreo 25 km și lat de 8km, dar este Craiul Carpaţilor. Un munte cu de toate, unde eu mă simt extraordinar atât vara, cât și iarna.

Continuăm să urcăm. Nu sunt urme proaspete pe zăpadă, semn că turiştii au cam evitat traseul.  Ajungem la prima limbă mare de zăpadă, unde, în urmă cu ceva ani, îmi amintesc că a fost un accident mortal. Aşa că nu e loc de risc, scoatem coarda, fac repede un «opt», mă asigură Mitză şi plec «cap» ca să asigur în partea cealaltă.  Au ajuns cu toţii în siguranţă, îmi recuperez partenerul şi decidem să ne punem şi colţarii.

Caut în rucsac și dau de «harta» pe care mi-a făcut-o cadou Andrei (Bebe, cum îi spunem), fiul meu de cinci anişori. Îmi e de maaaare ajutor, mai ales că se cam lasă ceaţa și observ tot mai greu marcajul de pe stânci. Nu am putut să n-o pozez…

Urcăm la mixt, gheaţă, zăpadă şi stâncă. Ajungem aproape de Brâul de mijloc și scoatem colţarii. Începe să şi picure. Este deja ora 14, semn că mai avem un pic până la ieşirea în creastă.

Stau cu ceva emoții pentru ultima parte a traseului unde cred că o să avem zăpadă.

Începe sa toarne bine și apa țâșnește de sub zăpada peste care trecem ici-colo. E bine că Valea este deschisă  larg în zona asta și nu mai este periculoasă o eventuală rupere de nori.

Ne regrupăm şi continuăm prin ceaţa densă și ploaia abundentă. Dăm de cabluri, semn ca mai avem 20 m (pe verticală) și ieșim în creastă. Stânca e udă, dar nu avem zăpadă deloc. Suntem echipați bine și nu alunecăm pe calcarul ud.

Sus, în creastă, e vânt, iar cum suntem deja uzi fleaşcă mergem în Refugiul Şaua Grind, aflat la doar 50 m de noi. Deschid uşa refugiului și surpriză, este curat de data asta, deși ploua în el în zona centrală.

Ne schimbăm, mâncăm ceva și brusc se face liniste… A stat ploaia. Pentru noi nu mai e chip de stat, aşa că facem câteva poze în jurul refugiului, strângem bagajul şi plecăm spre Piscul Baciului sau «La Om» . Normal că facem poze cu vârful și o parte din creasta Nordică, atât cât se vede prin ceaţa care parcă se joacă de-a v-aţi ascunselea. Acoperim cu privirea toate anotimpurile. Sus e încă iarnă, care se dă greu dusă, iar treaptă cu treaptă ni se arată primăvara timpurie, ca la poale să zărim semnele verii.

Citește și: Experiența culinară a unui prahovean care face o expediție în Himalaya

Pe la 16  începem coborârea spre Prăpastiile Zărneştiului. E ud și alunecă totul. Ținem poteca o bucată bună de drum. E plin de noroi și grohotiş si pietre ascuțite. Clar, nu e bine să pici pe aici. Dăm și de câteva petice de zăpadă si se pare că poteca merge la stânga… Merg să verific de aproape căci e o ceaţă de-o tai cu cuţitul și nu văd continuitatea. Ma întorc și caut drumul corect #sprevale, de data asta. Coborâm lent, dar suntem «în grafic»

Reîncepe ploaia toreţială, ajungem la Refugiul Grindului unde căutăm ultimele provizii. Avem și semnal și vedem că suntem în plin cod galben. Până am ajuns acasă, s-a transformat în portocaliu…

De aici mai avem cam trei ore până la bariera din Prăpăstii unde avem lăsată maşina. În scurt timp scăpăm iar de ploaie și ne vedem de drum prin spectaculoasele Prăpăstii. Cei care sunt prima dată pe aici sunt uimiți și fascinați  de măreția naturii.

După două ore şi jumătate suntem la maşină. Ne înghesuim și noi toți şase în maşină și plecăm spre Plaiul Foii. De aici, ne recuperăm maşinile, ne regrupăm şi plecăm spre casă.

Chiar dacă a fost o tură grea, iar apa ne bălteşte în bocanci, turiștii sunt fericiți și mulțumiți de cum a decurs totul. Am avut patru anotimpuri, am avut tot echipamentul pus la treabă și distracție pe cinste!

Plecăm cu bucuria că turiştii ne mulţumesc că i-am ghidat, că  le-am oferit acea siguranţă care le-a conferit starea de bine și liniștea pe care o cauți atunci când mergi pe munte. În plus, alături de un ghid, găsești mai uşor sau îți sunt arătate cele mai bune locuri pentru poze, poate ajungi sa vezi și câteva animale sălbatice și, cu siguranţă,  eviți multe neplăceri: de la rătăcit, până la evitat o avalanşă!

Vă aşteptăm cu noi în ture #sprevarf!

Găsiţi toate detaliile despre turele programate, şi nu numai, pe site-ul meu: https://sprevarf.ro/

Sondaj

Unde vă petreceți vacanța?

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Noutăți