Ne-a cucerit cu jurnalul său de călătorie din Munţii Himalaya, dezvăluindu-ne, timp de trei săptămâni, o lume „inaccesibilă“ multora dintre noi. Dar Cristi călătoreşte, împreună cu grupuri de turişti, în întreaga lume, străbătând, deopotrivă, munţii noştri, cât şi pe cei din alte ţări. De data aceasta, ne aduce câteva detalii dintr-un alt loc unde accesul nu este permis tuturor: Muntele Athos. În „nucleul“ ortodoxiei, un loc unde pot ajunge doar bărbaţii, Cristi combină partea spirituală cu ascensiunea pe vârful Athon. În funcţie de solicitările turiştilor, organizează astfel de expediţii de două-trei ori pe an.
„Athosul este un munte încărcat de istorie în leagănul monahismului creştin, situat pe o peninsulă care are o lungime de aproximativ 60 de kilometri, aflată în nord-estul Greciei, încadrată de apele Mării Egee. Numit şi „Grădina Maicii Domnului“, aici este locul unde găsim spiritul şi istoria ortodoxiei din întreaga lume, concentrate în cele 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti. Peninsula este populată de peste 1500 de monahi născuţi sau convertiţi la ortodoxism.
Călătoria pe Muntele Athos este una rezervată doar bărbaţilor, însă îi pot însoţi şi doamnele până în portul Uranopoli, aflat lângă Turnul Bizantin, iar pe durata pelerinajului, ele îşi pot umple timpul cu sesiuni de plajă, de vizite ale frumoaselor locuri elene, cumpărături… Dar ne bazăm pe imaginaţia lor! Iar în Grecia, poţi spune orice, dar nu şi că ai avea cum să te plictiseşti într-un sejur.
Revenind, însă, la domni, pentru că tura aceasta ei sunt în centrul atenţiei, trebuie să precizăm încă de la început că este un gen tură atipică, bazată pe o serie de reguli.
Fie că în grupurile de turişti am persoane interesate doar de latura vizitei şi reculegerii în lăcaşurile de cult sau şi de ascensiunea pe vârful Athon, regulile de acces pe Sfântul Munte sunt aceleaşi.
Citește și: Experiența culinară a unui prahovean care face o expediție în Himalaya
Dincolo de regulile (test, vaccin) impuse de evoluţia pandemiei de COVID-19 în Grecia, accesul pe Athos este, în continuare, condiţionat de rezultatul negativ a unui test antigen, care se face chiar în ziua intrării.
De asemenea, toţi cei care vor să ajungă aici au nevoie şi de diamonitirion, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.
Viza este obţinută în prealabil de către noi, ghizii, care avem legăturile stabilite la mănăstirile din munte. Şi folosesc pluralul, pentru că este o tură în care sunt doi ghizi: eu mă ocup de latura fizică, legată de urcarea pe vârf, iar cel de-al doilea este ghid teolog care le expune turiştilor poveştile locurilor. Permisul costă 25 de euro şi se ridică personal în ziua intrării în Sfântul Munte.
Citește și: Roșia Montană, rana de aur a României. Nimic nu mai strălucește, astăzi, aici
Chiar dacă este peninsulă, accesul se face doar pe cale maritimă, cu feribotul, bărci rapide sau taxi maritim, dar toate după un orar bine stabilit. Sunt și heliporturi, dar şi o cale de acces terestră, folosite, însă, doar pentru cazuri extreme sau de către autorităţi.
Avem de respectat şi o anumită ţinută vestimentară. Hainele trebuie să fie de culori închise sau neutre, să fie lungi, şosetele sunt obligatorii chiar şi la papuci. Practic, în afara de faţă şi de palme, nu trebuie să se vadă pielea.
Sunt multe de povestit, dar voi alege să nu încarc o singură relatare cu tot ce cuprinde o expediţie de acest gen care durează cam cinci-şase zile, cu tot cu transport dus-întors. Este o tură pe care o fac cam de două-trei ori pe an, în funcţie de interesul turiştilor, dar şi de disponibilitatea pe care o avem din partea gazdelor.
Citește și: Poble Espanyol – un fel de Muzeul Satului și nu numai
Republica Autonomă a Sfântului Munte are capitala la Kareia, iar din 1975 este regiune autonomă a Greciei. Iar aici, limba română face parte dintre cele cinci limbi oficiale, alături de greacă, rusă, sârbă şi bulgară. Este lesne de înţeles de ce. În capitală găsim şi un spital şi tot în Kareia, la Mănăstirea „Sfântul Andrei“ este și Şcoala Athonită, unde, printre alţii, erau aduşi la studiu şi copiii domnitorilor. Şcoala funcționează și acum.
Cele 20 de mănăstiri de pe Athos sunt aceleaşi de sute de ani. În cazul unora dintre ele s-au schimbat doar ţările care le patronează. În ciuda faptului că suntem majoritar ortodocşi, că am avut şi continuă să avem o contribuţie majoră în această insulă, România nu patronează niciuna dintre mănăstiri, ci doar două schituri: „Sfântul Ioan Botezătorul” (Prodromu), aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre, şi Schitul „Sfântul Dumitru Valahu” (Lacu), aparţine de Mănăstirea „Sfântul Pavel”. Cu detalii despre ele voi reveni într-o altă poveste de-a mea. Vizita la Prodromu este inclusă în toate turele noastre.
Un lucru interesant este faptul că, de-a lungul timpului, toate mănăstirile au fost prădate de piraţi şi reconstruite cu bani din Ţările Române.
Citește și: Cum să vezi un colț din Portugalia într-o singură zi: Lisbon Native Tours a fost alegerea cea mai inspirată
Mesele sunt doar două pe zi: dimineaţa pe la ora 07.00, imediat după slujbă, şi seara, pe la 18-19, în funcție de rânduiala mănăstirilor. Atenţie, însă, dacă nu participaţi la slujbele de dimineaţă care sunt de la ora 03.00 şi la ora 05.00, până pe la vreo 07.30, riscaţi să nu aveţi parte de mic dejun. Am păţit-o la ultima tură, chiar în ziua urcării pe vârf, când nu ne-am înduplecat să ne trezim pentru liturghie. Drept pedeapsă, am urcat până la 2033m cu stomacul gol şi cu puţinele rezerve de fructe uscate de prin rucsac.
Iar la masa trebuie să dai zor, să nu schimbi prea multe priviri sau vorbe cu cei din jur, pentru că timpul este limitat. În momentul în care a sunat clopoţelul este gata şi masa, indiferent dacă ai apucat să te înfrupţi din ceva sau nu.
Pe Athos, nu se consumă deloc carne, ci, în afară de legume şi fructe, sunt permise doar peştele, fructe de mare, lactate (am avut parte de smântână cu mămăligă și iaurt), iar la unele mese avem parte şi de câte un pahar de vin.
În general, pelerinii sunt întâmpinați cu uzo și Rahat, dar sunt şi locuri unde primim cafea şi apă rece.
Majoritatea mănăstirilor au arsana (debarcader), unde sunt călugări care se ocupă de pescuit. Şi toate lăcaşurile au pangar. Deşi termenul defineşte masa unde se vând lumânările, utilizarea actuală este mult mai amplă, fiind, de fapt, magazinul bisericesc de unde poţi cumpără, de la suveniruri realizate manual, până la icoane suflate cu aur şi argint sau diverse obiecte de cult creştin.
Citește și: Sarmizegetusa – între Regia și Ulpia Traiana
În afară de ziua vârfului, în celelalte zile, vizităm mănăstirile, asistăm la slujbe, suntem cazaţi în locuri diferite. Transportul este asigurat local cu anumite maşini sau microbuze care au autorizaţii speciale. Pentru excursiile pe care le facem aici, noi închiriem microbuze, în general, din Kareia. Excursiile sunt, în general, după masa de dimineață până pe la ora 16, după care ne pregătim pentru slujbă. Ziua în care urcăm pe vârful Athon este diferită. Parte dintre turişti merg cu mine, ceilalţi, care nu urcă pe vârf, sunt cu ghidul teolog şi-şi continuă vizitele pe la lăcaşurile de cult.
Condiţiile de cazare sunt foarte bune. Sunt dormitoare cu 4,6,10 sau 12 paturi, au băi şi duşuri. Nu au acelaşi confort şi călugării, care trăiesc în chilii austere. Pentru ei, alte aspecte primează…
Sunt excursii în care unii turişti vin să-şi găsească liniştea, răspunsuri la anumite întrebări sau să primească un semn, o îndrumare de la vreun călugăr. Nu se întâmplă întotdeauna. Exact ca pe munte, şi aici trebuie să vii pregătit, mai ales spiritual! iar muntele să fie, la rându-i, dispus să te primească.
Citește și: Podgoriile Aradului – Săgeata verde dintre vii
Personal, am plecat pe Athos din curiozitate, dar şi din dorinţa de cunoaştere personală. Auzisem ceva povestiri şi am crezut că stările expuse de cei care le trăiseră mă vor încerca şi pe mine. Dar, nu! Este, într-adevăr, o stare aparte, dar, probabil, că privesc totul din punct de vedere turistic sau, poate, că mă aflu printre acei norocoşi care n-au nevoie de semne aparte, că mă aflu pe un drum bun… Nu ştiu să-mi dau un răspuns, dar ceea ce ştiu sigur este că Muntele Athos merită vizitat, cel puţin, o dată în viaţă!
Mai am multe de povestit din Athos, despre vârful Athon, despre schiturile româneşti, despre lucrurile noi pe care le descopăr în fiecare călătorie de aici! Aşa că fiţi cu ochii pe mine sau #sprevarf!
Detalii despre ce presupun turele de aici, găsiţi pe site-ul meu: https://sprevarf.ro/, pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim “
