Urmare de AICI
Ziua doi. Am pornit la drum din Kea către insula Syros, având ca destinație orașul Ermoupolis. Drum mediu ca lungime, cu o bună bucată a lui în mare deschisă. A fost o nouă experiență incredibilă pentru că am navigat cu până la 10 noduri doar cu pânzele, ceea ce a însemnat emoții puternice pentru un amator ca mine. Au fost momente în care eram sută la sută sigur că o să naufragiem.
Am plecat din Kea destul de târziu pentru că am stat la o cafea, un sandviș și o discuție intensă despre frumusețea vieții de la noi, la una dintre terasele din apropierea stației feribotului. Pe românește, ne-am încins la o discuție în contradictoriu despre politică, mașini și nu mai știu ce, de era să uităm să mai plecăm.
Ajung la cea mai importantă constatare pe care am făcut-o după prima zi în Grecia: marea, soarele și oamenii te transformă. Pe nebăgate de seamă devii mai conciliant, mai înțelept 😊 și, cumva, grijile nu mai există. Suspectez că odată ce calci pe pământul lor, grecii îți fac un farmec, ceva, ca să nu-ți aduci aici stresul și tensiunea vieții de zi cu zi. Ți le trimit cumva înapoi, acasă.
Citește și: Marea Neagră poate fi savurată într-un fel unic la bulgari, pe stâncile de lângă Balcic. Și o recomandare: fugiți de plaja ”Heroes”
Probabil că s-au gândit ca atâta timp cât stai la ei să nu te tulbure altceva decât chestii cu adevărat importante: discuția cu barmanul până înțelege ce cafea îți place, dileme precum: fructe de mare? dovlecel pane? pește prăjit sau pe grătar? etc. E și ăsta un fel de stres, trebuie să recunoașteți.
Am pornit la drum pe o mare calmă și cu un vând moderat spre ușor însă, imediat cum am ieșit din golf, situația a început să se schimbe. Vântul a început să bată din ce în ce mai tare spre mega fericirea căpitanilor care au început să freamăte: avem vânt direct! Au întins velele.
Mă uitam la ei curios, că îmi place cum se sincronizează de la întinsul velelor, la ridicatul ancorei. Au o coordonare de echipă sudată, cu experiență, ceea ce îmi creează un sentiment de securitate. Așadar, relaxat precum un macrou în largul mării, simt cum barca se lasă ușor de spate.
N-aveam emoții, am continuat cu zenul. Tocmai întrebasem și aflasem că mergem cu 6 – 7 noduri, viteză cu care mersesem și noaptea. Eram așa, un fel de veteran. E, aroganța se plătește mai ales aici, pe mare.
Știți cum e atunci când ești complet sigur că nimic nu se poate întâmpla aiurea și fix atunci vine suprasarcina de la Electrica și îți arde toate electrocasnicele? Același sentiment l-am avut când barca s-a lăsat brusc pe partea stângă, aproape să intre sub apă: șoc, teroare, frustrare, frică! Aici murim!
Citește și: Plaje, festivaluri și Mediterana pe Costa del Azahar, Coasta florilor de portocal
Foarte relaxat, căpitanul Mihai zice: ”ne-am pus pe vânt, azi facem sailing adevărat”. Noi, pasagerii ca să zic așa, eram paralizați. Eu îmi simțeam fundul în mare în timp ce Vlad și Marius stăteau lipiți de băncuța care brusc se suspendase cam la vreo doi metri deasupra mea.
Mă întrebam care o să cadă primul, ca să știu cum să-l evit. În panica totală, aud vocea calmă a lui Mircea: ”clar”. Mă uit la Vlad – i se albiseră încheieturile mâinilor de la cât de strâns se ținea, deci eram asigurat din partea lui. Mă uit la Marius – împingea în picioare, deci eram cât de cât asigurat. Momentul a durat câteva secunde, dar eu am văzut fundul mării cu ochii minții 😊.
În ziua doi am făcut mult sailing. Am navigat chiar și cu 10 noduri, cu o singură pânză, ceea ce înțeleg de la Mihai că e ceva senzațional. La o zguduitură bruscă a navei am și alunecat și mi-am julit cotul, că n-am fost atent. M-a durut mai mult orgoliul străpuns de privirea acidă de ”ți-am zis eu să fii atent!” a căpitanului Mihai.
Pe urmă s-a terminat berea de la bord, ceea ce era cam dramatic pentru mine și pentru Vlad. Norocul nostru, asta s-a întâmplat exact când am ajuns la Ermoupolis cu Mircea și Mihai foarte mulțumiți de timpul foarte bun scos.
Citește și: Cum se face business de familie în Grecia. Sau de ce atât de mulți la ei și atât de puțini la noi. Pensiunea Thomai
Acolo, șeful portului, ne-a primit cu un călduros: ”eee, romani!!! Prieteni cu chef Cătălin? E prietenul meu! Om bun! Am avut 45.000 de vizite după ce am pus o poză cu el”. Ne-am dat seama că vorba de chef Scărlătescu, motiv pentru care am un mesaj pentru el: maestre, ești prima personalitate de care aud vorbindu-se cu atâta căldură în afara țării, după Gica Agii și Popesco! Respect! 😊
Orășelul Ermoupolis este spectaculos. Casele sunt zugrăvite în culori de macarons, au multe biserici impresionante – am numărat cinci, și, minune pentru mine, sunt o mulțime de străzi pavate cu marmură. Dacă nu e marmură, e un travertin, ceva, foarte, foarte fițos.
Am văzut și un miting de protest foarte, foarte mic – vreo 20 de participanți, toți tineri, care scandau niște lozinci într-un mod foarte interesant. Un fel de tânguială protestatară, dacă pot spune așa. Cred că „era periculoși”, pentru că autoritățile au trimis vreo 5 scutieri să le blocheze traseul. E genul de manifestare pe care mi l-aș dori în fiecare zi pe străzile de la noi.
După ce am vizitat pe scurt orașul, am ajuns la masă. De dragul colegilor, nu spun că am mâncat brânzeturi, hamsii prăjite, salate, saganachi de caracatiță și alte chestii din astea, ofensatoare. Nu spun că au fost fa bu loa se. Nu ne mai venea să plecăm de la masă. Ne-am ridicat, totuși, să mergem la o înghețată și am pus la punct traseul pentru a doua zi. Nu vi-l spun acum. Revin cu ziua trei.