Mi-e dor de Grecia. Dacă pandemia m-a învățat ceva, a fost faptul că trebuie să trăiești clipa. Să te bucuri de locuri, de oameni, de drumuri, de plecări, de sosiri, de întârzieri, de apus sau de răsărit, de cerul înstelat deasupra capului, de timp în aer liber, de tot ce ne-a lipsit în izolare și chiar și după ce s-au mai relaxat condițiile. Teama a persistat în fiecare dintre noi, suficient cât să te împiedice să iei hotărârea de a mai pleca în concedii așa cum făceai pe vremuri.
Așa că am amânat o nouă vizită în Grecia, și pentru moment nu mi-au rămas decât amintirea și senzațiile timpului petrecut acolo.
Dar nu vreau să vorbesc despre Grecia ca mare, peisaje sau atmosferă, ci despre ce am văzut, trăit, simțit la ultima vizită în Thassos, despre felul în care cei care dețineau afacerea de familie ne-au impresionat prin hărnicie, devotament, ospitalitate.
Thomai, o pensiune cu istorie
Pensiunea am ales-o la recomandarea unor prieteni. Aflată chiar lângă plajă, în Skala Potamia, are șapte camere în total, situate pe două etaje, deci destul de intim. Duble sau cvadruple, camerele sunt mobilate în clasicul stil grecesc, funcțional, cu 80% din spațiu ocupat, dar până la urmă, cât timp petreci în cameră, în Grecia? Baia este micuță, asigurând minimul necesar. Totul foarte curat, lenjeriile imaculate, prosoapele la fel.
Există parcare pe strada din spatele pensiunii, fiecare cameră având locul asigurat. Zona este destul de umbrită, deci nu riști să-ți fiarbă sângele când ai chef de o plimbare cu mașina.
Cea mai bună parte a cazării a fost terasa camerei – cam 16 mp, orientată către spate, fără ca zgomotul de pe aleea de promenadă din fața pensiunii să fie prea deranjant. Cer înstelat, vedere către minunatele vile ancorate cine știe cum pe dealuri, relaxare perfectă. Masă, scaune, umbrelă – un loc ideal de petrecere a serilor cu prietenii, cu o cină cumpărată din împrejurimi, cu o bere rece care intră ca unsă după o zi întreagă de stat la plajă.
Doar camerele cvadruple sunt cele care au această dotare, terasele fiind despărțite, ce-i drept, doar printr-un nu foarte înalt paravan, astfel încât te poți saluta fără prea multe opreliști cu vecinii.
La parterul clădirii se află un bistro foarte cochet, unde am pontat multe ore în sejurul pe care l-am petrecut acolo.
Cu mic, cu mare, întru prosperitate
Pensiunea Thomai se află la Golden Beach, pe aleea de promenadă de la malul mării. Este o afacere de familie și a fost numită după întemeietoarea ei, o doamnă foarte specială care a reușit să-și păstreze și să dea mai departe afacerea fiului ei, Vasili, cel care este și bucătarul actual al bistroului și DJ-ul de serviciu. De o decență extraordinară dar prietenos și plăcut, a primit cu fâstâceală toate complimentele noastre pentru mâncarea pe care ne-a oferit-o în fiecare zi.
Soția lui Vasili este Giota. Ea este cea cu care am comunicat începând de la rezervare, plată și alte detalii legate de drum. Tot ea este cea care ne-a întâmpinat de parcă ne cunoșteam dintotdeauna, din primul moment când am sosit. Este omul bun la toate: administrează, face curățenie în camere și afară, este ajutor de bucătar și servește la mese. Toate, cu un zâmbet deschis pe față și cu o privire blândă și prietenoasă.
Te simți imediat ca acasă, de la primul schimb de cuvinte. Nimic nu pare forțat sau cântărit. Doar amabilitate și voie bună.
Când încep prezentările, aflăm cu uimire că cele două fete care ne-au întâmpinat sunt ale lor – Thomai și Giorgia, iar tânărul care ne-a ajutat să urcăm bagajele pe scări este fiul lor Dimitris (student în restul anului, barman-ospătar-picol-îngrijitor în vacanță).
Thomai este cea care își ajută părinții cu organizarea, aprovizionarea, servirea, probabil următoarea în linie pentru preluarea și conducerea afacerii.
Nu există alți angajați. Sunt doar ei cinci și își împart toate treburile zilnice. Fiecare are o zonă de care este responsabil și se ocupă incredibil de ea.
Dacă noi eram în fiecare zi la ora 7.30-8.00 pe terasă, pentru micul dejun, ei erau în picioare de la ora 5, având grijă să nu lipsească nimic în bucătărie, pregătind mesele, măturând aleea din fața pensiunii, măturând terasele, scuturând scaunele și șezlongurile de nisip și punând totul la punct pentru o nouă zi.
N-am avut cum să nu observăm dedicația și tenacitatea cu care făceau toate aceste lucruri și ne-am tot întrebat cum reușeau.
Savori și relaxare la țărmul mării
Dis-de-dimineață, Vasili onora cererile de mic dejun ale clienților. Care nu erau doar cei cazați în pensiune. Omlete care mai de care mai savuroase, salate, sendvișuri, toast-uri, platouri cu brânzeturi, șuncă sau salam de cea mai bună calitate. Porțiile sunt imense și ne-am luptat încă din prima zi cu ele. Cafeaua – incredibilă. Apa – inclusă. Prețurile, chiar decente.
S-a întâmplat foarte rar să părăsim terasa bistroului, pentru că tot ceea ce pregătea bucătarul nostru îți oferea o explozie de arome pentru papilele gustative. Și există o explicație: toate legumele erau proaspete, unele din grădina lor sau ale unor prieteni. Și garantau pentru ele.
Cu un număr oarecum limitat de feluri de mâncare, meniul îți oferea totuși ce aveai nevoie: supe, minunate preparate grecești pe care nu le găsești la tot pasul, pizza, paste de toate felurile (cele carbonara și al forno, pe care le-am încercat, mi s-au părut a le întrece chiar și pe cele din țara lor mamă, Italia). Iar deserturile, uimitoare!
Comandam plini de poftă, doar pentru a le încerca pe toate, pentru a ne trezi la finalul mesei cu tratații din partea casei: prăjituri, platouri cu fructe, înghețată. Să fi vrut, și tot nu puteai să le faci față, chiar dacă eram o familie mai numeroasă. Șase adulți, o domnișoara și o pitică mofturoasă se dădeau peste cap să elibereze farfuriile, fără succes.
La pomul lăudat să nu te duci cu bacșiș…
Aceeași familie administrează plaja din fața pensiunii. Pentru două șenzlonguri și o umbrelă trebuia doar să comanzi de minimum 7 euro (Doamne, cum se îmbogățesc oamenii ăștia! Nu ca la noi, unde pentru cel puțin 20 de lei/șezlong nu primești nici măcar bon, ca să nu mai zic de mulțumesc!)
De plajă se ocupa doar Giorgia. Nu vreau să știu cum reușea să facă zeci, poate chiar sute de drumuri de la bar, cu băuturi sau mâncare, începând de la ora 7.00 dimineața și până pleca ultimul client de pe plajă, în jurul orei 19.00, apoi să pregătească șezlongurile pentru a doua zi scuturându-le de nisip, periindu-le, să strângă scrumierele și gunoaiele lăsate în urmă de niscai turiști mai altfel. Ba da, chiar aș vrea să știu! Ce sală, ce fitness, ce antrenamente? Ia-ți o afacere în Grecia, pe plajă, și tonifierea e garantată!
După o muncă ce mie mi se părea istovitoare (și doar priveam), când venea seara dispărea pentru cel mult o oră și apoi era fresh, pe terasă, zâmbind ca și cum nu făcuse nimic până atunci, jonglând cu farfuriile printre mese, schimbând amabilități cu oricine îi răspundea la zâmbet.
Nimeni de aici nu se așteapă și nu vrea să accepte bacșiș, ba dimpotrivă: riști să primești lucruri pe care vrei să le plătești și ești refuzat. Comandând în cameră, te trezești cu porții în plus, doar din plăcerea de a mulțumi oaspeții.
Așa că da, mi-e dor de Pensiunea Thomai, de Thassos, de Grecia.
Și îmi doresc să văd la mai multe businessuri de familie din turismul românesc pasiunea, tenacitatea, ospitalitatea și mai ales plăcerea interacțiunii cu oamenii, așa cum le-am experimentat alături de această familie. Nu că nu ar exista și la noi deja asemenea exemple.
Dar la ei sunt mai mulți și la noi mai puțini.
Și poate de aceea sunt atât de mulți turiști străini la ei și la noi atât de puțini…