Dimineața din Syros a început cu suc proaspăt de portocale și multă cafea pentru mine – două ristreto și două double espresso. Băieții și-au comandat și câte o omletă, un sandvich. Toate au fost perfecte. Am plecat din marină cu destinația Paros. Drum scurt, cu mare calmă și puțin vânt. Am mers ”pe motor” și a ajuns în câteva ore. Altă lume, altă poveste, cu alte gusturi și arome.
Urmare de AICI
Paros este desprins din arhetipul materialelor de promovare a turismului în Grecia – 99% din clădiri sunt cuburi albe cu arcade tot albe. Și drumurile pietonale au contur alb la pietrele din care sunt făcute. Bisericile și bisericuțele le recunoști după cupolele albastre. Una dintre ele, cea mai mare, are cupola verde.
Este incredibil efectul pe care îl are asupra mea liniștea din jur, albul clădirilor și albastrul cameleonic al apei din golf. Este ca o invitație la meditație și introspecție.
Zona marinei în care am acostat este mai nouă, motiv pentru care sunt mai puțini turiști. La fel și plaja pe care am fost. Probabil din cauza apei care încă nu e caldă, caldă, am avut noroc să ne bucurăm și de plajă în liniște, și de o baie senzațională.
Pe la ora 17.00 am luat o gustare la terasa Archipelagos unde am descoperit-o pe Tatiana, o moldoveancă plecată de acasă în 1998 (foto), care încă vorbește destul de bine românește. I-am cerut o bere și ”niște hamsii prăjite, ceva de ciugulit” și ea a venit cu o farfurie pe care a pus ”de toate, de prin bucătărie” – de la anșoa marinată, la ”ouă de pește”.
N-am realizat cum într-o oră mai gustasem macrou uscat la soare, anșoa marinate, niște capere dumnezeiesc marinate, niște combinații de roșii tăiate mărunt cu tot felul de legume și ierburi aromatice, nu mai știu ce pește și așa mei departe. Fiecare feliuță de ceva avea aroma și gustul ei diferit.
Eu și Vlad, unul dintre coechipieri, am primit din partea casei uzo făcut în casă pe nu știu ce insulă – interesant, și câteva shot-uri de mastică. Habar nu aveam că mastica se face din rășina unui arbore care crește doar pe o singură insulă. E o temă de aprofundat, pentru că mastica este o licoare deloc de neglijat. Adică ne-a plăcut amândorura 😊.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua unu: Noaptea pe mare timpul îngheață
Am (de)gustat și am vorbit câte în lună și în stele. Cred că ăsta e un alt efect interesant al călătoriilor din insulă în insulă: renunți la conectarea la lumea exterioară și începi să-i descoperi pe cei din jurul tău. Așa am descoperit că am șansa să fiu la drum cu niște oameni speciali.
Pe seară, am plecat la plimbare în zona portului vechi. A fost o experiență uimitoare, complet neașteptată. Pentru că nu am vrut să citim nimic înainte despre Paros, ca să avem ocazia să-l descoperim așa cum e el, nu cum l-au văzut alții, portul vechi ne-a lăsat fără cuvinte.
Este un mic cartier cu străduțe înguste printre căsuțe albe, cu incredibil de multe terase, magazine de firmă și branduri locale. Atmosfera este de resort de cinci stele, iar prețurile la terasele din port sunt de restaurant modest în România.
Portul vechi din Paros era plin de americani. Americana se vorbește mai mult decât greaca, engleza sau oricare altă limbă.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul: Jurnal de sailing
Mi-au plăcut turiștii americani. Probabil efect al insulei, erau foarte liniștiți – nu gălăgioși cum tot auzisem că ar fi, ci destinși și politicoși. Se vedea pe fețele lor că savurau fiecare moment. Dealtfel, deși era destul de aglomerat, atmosfera generală era una de maximă relaxare și bun simț. Mi-a plăcut.
Am mâncat la una dintre tavernele din port. Spre rușinea mea, nu i-am reținut numele, deși merită recomandată. Pentru cei care treceți prin Paros, este ultima terasă pe aleea către fortul vechi, sau prima cum vii dinspre el 😊. Să comandați neapărat platoul de pește local pentru două persoane.
N-am cuvinte să vă descriu cât de senzațională a fost salata pe care am devorat-o, dovleceii pane de excepție, sau brânza pe care am savurat-o.
Nu pot să nu vă povestesc despre degustarea de vreo șase, șapte tipuri de pește. În primul rând, ce am servit noi acolo? Doradă, sardină, cod, barbun, ceva ce nu îmi aduc aminte cum se cheamă, dar avea un gust genial, altceva și altceva despre care nu îmi aduc aminte, și care aveau gusturi complementare. A fost un real festin.
Citește și: Marea Neagră poate fi savurată într-un fel unic la bulgari, pe stâncile de lângă Balcic. Și o recomandare: fugiți de plaja ”Heroes”
Băieții au completat masa cu o mâncare din cartofi cu usturoi, din care eu nu am gustat, dar despre care spuneau că a fost senzațională. Eu am rămas fără cuvinte din cauza peștelui și m-aș întoarce oricând acolo pentru a repeta experiența.
Cum toată lumea era super zen, ne-am mai plimbat puțin pe străduțele fascinante. Ne-am oprit și la un cocktail într-o interesantă curte interioară a unei clădiri și am ajuns la barcă în jurul orei 22.30. Cam târziu, după opinia căpitanului Mircea pentru care ora 21.30 este ora optimă de somn pe barcă.
În concluzie, mâine m-aș întoarce în Paros pentru apă, plaje și mâncarea senzațională. Acum scriu așteptând decizia căpitanilor Mircea și Mihai care studiază vânturile pe nu știu ce aplicație complicată. Din ce i-am auzit, cred că vom pleca spre insula Naxos.
Scriu textul acesta pe o terasă vizavi de barcă, și savurez un suc de portocale plus o cafea senzațională. Sucul de portocale este din portocale proaspăt stoarse în fața mea. 😊
Ultimele propoziții sunt pentru colegii mei care se află la muncă și la care mă gândesc non stop.
