Nu sunt fan Rammstein. Știu poate mai puțin de jumătate din piesele pe care le cântă. Nu știu limba germană și nu înțeleg versurile. Am avut însă curiozitatea să ascult piesele formației cu subtitrare în engleză pentru a înțelege despre ce este vorba și a încerca să prind subtilitățile. De ce? Pentru că nu îmi place să nu înțeleg ce aud.
Și, cu toate acestea, din 2016 încoace un concert dintr-un turneu Rammstein este ținta principală a concediului din anul respectiv. De ce? Pentru că show-ul pe care trupa îl face este imposibil să nu te capteze.
Am ajuns prima dată la un concert al trupei în luna iunie 2016, în Italia, la Monza. M-am dus mai mult de nevoie decât de voie și mă rugam să rezist, pentru că ceea ce știam eu că e Rammstein, nu era deloc pe gustul meu.
Am plecat de la concert la final, după 2 ore de spectacol, și, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în țară, a fost să iau bilete la Rammstein, la sfârșitul lunii august, în Polonia, la Wroclaw. Cum ajungeam acolo? Rămânea să ne orientăm după ce luam biletele. Doar acolo mai rămăseseră (între noi fie vorba, acum, în 2023, nu mai găsești bilete nici măcar la Wroclaw la un concert Rammstein, cu 2 luni înainte).
De ce am ajuns să fac asta? Pentru că ceea ce eu am văzut pe circuitul de Formula 1 de la Monza, unde s-a desfășurat concertul, m-a făcut să realizez că nu este vorba de muzică, nu este vorba de trupă, ci este vorba de ceea ce oamenii ăia fac: SHOW TOTAL!
A urmat apoi turneul din 2019 unde, după o țeapă dată de o cazare din Katowice prin Airbnb, a trebuit să vindem biletele pe olx atunci. Era concert în luna iulie… Am luat însă, în toamna lui 2019, pentru vara lui 2020… când a venit pandemia. Dar biletele au rămas valabile. Nici în 2021 nu s-a ținut vreun concert, tot din cauza pandemiei.
Citește și: Concert(e) Rammstein și țepe pe Airbnb
Când au fost stabilite datele pentru 2022, am fost șocați. Nu aveam cum să ajungem! Așa că, din nou, am vândut biletele pe olx. Nu am renunțat. În toamna lui 2022 am luat bilete pentru 2023. Am găsit la Budapesta, ajungeam cu mașina… copilul mai crescuse, găsisem soluție pentru el, ce putea să se mai întâmple? Și, cu toate astea, am stat cu sufletul la gură până… până… până ne-am văzut intrați pe stadionul Puskas Arena din Budapesta.
Deși știam la ce să mă aștept, impactul a fost fabulos. Am descoperit rapid că mă înșelasem amarnic și nu, chiar nu mă așteptam la nimic din ce s-a întâmplat pe stadionul Puskas Arena din Budapesta, pe 11 iulie 2023.
Ca să vă faceți o idee, tot show-ul, toată logistica, absolut tot ce s-a întâmplat pe acel stadion a fost cu 40% peste ce văzusem la Wroclaw și cu 60% peste ce văzusem la Monza! Cam asta au ajuns show-urile Rammstein acum…
În 2016, când am plecat de la Monza, am găsit să iau bilete la Wroclaw. Acum, când am ieșit de la Budapesta, nu am avut ce bilete să mai iau pentru că toate concertele următoare erau „sold out”.
Deși am avut bilete în tribune, deși nu am fost jos, „pe gazon”, cum se spune, decibelii au fost puternic resimțiți. Imediat după ce a început Rammlied, prima piesă, am înțeles de ce unii, pe lângă noi, aveau dopuri în urechi. În fața mea era o bară de metal cu o mică gaură. La bass, prin acea gaură, se simțea la mână cum iese aerul. La propriu! Fără exagerare, scaunele stadionului trepidau! La propriu!
Citește și: Cronică de festival: UNTOLD 2022 – despre muzică, oameni și ținute vestimentare
După primele trei-patru piese, adică după Giftig, aveam o ușoară durere de cap combinată cu o stare de amețeală. După încă două, adică după Mein Hertz Brennt, îmi trecuse tot de parcă nici nu fusese. Evident organismul se obișnuise…
Despre show în sine, nu știu ce aș putea să vă povestesc… Nu ai cum să povestești, trebuie să vezi, să auzi, să simți! Pentru mine, după atâția ani, sunt inexplicabile paradoxurile observate la concertele Rammstein.
Avem, pe de o parte, muzica… una dură, „zgomotoasă”, de neînțeles pentru mulți. Pe de altă parte avem reacțiile pe care show-urile trupei le provoacă spectatorilor. Care sunt acelea? Pfffff… imposibil de sintetizat…
Vezi și simți… și nu poți să explici
Am văzut oameni cu vârsta 60+ spre 70, ținându-se de mână, îmbrăcați cu tricouri cu Rammstein venind agale spre stadion. La intrarea pe stadion, la Budapesta, totul a fost calm, controlul documentelor fără probleme… pur și simplu de neînțeles. Mulți au impresia că rockerii sunt violenți, agresivi, mai ales cei de acest gen. Iată că… nu!
Am văzut un stadion întreg luminat la piesele lente, am văzut bărbat de peste 50 de ani izbucnind în plâns când a început Ohne Dich, am văzut tineri de 30-40 de ani plângând în hohote la Adieu. De unde? Ce tumult și ce patos împrăștie acest show?
„Nouă ne lipsește patosul”, îmi spunea acum ceva vreme cineva, un om foarte înțelept. Da, despre patos este vorba la Rammstein! Asta își câștigă cei care merg la show-urile lor.
Nu am înțeles totuși cum, după un concert cu un stadion plin, ieșirea spectatorilor să se facă în liniște, fără incidente, fără urlete, fără îmbrânceli. Lumea s-a îndreptat ușor, spre ieșire, cu calm, în ordine…
Citește și: Cum a fost la Hustle, festivalul de muzică organizat la Azuga în mini-vacanța de 1 Decembrie
„Aha… să vezi peste două săptămâni, la The Weeknd ce nebunie o să fie, că acolo este plin de disperate și disperați care vor în față și calcă pe cadavre pentru asta. Rammstein are public mult mai educat, dintr-o altă categorie!”, mi-a zis adolecenta de fiică-mea când mi-am exprimat mirarea. Rammstein și public educat… da, este un paradox, dar este realitatea!
În ce ne privește, „gurile” de pe net spun că și în 2024 trupa are în plan un turneu. Dacă se va dovedi adevărat, vom lua cu siguranță bilete. De ce? Pentru că un asemenea show nu este de ratat și pentru că, periodic, nimic nu se compară cu infuzia de energie pură care ți-o dă participarea la un asemenea eveniment. În ceea ce privește orașul în care vom merge? Rămâne să ne hotărâm după ce vedem lista cu ele și, bineînțeles, prețurile pentru fiecare categorie. 😉