Praga m-a cucerit mai mult decât Viena și Budapesta. Ce am descoperit gratuit pe străduțele orașului

Praga este genul de oraș în care nu trebuie să plătești bilete de intrare la fiecare pas pentru a descoperi locuri spectaculoase. Uneori, cele mai frumoase experiențe te așteaptă pe o străduță pietruită, într-o piață aglomerată sau pe malul Vltavei, unde poți avea parte de întâlniri cât se poate de neașteptate.

Urmare de AICI

După ce, în prima parte a jurnalului meu de călătorie, v-am povestit despre Cetatea Praga, bisericile impresionante și celebrul Pod Carol, continuăm plimbarea prin capitala Cehiei cu alte locuri care m-au cucerit. De data aceasta, vă invit să descoperim împreună farmecul cartierului Malá Strana, sculpturi care se mișcă, povești și legende vechi de secole, dar și câteva curiozități care fac din Praga un oraș în care nu ai cum să te plictisești. Și, vestea bună, aproape toate aceste experiențe sunt gratuite!

Publicitate

Malá Strana. Cartierul în care merită să te pierzi pe străduțe

Dintre toate zonele Pragăi, Malá Strana este una dintre preferatele mele. Am fost aici chiar de două ori în cele patru zile cânt am explorat orașul la pas. Cartierul de la poalele cetății, pe malul stâng al Vltavei, este un amestec minunat de palate, biserici, case vechi, curți interioare și străduțe pietruite.

Aici nu trebuie să ai neapărat un traseu stabilit. Este suficient să pornești pe o stradă, să faci dreapta pe alta și să descoperi locuri care nici măcar nu apar în topurile obișnuite ale atracțiilor turistice.

praga

Una dintre cele mai simpatice curiozități din Malá Strana este așa-numita cea mai îngustă stradă din Praga, în realitate un pasaj cu trepte, situat lângă strada U Lužického semináře. Are aproximativ 50 de centimetri lățime și este atât de îngust încât două persoane nu pot trece una pe lângă cealaltă.

Publicitate

Din acest motiv, la cele două capete au fost instalate semafoare pentru pietoni. Aștepți verdele, apoi cobori sau urci treptele, iar experiența este suficient de neobișnuită încât să merite o oprire și câteva fotografii.

praga

Tot în Malá Strana, în fața Muzeului Franz Kafka, se află una dintre cele mai provocatoare sculpturi ale artistului ceh David Černý. Lucrarea, intitulată „Piss”, reprezintă doi bărbați din bronz care urinează într-un bazin având forma Republicii Cehe.

Statuile sunt mecanizate și se mișcă, ceea ce face instalația și mai neobișnuită. Poate părea o glumă, poate fi interpretată ca o critică socială sau politică, dar cu siguranță nu treci pe lângă ea fără să o observi.

Publicitate

praga

Ambele obiective pot fi văzute gratuit. Iar asta spune multe despre Praga, unde arta contemporană se strecoară printre clădirile istorice fără să ceară voie și fără să strice atmosfera orașului.

Zidul John Lennon, un simbol al libertății

La mică distanță de Podul Carol se află și celebrul Zid John Lennon, unul dintre locurile pe care îmi doream să le revăd. Este un perete acoperit cu desene, portrete, mesaje și simboluri ale păcii, care s-a transformat de-a lungul timpului într-un reper al libertății de exprimare.

Povestea lui a început să capete o semnificație aparte după moartea lui John Lennon, în decembrie 1980. În perioada comunistă, tinerii cehi au început să lase aici mesaje inspirate de muzica Beatles și de ideile de libertate, iar zidul a devenit treptat un loc al protestului pașnic împotriva regimului.

Publicitate

praga

Autoritățile au încercat în repetate rânduri să îndepărteze desenele și mesajele, dar acestea reapăreau. Astăzi, zidul continuă să se schimbe, iar aspectul său nu este niciodată definitiv.

Vizitarea este gratuită, fiind amplasat într-o piațetă publică. Merită o oprire nu doar pentru fotografii, ci mai ales pentru povestea pe care o reprezintă.

O întâlnire neașteptată pe malul Vltavei: nutria care a cucerit turiștii

Praga are însă și momentele ei absolut imprevizibile. Iar unul dintre cele mai simpatice lucruri pe care le-am văzut în această excursie nu avea nicio legătură cu arhitectura, istoria sau muzeele.

Publicitate

Ne aflam în Malá Strana, pe malul Vltavei, când, din apă, a apărut o nutrie. A ieșit liniștită printre turiști, fără să pară deranjată de prezența oamenilor, și a devenit imediat centrul atenției.

Câțiva turiști i-au oferit roșii cherry, pe care le-a primit fără prea multe ezitări. Copiii erau încântați, adulții făceau fotografii, iar nutria părea să se simtă foarte bine în mijlocul întregii agitații.

nutrie praga

Sâmbătă seara, când am ieșit din nou să vedem Praga luminată, am observat pe o mică insulă de pe Vltava oameni care veniseră pregătiți cu morcovi. Așteptau să iasă nutriile din apă pentru a le hrăni.

Publicitate

A fost una dintre acele scene mici, aparent nesemnificative, care îți rămân în memorie. Totuși, oricât de simpatice ar fi animalele, trebuie spus că nutriile sunt animale sălbatice și că hrănirea lor de către turiști nu este recomandată. Aceste rozătoare pot deveni dependente de hrană oferită de oameni și pot afecta ecosistemele în care trăiesc. Autoritățile trag semnale d ealarmă dar simpaticele animale sunt în continuare magnet pentru turiști.

Capul lui Kafka, sculptura care se transformă sub ochii turiștilor

Dacă ajungeți în apropierea centrului comercial Quadrio, nu ratați imensa sculptură reprezentând capul scriitorului Franz Kafka. Este una dintre cele mai spectaculoase lucrări de artă contemporană din Praga și poate fi admirată gratuit.

Realizată de David Černý, sculptura are peste zece metri înălțime și este alcătuită din 42 de straturi metalice mobile. Acestea se rotesc independent, astfel încât chipul lui Kafka se descompune și apoi se reface sub ochii privitorilor.

capul lui kafka praga

Efectul este fascinant, mai ales când privești pentru prima dată mecanismul. Reflexiile luminii pe suprafețele metalice și mișcarea continuă transformă sculptura într-un spectacol în sine.

Instalația este amplasată într-un spațiu public și poate fi fotografiată fără bilet. Mișcarea este programată, în mod obișnuit, în primele 15 minute ale fiecărei ore, între 09:00 și 23:00, astfel încât merită să ajungeți în apropierea unei ore fixe.

Monumentul dedicat Věrei Čáslavská, cea mai cunoscută gimnastă a Cehiei

Tot David Černý este autorul unui monument pe care l-am descoperit în Praga și care merită atenție, mai ales pentru pasionații de sport. Este dedicat gimnastei Věra Čáslavská, una dintre cele mai mari sportive din istoria Cehoslovaciei.

Věra Čáslavská a câștigat șapte medalii olimpice de aur și patru de argint, fiind una dintre figurile emblematice ale gimnasticii mondiale. Dincolo de performanțele sportive, a rămas cunoscută și pentru poziția sa curajoasă față de invazia sovietică din 1968.

Monumentul, realizat din oțel inoxidabil, are aproximativ nouă metri înălțime și sugerează mișcările unei gimnaste. Este o lucrare modernă, dinamică, diferită de statuile clasice cu care suntem obișnuiți, și se află în zona Tyršův dům, din Malá Strana.

praga

Am apreciat ideea de a omagia o mare sportivă printr-o sculptură care încearcă să redea mișcarea, nu doar înfățișarea acesteia. Este încă un exemplu al modului în care Praga reușește să își pună în valoare personalitățile prin artă.

Ceasul astronomic, spectacolul gratuit care adună sute de oameni

În Piața Orașului Vechi se află celebrul ceas astronomic al Pragăi, Orloj, montat pe fațada Primăriei Vechi. Este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orașului și unul dintre cele mai vechi ceasuri astronomice încă funcționale din lume.

Construit în 1410, mecanismul nu indică doar ora, ci și poziția Soarelui și a Lunii, precum și alte informații astronomice. Este o realizare tehnică remarcabilă pentru perioada medievală și continuă să fascineze vizitatorii după mai bine de șase secole.

La fiecare oră, între 09:00 și 23:00, ceasul oferă un mic spectacol mecanic. Ferestrele din partea superioară se deschid, apar figurile celor 12 apostoli, iar celelalte personaje ale mecanismului prind viață pentru câteva zeci de secunde.

Spectacolul este gratuit, dar trebuie să vă așteptați la aglomerație, mai ales în weekend. Nu, ce spun eu aglomerație… Sâmbătă, când am trecut pe acolo, era puhoi de oameni și nici măcar nu începuseră protestele de a doua zi 😊. De obicei, cu câteva minute înainte de ora fixă, piața se umple de turiști care privesc spre turn cu telefoanele pregătite.

Legenda ceasornicarului orbit

Una dintre cele mai cunoscute povești despre ceas spune că meșterul Hanuš, considerat multă vreme creatorul mecanismului, ar fi fost orbit la ordinul conducătorilor orașului. Aceștia s-ar fi temut că ar putea construi un ceas la fel de spectaculos și în altă parte, reducând astfel faima Pragăi.

Legenda continuă cu răzbunarea meșterului, care ar fi reușit să distrugă mecanismul, lăsând ceasul nefuncțional pentru multă vreme. Este o poveste dramatică, dar nu una confirmată istoric.

Cercetările atribuie mecanismul original ceasornicarului Mikuláš din Kadaň și astronomului Jan Šindel, în timp ce Hanuš ar fi intervenit asupra ceasului mai târziu. Legenda a supraviețuit însă timp de secole și face parte din farmecul locului.

Magazinele Manufaktura. Berea cehească, transformată în produse cosmetice

Cehia este celebră pentru bere, dar la Praga am descoperit că aceasta nu este folosită doar pentru consum. Magazinele Manufaktura, pe care le întâlnești în mai multe zone turistice, comercializează și o gamă foarte interesantă de produse cosmetice realizate cu ingrediente provenite din bere.

În colecția Beer Beauty se găsesc șampoane, produse pentru îngrijirea părului, geluri de duș și alte cosmetice. Brandul folosește bere cehească în formulele sale și promovează această gamă drept una dintre colecțiile sale reprezentative.

manufaktura praga

Mi s-a părut o idee simpatică și potrivită pentru o țară în care berea face parte din identitatea culturală. În plus, produsele pot fi o alternativă la suvenirurile obișnuite, mai ales dacă vreți să aduceți acasă ceva diferit de magneții de frigider.

Intrarea în magazine este, evident, gratuită, iar simpla testare a produselor poate fi o mică experiență turistică. Dacă vreți să cumpărați ceva, aveți însă grijă la buget, prețurile nu sunt tocami „prietenoase” cu buzunarul și, sincer, nu am vrut să risc să iau ceva ce, în timp, s-ar fi demonstrat a nu fi potrivit pentru pielea mea. Dar, recunosc, mi-a plăcut să testez diverse creme și seruri cu bere 😊.

Și uite așa, pas cu pas, Praga a continuat să mă surprindă și să-mi confirme că este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat. Dar povestea nu se încheie aici. Mai am câteva locuri și experiențe despre care vreau să vă povestesc, așa că vom continua plimbarea prin capitala Cehiei și în partea a treia. 😊

(Va urma)

Cele mai noi

Abonează-te la newsletter

Cele mai citite

Drumul cu mașina din Ploiești până în Grecia, Thassos, în 2023: Timpi, prețuri și sfaturi de călătorie

Drumul cu mașina până în insula grecească Thassos este...

Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…

Riomaggiore, Cinque Terre... amintiri frumoase din vacanța de... iarnă....

Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală

Proaspăt întorși la început de toamnă dintr-o vacanță de...

Top 5 gradini Italia – adevărate oaze de frumusețe

În acest articol vom vedea Top 5 gradini de...

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Alte recenzii de călătorie

Cât te costă Revelionul 2027 la munte. Oferte de la 1.350 la peste 4.000 de lei de persoană

Mai puțin de două luni ne despart de Revelion, iar hotelurile și pensiunile de pe Valea Prahovei se întrec în oferte la pachetele pentru...

Praga, orașul care m-a cucerit mai mult decât Viena și Budapesta la un loc. Ce poți vizita gratuit sau cu bani puțini (Partea 1)

Praga este, fără nicio exagerare, unul dintre cele mai frumoase orașe europene pe care le-am vizitat. Iar partea cu adevărat surprinzătoare este că nu...

Toamna în culori la Praga: cât ne-a costat un city break de trei zile în orașul de pe Vltava

Un city break de toamnă la Praga este considerat de mulți o loterie. Vremea este capricioasă, schimbătoare și te poate ploua zile întregi. Și,...