De când mă știu mi-au plăcut iile. Nu știu de ce am avut atracția asta fatală pentru ele, poate pentru că îmi aduc aminte de copilărie. Aveam două ii când eram mică. Nu-mi aduc aminte exact, cred că erau lucrate de străbunica mea. Una cu modele roșii care nu știam atunci ce reprezintă, și una cu trei floricele mici pe piept.
Îmi plăcea mult să le port vara, îmi plăcea senzația de pânză topită pe piele. Atât de răcororase erau!!
Ulterior, adolescentă fiind, mi se păreau demodate, țărănești, afirmam cu vehemență că eu nu mai port așa ceva în viața mea. Deh… aerele specifice vârstei. Tânjeam însă după senzația de pânză topită.
Înaintând în vârstă, m-am reîntors la dorința de a avea și purta o ie. Dar nu voiam o ie industrială, la mașină, ci una care să-mi aducă aminte de copilărie și mai ales de ia mea cu flori mici pe piept.
Și, atunci când am început să caut, mi-am dat seama că… nu am gusturi tocmai ieftine. Părea că o ie autentică pleca de mai un cost mult mai mare decât îmi puteam eu permite.
Citește și: Muzeul Chihlimbarului de la Colți – Lacrimile de miere ale arborilor preistorici
Nu contest faptul că munca se plătește, înțelegeam de ce au prețul piperat (eu fiind, de felul meu, foarte zgârcită când vine vorba de dat banii pe haine), dar era totuși puțin prea mult pentru mine.
Din ce găsisem pe net în ultimii ani, o ie autentică lucrată de mână (nu veche, doar lucrată manual) pleca de la 500 de lei. Nu spun că nu merita, dar, fără să fie un model complicat, mi se părea cam mult 500 de lei. Mi-era însă rușine să recunosc faptul că nu înțelegeam de ce costă atât un model simplu.
Weekendul trecut însă mi s-a dat dreptate. Da, nu mă înșelasem când spusesem că mi se pare mult o ie la 500 de lei.
Terapia prin shopping dă rezultate nebănuite
După o săptămână destul de complicată, încărcată și stresantă, m-am decis într-o seară de joi că ar fi cazul să mă răsfăț puțin. Așa că mi-am reluat căutarea pentru o ie. Eram hotărâtă să nu mai renunț… la primul preț, cum se spune.
Prima dată am întrebat o prietenă dacă știe pe cineva care face ii. Nu știa dar m-a îndemnat să caut în Breaza. „A fost fabrică de ii acolo. Sunt multe femei care lucrează și chiar știu. Încearcă să găsești ceva în zonă…”, a fost sugestia ei. Și m-am apucat de căutat.
Am nimerit pe câteva site-uri, prețuri de care știam: 450, 500… până la 1.500 de lei (adevărate opere de artă). Eu însă îmi căutam ia mea cu flori mici.
Dintr-o întâmplare am ajuns din Google pe un anunț din olx. Ii noi, lucrate manual, în Breaza, cu prețuri care plecau de la 220 de lei. Ooooo, păi discutam altfel. La banii ăștia chiar puteam să mă interesez și eu de una.
Am sunat și, după o conversație de peste jumătate de oră cu interlocutoarea de la celălalt capăt al firului, mi-am anunțat extrem de fericită soțul: Sâmbătă mergem la Breaza să-mi iau ie!
Zis și făcut…
Am probat ii cât pentru 10 ani
Ajunși la locul cu pricina am fost pimiți cu brațele deschise de cea care mă convinsese să vin și să-mi petrec câteva minute (care s-au transformat în ore) printre cămășile tradiționale, o adevărată artă pe pânză.
Cu răbdare, mi-a explicat și mi-a arătat toate cele trei tipuri de pânză topită, am pus mâna pe fiecare. Atingerea copilăriei mele era pânza topită cea mai fină, cea mai subțire și mai transparentă. Da, abia când am văzut cât era de transparentă mi-am adus aminte că așa ceva aveam eu în copilărie. Nu, chiar nu puteam să mă orientez spre o ie din acea pânză, cel puțin nu acum. Eram conștientă că, dacă îmi iau o ie, nu aveam cum să-mi iau „pentru la vară”, deci trebuia una mai groasă pe care să o port cât mai repede. Nu mai aveam răbdare atâtea luni de zile.
Citește și: Zoo Brașov – un loc frumos, care te va încânta, indiferent de vârstă
Am petrecut mai bine de două ore printre ii și marame. Am probat toate modelele posibile, am probat ii albe, ii ivoire și ii negre. Am încercat și albastre și galbene. Toate culorile și toate texturile. Într-un final am ales: o ie albă, mai groasă decât ce știam eu, cu mânecă lungă și… cu floricele mici.
Personal după atâta timp petrecut în compania iilor, știu clar acum care îmi sunt preferințele: îmi plac iile simple, nu cele încărcate. Îmi plac încărcate doar iile albe cu broderie tot albă, sau ivoire cu broderie galbenă, bej sau aurie. Aceastea sunt adevărate opere de artă, dar și prețul este pe măsură, așa că… rămân cu plăcutul. 😊
Mi-am luat o ie groasă, de primăvară – toamnă. Probabil prin aprilie-mai îmi voi lua și o ie subțire, cu mânecă scurtă, pentru vară, sau poate o rochiță de plajă din pânză topită, sau… mai vedem până atunci.
Deocamdată abia aștept să îmi port ia. Despre următoarea… încă mă mai gândesc ce model să aleg.
O ie de la Breaza e cât o noapte de cazare pe Valea Prahovei, dar cu ia rămâi…
Poate nu pare puțin 250 de lei. Nici nu este, dacă este să judecăm drept… Dar, la câtă muncă implică o ie, ce presupune realizarea celui mai simplu model, este chiar puțin. Voi detalia într-un articol pe Observatorul exact ce presupune realizarea manuală a unei ii, acesta nu își are locul pe un site de vacanțe.
Tot ce vă spun aici este că orice ie lucrată manual își merită prețul dacă o luați de la producător. Iar producătorul nu este cel care vă apare în prima pagină de Google. Niciodată producătorul nu va avea timp să își facă o astfel de reclamă încât să ajungă în topul căutărilor motoarelor de search. Producătorul produce ia, nu o promovează pentru că nu are timp… înțelegeți dumneavoastră.
Eu, decât să plătesc o noapte de cazare sâmbătă pe Valea Prahovei, am preferat weekendul respectiv să îmi iau o ie de la Breaza. Au fost fix aceiași bani. Am renunțat la un weekend pentru o ie și cred că am ieșit mai câștigată. Bine, nu și soțul meu, dar asta este o altă poveste…
Așa că, pentru că am ie, nu am o poveste de weekend din „Prahova și împrejurimi”. Sau… poate că am? Voi decideți. Spor la… ii! 😉
