Auzisem de ceva vreme de Muzeul Chihlimbarului, am vrut de multe ori să merg să îl văd, dar poveștile de groază despre starea drumului m-au ținut departe ani de zile.
Apoi, în 2019, s-a închis pentru renovare. În 2020, când s-a redeschis, a venit pandemia și am uitat complet de acest Muzeu. Mi-am adus aminte de curând, în timp ce căutam o variantă pentru a petrece câteva ore în apropierea casei. În plus, recunosc, îmi doream o pereche de cercei lungi, de chihlimbar.
Știam că este un magazin acolo, la muzeu. Mi se spusese că voi găsi cu siguranță acolo bijuterii de chihlimbar și nu numai, așa că, am pornit la drum.
Ne-am interesat însă înainte de starea drumului. Știam că, înainte cu câțiva ani, era foarte „prost”. Nu am reușit să găsim informații exacte pe net, dar, un telefon nimerit la o altă secție a Muzeului din Buzău, ne-a dat o speranță: „Am înțeles că s-a refăcut drumul acum câțiva ani. Nu cred să fie probleme mari.”, ne-a spus o doamnă la telefon. Așa că, într-o zi de duminică, ne-am avântat în căutare de chihlimbar.
Cum ajungi la Muzeul Chihlimbarului
Drumul, cu plecare din Ploiești, nu este prea complicat și este surprinzător de bun. Există mai multe variante. Noi am luat-o pe Vălenii de Munte. Voiam să și alimentăm și ni s-a părut mai interesant pe acolo.
Drumul este destul de virajat, așa că, cei cu rău de mașină ar trebui să fie pregătiți cu ghimbir și tot ce mai trebuie.
Asfaltul însă este foarte bun, de gropi nu prea am dat, așa că putem spune că am ajuns fără probleme.
Ultima parte a drumului, DC69, despre care știam că este ruptă pe vreo 4-5 kilometri, a fost refăcută în întregime. Au existat doar două porțiuni cu probleme, fiecare de vreo 100 de metri, unde niște alunecări de teren și-au făcut de cap și au cauzat ceva probleme. Dar se trec ușor. În rest, totul este „ca-n palmă”.
Povestea ambrei românești
Taxa de intrare la muzeu este de 12 lei de persoană, iar ghidajul costă 41 de lei. Programul de vizitare este de miercuri până duminică. Lunea și marțea muzeul este închis.
Muzeul este mic dar cuprinde mult mai mult decât chihlimbar. La parter se găsește o prezentare a Grotei de la Nucu și câteva descoperiri din zonă aparținând paleofaunei, mai exact colți preistorici. Sus, la etaj, se găsește și o colecție de roci și minerale.
Dar muzeul în sine este nimic pe lângă povestea doamnei Diana, ghidul de acolo. Ajunși cumva pe final de program, am reușit să prindem câteva vorbe pe care doamna Diana le spunea unui grup numeros care deja își începuse turul. A fost suficient ce am auzit încât să ne convingă să plătim taxele de intrare și de ghidaj și să așteptăm.
Ne-am fi putut alătura grupului, dar am preferat să nu ne grăbim. Eram convinsă că voi avea o mulțime de întrebări pe care voi dori să i le adresez doamnei, așa că am preferat să nu ne amestecăm cu acel grup. Și bine am făcut…
Citește și: Toamna se vizitează Buzăul!
Așa cum am spus, era aproape de finalul programului, așa că după noi nu a mai venit nimeni. În acest fel, atunci când s-a eliberat, doamna Diana a putut să ne spună doar nouă povestea chihlimbarului extras din munții Buzăului.
Nu am să vă descriu nimic din cele povestite. Povestea chihlimbarului trebuie ascultată având în fața ochilor „picăturile de miere” ale arborilor preistorici. Iar doamna Diana este maestră în a spune acestă poveste.
Ce este foarte important de menționat e faptul că trebuie ca toată lumea să știe că chihlimbarul nu este o rocă, așa cum am auzit de la diverşi nu de puține ori, ci este o rășină, iar exploatarea lui în munții noștri nu se mai face.
Cea mai importantă piesă a colecției este setul de bijuterii de chihlimbar dăruit de oamenii de la Colți Elenei Ceaușescu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta a întreprins-o aici în 1987. Este pur și simplu superb și da, recunosc, o pereche de cercei asemănători mi-aș fi dorit și eu… 😊
Deși chihlimbarul românesc a fost recunoscut la nivel mondial, deși combinațiile existente pe teritoriul țării noastre sunt rare și de mare valoare, acesta nu se mai extrage în zilele noastre.
Mai sunt prin satele din apropiere oameni care mai au câte o bucățică dar foarte puțini. Majoritatea, când au văzut că se pot câștiga bani de pe urma acestor „pietricele”, le-au vândut celor interesați.
La ora actuală, nu ai cum să cumperi cercei de chihlimbar românesc, de exemplu, pentru simplu motiv că nu există.
Un alt punct de maximă atracție al muzeului este vitrina smart. Aceasta se manevrează de către ghid și pe ea sunt proiectate diverse informații despre chihlimbar.
Magazinele de suveniruri ale Muzeului
Muzeul Chihlimbarului de la Colți are două magazine. Unul la parterul clădirii unde este muzeul și unde găsești orice numai chihlimbar nu, și altul într-un chioșc aflat lângă muzeu. Acesta este o afacere privată, nu aparține muzeului.
Eu venisem chitită să îmi cumpăr cercei, numai că, în timp ce o așteptam pe doamna Diana să-și termine ghidajul cu turiștii ajunși înaintea noastră, am avut timp să mă interesez mai în amănunt despre aceste magazine.
Ceea ce se vinde la magazinul din cadrul muzeului este tradițional, într-adevăr, dar fără nicio legătură cu chihlimbarul. Găsim aici cercei din lână, coliere din scoici, sidef sau diverse pietre semiprețioase. Avem, de asemenea, magneți și pliante.
La magazinul de lângă muzeu, găsim, într-adevăr, chihlimbar. Dar nu este chihlimbarul nostru, românesc, pentru că acesta nu se mai găsește de zeci de ani. Nimic din ce este în acest magazin nu este produs românesc, totul este importat. Chihlimbarul, deși adevărat, este rusesc. Se spune despre el că seamănă cel mai mult cu cel românesc.
Da, aveau aici coliere și cercei. Aveau și pietre semiprețioase. Dar nimic nu era autohton. Așa că am plecat de acolo cu un gust amar.
Turismul autohton și importurile
Nu mi se pare normal să merg la mine în țară și să cumpăr „tradițional… rusesc” de la chioșcul/magazin al unui muzeu românesc, de exemplu. Da, nu este magazinul muzeului, dar este acolo… Pentru îmbogățirea cui??? Aș fi cumpărat bijuterii ale muzeului pentru a sprijini țara asta și produsele autohtone. Da, am obiceiul ăsta, așa cum consider că ar trebui să îl avem toți.
Mă folosesc de legitimația de jurnalist pe unde merg… în afara țării. Intru gratuit la obiectivele turistice din Europa, nu am absolut nicio problemă să fac asta. La mine în țară însă achit taxa de vizitare ca orice turist, nu cer gratuitate în baza legitimației. Nici măcar nu arăt legitimația. Mi se pare normal să contribui și eu, atât cât pot, la susținerea turismului românesc.
A cui este oare afacerea de la chioșcul de lângă Muzeul Chihlimbarului? Nici nu contează de fapt, nu cred că statul român are ceva de câștigat de pe urma acesteia.
Câți turiști intră acolo și își cumpără chihlimbar convinși fiind că este autohton? Le spune cineva că este importat, că de fapt ei cumpără chihlimbar adus din alte colțuri ale lumii? Le spune cineva că suvenirurile de acolo de fapt nu au nicio legătură cu piesele pe care le vezi în cadrul muzeului? Nu, cel mai probabil că nu…
Citește și: Din Ploiești până pe vârful Secăria. Peisaje de vis și un traseu pentru copii
Am plecat de la Muzeul Chihlimbarului doar cu fotografii și impresionați puternic de profesionalismul desăvârșit al doamnei Diana, ghida de acolo. Nu mi-am luat cercei de lână, mi se părea stupid să plec cu cercei de lână de la Muzeul Chihlimbarului. Nu mi-am luat nici cercei de chihlimbar… de unde o fi fost adus. Nici măcar nu erau ce-mi doream…
Cu toate acestea, vă sfătuiesc din suflet să mergeți să faceți o vizită acestui mic muzeu. Veți afla o poveste, veți vedea bucățile de rășină fosilizată care vă vor impresiona cu siguranță și, mai presus de toate, veți afla câte motive aveți să vă întoarceți în județul Buzău.
Noi, de exemplu, cum se încălzește afară, mergem să vizităm Grota de la Nucu-Bozioru. Povestea spusă de doamna Diana ne-a convins. Trebuie să mergem să vedem cu ochii noștri acest loc de existența căreia habar nu aveam… 😊
