Urmare de AICI
Plecarea din marina din Livadhi s-a dovedit a fi tare complicată. Portul e mic, așezat, cumva, în bătaia vânturilor iar curenții sunt foarte puternici. Un velier plecat înaintea noastră, a făcut o manevră greșită și a încurcat ancorele mai multor vase, printre care și a noastră. A fost unul dintre momentele în care ne-am dat seama ce experiență au Mircea și Mihai și cât de importantă e coordonarea lor.
Mihai s-a ocupat de manevrat motorul și direcția, Mircea s-a ocupat de ancoră, restul am stat cu fenderele (baloanele alea așezate de-a latul velierelor) pregătite să amortizăm eventualul șoc al lovirii de alte nave.
După mai bine de o oră de manevre complicate, timp în care a venit și un scafandru, am reușit să aflăm de ce eram blocați: pe lanțul nostru de ancoră se agățaseră ancorele altor două ambarcațiuni. A fost intens, cu vântul și curenții ăia puternici, dar cei doi căpitani au fost de nota zece.
Am ieșit din marină cu bine, în privirile admirative ale celor de pe țărm care se adunaseră ca la urs. Cu ocazia asta am observat că lumea de pe insulă se cam plictisește. Motiv pentru care, evenimente precum ciocnirea velierelor sau greșelile echipajelor, sunt spectacole apreciate și comentate maxim de localnici.
Stau pe țărm sau pe ponton și comentează ca la circ. Îi simți cum își doresc măcar o ciocnire ușoară, ceva. E drept și că sar toți ca unul în ajutor, dacă problema se complică. Noi i-am dezamăgit, pentru că am plecat cu bine (sîc!).
Vântul a fost și încă este principalul element după care ne desfășurăm restul călătoriei, pentru că se anunță rafale foarte puternice zilele viitoare. Tocmai din această cauză, astăzi vom avea un traseu relativ scurt, sub treizeci de mile, până la insula Kythnos, portul Merichas.
În larg, chiar dacă uneori sunt rafale, treaba pare mai simplă. Cât prietenii mei au stat la palavre (suntem de neoprit, constat) eu m-am bucurat de valuri ca un copil. E o senzație unică să stai pe partea din față a velierului când marea îți oferă șansa la un rolacoster de senzație.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua trei: Am fost într-un oraș din reclame, printre americani
Am mai constatat că, pe nebăgate de seamă, din cauza stropilor valurilor, la un moment dat m-am acoperit cu o crustă de sare fină. Ciudată senzație. Una peste alta, pe la ora 14.00 am ajuns cu bine în port.
Kythnos e o insulă relativ mică, iar Merichas portulețul mai sărăcăcios al ei. Mai e unul mai pricopsit, Loutra, pe partea cealaltă. Merichas cred că este, mai degrabă, terminal pentru ferbiboat-urile care aduc oameni și marfă din Atena, și loc de tranzit, nu de staționare.
Aflu că insula este destinație de vară pentru atenieni, datorită plajelor numeroase și foarte frumoase pe care le are.
Când am ajuns în port, soarele ardea ca la început de august. În timp ce Vlad și căpitanii au zis că rămân în port ca să asigure vasul (sanchi, să doarmă ca grecii!), eu cu adolescentul Rareș, și cu Marius, am plecat la o plajă din apropiere. Ei mai fuseseră și anul trecut, și erau încântați.

Drumul până la plajă ne-a transformat în niște jamboane încinse umblătoare. Pur și simplu sfârâiam când am ajuns la locul amenajat cu șezlonguri. Acolo, primul șoc: 30 de euro două șezlonguri!!! Marius era ”blocat, cum adică? Anul trecu erau 5 euro fiecare”.
Eram prea rupți și de soare, și de sete, și de drum, motiv pentru care am închiriat două. A venit al doilea șoc: apa cristalină a mării de opal era sloi. Am încercat eu să mă zbat în micul golf precum balena pe uscat, dar nu mi-au ieșit mai mult de cinci minute de stat în apă.
Deci, șezlonguri scumpe și apă foarte rece. Tot e mai bine ca pe barcă, unde e foarte cald și foarte vânt, ne încurajam noi. A venit șocul trei: cea mai ieftină bere, 7 euro. Mi-au picat plombele. Frate, ăștia din Atena ori sunt excesiv de bogați, ori am ajuns noi pe plaja oligarhilor refugiați.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua doi: Cu zece noduri ”doar cu pânze” și cu senzații unice
Recunosc, nu m-am putut abține și am băut o bere. A fost bună, că era rece și la sticlă, dar tot nu mi-a atenuant oftica mare pe care o aveam: Cum să dai atâția bani pe o bere de 330 ml? În fine, fiecare își face prețurile cum consideră. Pe ei nu-i pot judeca pe oameni că au ridicat ștacheta atât de sus, dar pe voi vă pot avertiza.
Avertisment pentru călătorii pe insule: dacă ajungeți pe Khytnos, în Merichas, și vreți să mergeți la plaja aia mică, din stânga cum te uiți la țărm, vedeți că e rupere acolo, frate. E frumos, dar te arde la buzunar.
Totuși, trebuie să vă spun că ne-am bucurat de imaginea superbă a golfului și a mării cu mii de nuanțe, de la albastru închis, la turcoaz. A fost un moment chiar plăcut și tonifiant.
Ne-am întors pe vas pe la 18.00. După dușurile de rigoare făcute în spațiul special amenajat de căpitănia portului, am plecat la masă. Că veni vorba, Mihai și Mircea spun că șeful portulețului de aici este unul dintre cei mai bine organizați din toate insulele pe care le-au vizitat. Nu mișcă nicio parâmă fără acordul lui.

Am mâncat la o tavernă situată pe plajă, în capătul golfului. Mâncare excelentă – cele mai bune au fost iedul la cuptor cu sos de lămâie, diferitele feluri de pește, chiftelele de dovlecei, vinetele la cuptor, brânzeturile etc. Adică absolut tot.
Eu cu Vlad am apreciat în mod particular uzo-ul primit din partea casei. Menționez că nici vinul roze ”adus special de la Meteora”, după cum spune patronul, nu a fost rău.
Prețurile, mai mult decât decente, iar înghețata ”home made”, din partea casei, la final, i-a fericit pe neconsumatorii de vin. A fost o seară pe cinste în care, desigur, am vorbit tot timpul, ca băieții.
Citește și: Călător pe Mediterana cu velierul, jurnal, ziua unu: Noaptea pe mare timpul îngheață
Acum să vă spun secretul Merichas-ului. Magia, vraja acestui golf este apusul. Poți să fii etalon de insensibilitate și tot nu ai cum să nu fi impresionat de felul în care soarele pur și simplu se topește în mare.
Spectacolul continuă și după momentul în care dispare. Cerul și apa intră într-un joc magic de nuanțe incredibile, pe care nu le-am mai văzut vreodată – de la roz, la indigo. Valurile îngheață, parcă n-au curaj să se miște.

Stând la taverna de care v-am vorbit, am avut locuri în față la acest spectacol senzațional care ne-a schimbat pentru totdeauna felul în care vom vedea culorile apusului. A fost momentul magic pe care ni l-a oferit cu super-generozitate insula.

Ne-am întors pe barcă și, spre ghinionul meu, fix înainte să mă culc, a (re)început vântul. Parâme urlând, catarge șuierând, nave trosnind. Ăsta e vântul în marina de la Merichas. Dormi dacă poți. De fapt, dacă stau să mă gândesc, restul au cam dormit, eu nu. Iar în singurul moment în care m-a prins un pui de somn, am fost destul de deștept să-l transform într-un coșmar.
Deci m-am trezit pe la 4.30 și am așteptat restul lumii să iasă din dormitoare. Au făcut-o, pe la 8.00 – 8.30. Am uitat să vă spun că, din cauza vânturilor, pentru siguranța noastră, căpitanii au decis că vom rămâne pe Kythnos și a doua zi.
Colegilor din redacție le transmit că ziua a fost una destul de plină de emoții. Dar spre seară a fost bine iar unul, sau două, dintre paharele de uzo a fost în cinstea lor. Și că abia aștept să văd ce ne rezervă insula. Va salut pe toți. Revin cu ziua 6.