Sâmbătă, 19 august 2023, a fost o zi plină de evenimente pentru mine: Părinții mei au împlinit 46 de ani de căsnicie, dantura fiică-mii a împlinit 5 ani de existență, era prima zi dintr-o rezervare la Moieciu și… venea în concert, la București, Robbie Williams. Știam de ceva vreme, încă de când fusese dat primul anunț cu concertul din iunie, că vine la București.
Îmi doream mult să ajung dar, bâlbâielile ulterioare cu schimbarea datei, apoi a locului de desfășurare, m-au aruncat într-o stare de incertitudine. Nu știam sigur când se va reprograma, așa că mi-am „făcut vara” cum se spune, asta însemnând inclusiv câteva zile la munte. Întâmplarea a făcut ca data la care concertul a fost reprogramat să coincidă cu data de început a mini-sejurului de la munte. Și aveam de ales: munte sau Robbie Williams.
În plus, căldurile ne îndemnau spre munte, spre câteva zile de răcoare. Copiii abia așteptau… cum să le spun că nu mai mergem? Și totuși, cum puteam să-l ratez pe Robbie Williams?!?!?
Fan Take That în copilărie și mare amatoare de concerte, simțeam că trebuie să fac ceva ca să ajung totuși, așa că am găsit soluția de compromis. Am renunțat la prima zi de sejur și am mers și la concert.
Citește și: Cum a fost la concertul Rammstein de la Budapesta? Show total și patos în formă pură
Bine… nu vă închipuiți că am mers prea liniștită. Pe de o parte fetele, acasă, au mârâit tare că le-am luat o zi de munte, de partea cealaltă, soțul din dotare, pe principiul „mă duci să văd băieței de anii 90 care se miorlăie la bătrânețe”, a încetat cu miștourile abia când i-am explicat că există și posibilitatea să mă duc singură dacă este un chin așa mare pentru el. Și… s-a mai calmat.
Am ajuns devreme, dar totuși târziu
La Romexpo, unde s-a ținut concertul într-un final, când am ajuns, era ceva lume și cântau unii… Editors. Mi-au atras atenția vreo două piese, le știam, le auzisem dar habar nu aveam cine le cântă. Oricum nu eram foarte interesată. Personal venisem la festival cu un singur scop: concertul lui Robbie Williams.
În pauza de aproximativ 45 de minute până să intre în scenă vedeta serii, am sperat ca oamenii aflați în față să facă o pauză, să iasă din mulțime, dar ți-ai găsit… au stat nemișcați, ba mai mult, începuseră cei din spate să se strecoare în față.
Am avut totuși norocu cu locurile pe care le-am prins, undeva în dreapta cum ne uitam la scenă, lângă gardul care proteja schelele de lumini. Sincer, ar fi fost locurile perfecte dacă doi copii, de aproximativ 8 și 10 ani, nu fuseseră puși de părinți dincolo de garduri (unde, evident, NU aveau voie) și stăteau cățărați pe un fel de banchete. În felul acesta obturau vederea multora. Ce să faci? Ce să spui? Cui să spui? Se și fâțâiau sus-jos, strigau unul la altul… deh, copii. Avem și noi, dar… mă rog, diferențe de mentalitate.
Cea mai bună modalitate de a-i mai da jos din zonă era fumul de țigară, iar fumătorii de acolo s-au prins repede, așa că, măcar din când în când, vedeam și noi mai bine…
Dar să ne întoarcem la concert…
Robbie Williams și-a început cariera muzicală acum 33 de ani, când s-a alăturat formației Take That. De 25 de ani și-a început cariera solo, și a demonstrat, în această perioadă, că a fost mereu cea mai bună cincime a formației de băieți, chiar dacă nu era prea mult scos la înaintare pe vremea când cântau în cinci.
Că a rămas cu un gust amar în urma colaborării cu Take That, este evident. Nu face niciun secret din asta, povestind pățaniile lui și frustrările pe care le avea atunci, în timpul concertelor solo pe care le susține cu succes de 25 de ani încoace. El încă are succes. Take That s-a destrămat după plecarea lui. Ceea ce spune tot, nu?
Recunoscut la nivel european pentru charisma sa și pentru faptul că este un „enterteiner” desăvârșit, Robbie Williams nu s-a dezmințit nici cu ocazia concertului de la București.
În stilu-i caracteristic, dialogând în permanență cu publicul printre piesele sale, unele hituri, altele mai puțin cunoscute, cea mai bună cincime din Take That a reușit sâmbătă seară la București să-și reconfirme statutul de star, statutul de „one man show”.
Citește și: Cum sună o vioară Stradivarius în Prahova, pe Domeniul Cantacuzino de la Florești
„Feel”, „Supreme”, „Angel” și multe altele au răsunat sâmbătă noapte la București. Iar fanii lui au știut să-i facă seara frumoasă, cântând împreună cu el. În ceea ce-l privește, are un stil apartecare îl face să se conecteze cu publicul într-un mod în care nu mulți reușesc.
Îmi aduc aminte, pe vremea Take That, aveam casete video cu concertele live ale trupei. Și, de fiecare dată, la fiecare concert, Robbie era cel care reușea cel mai coerent dialog cu publicul, chiar dacă nu el era cel care, în videoclipuri, era solistul principal.
Acum este solistul principal, este „the one” și chiar și acum, după 30 de ani, reușește aceeași chimie cu publicul care, evident, îl iubește. Dovada cea mai clară a fost tipul de lângă noi, care îi știa absolut toate melodiile și care ne-a „stricat” toate videourile. Se aude mai mult vocea lui, decât cea a lui Robbie!!!😊😊
Concertul de sâmbătă de la București s-a terminat cu Robbie Williams părăsind scena în timp ce mii de oameni îi cântau în cor refrenele pieselor. Ce poate fi mai frumos de atât?
Personal mă bucur mult că am reușit să ajung! Aș fi regretat cu siguranță dacă nu aș fi mers. Iar în ceea ce-l privește pe soțul mai „ciufut”, acel „Mulțumesc! Chiar mi-a plăcut mult!”, spus la finalul concertului, mi-a arătat că, deși nu a fost chiar Rammstein, poate gusta și altceva, o muzică bună și un show de excepție, nu prin prisma efectelor speciale, ci prin prisma charismei omului de pe scenă.
Cam așa a fost concertul de la București a lui „Robbie F***ing Williams”! Clar un eveniment care nu trebuia ratat!