Disclaimer: Acesta nu este un articol despre obiectivele turistice din Napoli, poate vor urma și acelea cu alte ocazii, acesta este un articol despre sufletul napoletan și despre cum poți să vezi frumosul în urât și urâtul în frumos în acest oraș cu totul aparte.
Dacă cineva mă întreabă care este cel mai murdar oraș din Europa, în opinia mea, îi răspund pe nerăsuflate „Napoli”. Nu am văzut niciodată un oraș mai murdar ca acela. Nici măcar Ploieștiul, în perioada în care ne acopereau gunoaiele, nu era așa.
Napoli este, fără exagerare, un adevărat tomberon la scară mare. Dar, chiar și așa, are ceva… nu știu ce. Dacă reușești să îl vezi dincolo de pubelele revărsate, de multitudinea de „maradoni” în toate formele, dimensiunile și pentru toate utilizările, are un suflu aparte.
Prima dată în Napoli, acum mulți ani, eram mai tânără, mai puțin atentă și, cred, mai puțin receptivă. Atunci am văzut în el doar mizerie, mizerie, mizerie și… combinatori. Și… cam atât. Nici măcar obiectivele turistice vizitate nu au reușit să mă facă să observ altceva.
Acum, însă… ceva s-a schimbat. De ce? Nu știu. Mizeria este aceeași, combinatorii în zona Porta Garibaldi sunt aceiași (mai bătrâni cred😊), oamenii străzii dorm la fel la fiecare colț, dar, cu toate acestea, am privit orașul altfel.
Ca și data trecută, l-am luat inițial doar ca punct de plecare pentru obiectivele din zona Campania: Pompeii, Vezuviu, Coasta Amalfitană, etc. Numai că, de această dată, în aprilie 2022, Napoli ni s-a arătat altfel: urât și totodată frumos, frumos și totodată urât.
Napoli are gunoaie, dar și suflet
Peste tot pe unde mergi în Napoli dai de gunoaie. Tomberoanele sunt pline la orice oră din zi și din noapte și zac, aproape la fiecare colț de stradă, la vedere.
Napoletanii, italieni bine făcuți, fermecători, fumează și nici măcar nu se uită după o scrumieră. Dau chiștocului un bobârnac și îl trimit la prima bordură. Tot ei, desfac tacticos Mars-ul și, fără să se uite după vreun coș de gunoi, aruncă hârtia pe jos, în drumul lor.
Dacă mi-ar fi povestit cineva asta, nu l-aș fi crezut, dar am văzut cu ochii mei.
Dacă mizeria care domnește peste tot am văzut-o cu ochii, cu sufletul „am văzut” oamenii.
Un simbol al orașului este copacul vieții. Îl găsești la toate tarabele, la toate bijuteriile, efectiv este peste tot. De când am ajuns am fost hotărâtă să îmi iau, până plec, ceva cu acest simbol. O „zdrăngănea-atârnățea”, bineînțeles, că nu mă vedeam cu statuete prin casă.
Am văzut câteva care mi-au făcut cu ochiul, lucrate din niște seminte colorate. Mai erau unele lucrate în lemn, toate foarte frumoase. Dar, fără să-mi explic de ce, am tot amânat momentul.
Bătrânul și colierul meu cu soare
În ultima seară, în timp ce ne întorceam de la poarta Castelului Oului, ne-a atras atenția un bătrân care desena și, ale cărui desene erau expuse pentru vânzare. Lângă aceste desene, lucrate de el, mai erau două coliere din semințe cu copacul vieții, unul verde și altul galben.
M-am apropiat să le văd mai bine. Deși de la distanță semănau cu cele de la tarabe, acestea erau, la o privire mai atentă, altfel. Erau imperfecte, erau lucrate prea strâns, îmbinările nu erau cum trebuie. Pe alocuri se vedeau nodurile sforilor, acestea nefiind ascunse. Clar erau lucrate de mâna cuiva. Și… am prins drag de ele. Aveau suflet, cel puțin eu așa am simțit. Rămăsese o singură întrebare: galben sau verde?
I-am făcut semn bătrânului spre cel galben. Eram convinsă că nu are sens să încerc să comunic cu el în engleză, iar italiana mea îmi permite să înțeleg foarte bine, dar nu și să mă fac înțeleasă. Cel puțin eu așa consider, nu am curaj (încă) să vorbesc în italiană.
Când a văzut i s-a aprins o lumină în privire: „Signora, questo e il sole!”. I-am întins 5 euro și am vrut să îl iau să mi-l pun la gât. Nu m-a lăsat. A insistat să mi-l pună el la gât și, în tot acest timp, mi-a repetat cât este de norocos că am luat de la el.
Citește și: Acvariul din Barcelona este un obiectiv turistic ce nu trebuie ratat, mai ales dacă sunteți cu copiii
M-au încercat sentimente amestecate de emoție, de milă, dar şi de bucurie că nu am luat un colier perfect de la una din tarabele din centrul istoric al oraşului.
Nici acum, după ce am văzut acest oraş de două ori, nu ştiu să spun dacă îmi place sau nu.
Dacă îl privesc la Porta Garbaldi sau la Porta Nuova, nu, nu-mi place cu siguranță. Este oribil!
Însă, dacă îl privesc din port, într-o zi fără soare, cu amenințătorul Vezuviu pe fundal și cu un bătrân care pictează și împletește coliere din semințe, atunci Napoli este un oraș frumos, special, este un oraș în care m-aș mai întoarce. 😊