O nouă filă din jurnalul ghidului nostru montan, Cristi Minculescu, ne poartă spre o tură de aclimitazare. Da, acele etape, în care turiștii urcă și coboară, astfel încât, organismele lor să se obișnuiască la înălțimile de peste 3500-4000 de metri.
Cum știu turcii să-și atragă turiștii pe un munte în care nu răsare firicel de iarbă, de unde lipsește spectaculozitatea peisajelor, aflăm de la Cristi.
Urmare de AICI
„Ca de obicei, în ture mă trezesc înaintea ceasului, mai exact pe la 06.30. Mai trag un pic de timp și pe la 07.00 sunt deja îmbrăcat și merg în cortul de masă. Aici dau de Mitză și „nașul“ Cristi, cei mai matinali din grup. Nici Dorin nu mai era în cort și-l văd apărând și el de undeva de pe stânci, unde era la soare. Ne facem câte un ness și ne punem la povești. Pe la 07.30 apar și ceilalți. Masa este deja aranjată în cort și, imediat cum suntem toți, vine și bucătarul cu omletele.
Mâncăm pe săturate din toate bunătățile pregătite.
La 09.00 suntem gata de plecare și primim pachețelul pentru drum cu „suculețul“ cu pai, napolitana si o piersică.
E destul de cald, dar mai răcoare ca ieri. Suntem, totuși, la 3200 de metri, de unde urmează un urcuș de 3-4 ore până în tabăra 2, aflată la 4200m, așa că am pus și puful în rucsac. Mergem încet, cu pași mici și ne strecurăm printre bolovanii vulcanici ai Araratului.
Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 1 – Start cu peripeţii
După prima sută de metri, pe altitudine, poteca devine un mixt de pietre și praf care se ridică la fiecare pas făcut. Începe să mă usture gâtul și îmi amintesc iar de Nepal și expediția din Himalaya, loc unde voi reveni în mai, anul viitor, și despre care voi povesti tot aici, în curând. Observăm tabăra polonezilor și îi vedem și pe ei un pic mai sus. Merg, la fel ca noi, în tura de aclimatizare.
Pe la 4000m luăm prima pauză mai serioasă și dau iama în suc și dulciuri. Ne-am oprit pe un mic platou, unde iarna este o tabără intermediară. De aici, panta devine un pic mai abruptă și unii încep să resimtă altitudinea cu mici dureri de cap. Senzațiile sunt normale. Hidratarea intensivă este esențială. Și mișcările bruște sunt de evitat!
Pe la 12.30 ajungem în cea de-a doua tabără și vedem urmele ghetarului și morena rămasă în urma topirii. Tot de aici ni se arată și Araratul Mic. Normal că făceam poze! Mă uit în jur și totul e anost, piatră, nuanțe de maroniu și gri, fără pic de vegetație.
Mă duce gândul acasă, la munții noștri care m-au făcut să iubesc ceea ce fac acum… Mă întreb, dacă același drum l-aș fi urmat, în cazul în care prima mea imagine cu munții ar fi fost cea de aici?! Nu știu să-mi dau un răspuns, dar, da, suntem binecuvântați de Dumnezeu prin locurile și frumusețile pe care le avem.
Să revenim însă la „muntele lui Noe“, pentru că mai avem și aici multe de descoperit. În primul rând, e o tură foarte bună pentru cei care vor să se pregătească pentru Himalaya. Altitudinea, tipologia traseului, inclusiv praful, sunt, în mare parte, similare celor care doresc să ajungă la Everest Base Camp. Diferă peisajele, civilizația și condițiile de cazare. Dar și aici, oamenii progresează pe an ce trece.
Citește și: Jurnal din Olimp – Ziua 1 – Un drum care părea banal s-a transformat într-unul cu peripeţii
Ajungem în locul unde este tabăra noastră și trecem pe rând pe lângă alte trei tabere superioare ale altor expediții. Lenevim la soare și stăm un timp pentru aclimatizare.
Urmează o coborâre de vreo două ore, până în tabăra 1, unde urmează să înnoptăm. Pozez mai multe flori, ieșite aproape din piatră „seacă“ și mă gândesc la soție.
Aproape de corturi suntem plini de praf, dar gândul îmi e distras de mirosul de la cortul de bucătărie. Avem iar friptură!
Ne scuturăm de praf, ne schimbăm și facem o baie cu șervețele… apa de la duș e tot sloi 😂
Ne vede bucătarul și, în stilul său foarte ospitalier, ne invită la masă, la ciorba de linte. Nu trebuie să ne spună și a doua oară. Eram lihniți. Supa e buna rău după tot praful inhalat. Ne servește cu ceai și ne aduce și două beri. Oooo, răsfăț!
Pe la 16.30 sătui și bucuroși că am reușit să parcurgem cu toții tura de aclimatizare, ne mutam afară la soare. După ce strânge masa, ne comunică și ora cinei: 18.00, ca și ieri. Tragem concluzia că vrea sa ne îngrașe! 😁😂😂
Avem timp de voie, fiecare și-l petrece cum îi e mai comod: unii îmi citesc jurnalul, interesați de viziunea proprie a acestei ture, alții își iau vitamin D de la soarele care „îmbracă“ muntele, cufundându-se în propriile gânduri, alții își așază câte ceva prin corturi.
Citește și: Vârful Mytikas (2918 m) şi plajă la ţărmul Mării Egee, propunerea ghidului Cristi Minculescu pentru o vacanţă activă şi accesibilă întregii familii
Se face ora 18.00 și doar ce îl vedem pe bucătar că vine cu salata de roșii, ardei și alte crudități. Mă întreabă dacă poate să aducă și restul. Îi confirm și îmi chem colegii de expediţie. Mirosul e mult prea îmbietor. Avem friptură de pui și un fel de chiftele cu garnitură de orez.
Mâncăm după posibilități, unii mai mult, alții mai puțin, dar cu toții suntem de acord ca gătește foarte bine!
E deja 19.30 si se lasă frigul. Ne pregătim sacii de dormit și urmează un somn bun. Mâine o luăm de la capăt. Urcăm în tabăra 2, la 4200m, și vom dormi acolo“.
Citește continuarea AICI
Ca de obicei, despre turele lui Cristi, dar și poveștile de pe alți munți, puteți citi și pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ sau pe pagina lui de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim
