Citind jurnalul lui Cristi, ne încearcă acea notă de invidie că nu am avut și noi o variantă a lui în vremea copilăriei noastre. Este adevărat că altele erau timpurile atunci și ne bucuram, din plin, de natură, de jocurile pe-afară, de dulcele de duminică etc., etc.
Pentru cei șase năzdrăvani, amintirea taberei de la Padina va fi una care-i va însoți mult timp. Pe alocuri, poate că le-a părut greu să fie departe de răsfățul părinților, gadget-uri și confortul de acasă. Pe de alta, însă, au descoperit că viața, chiar și la vârste fragede, poate fi și altfel. Că eroi pot fi chiar ei, că se pot cățăra pe pereți, că pot vedea lumea de sus, că se pot „lupta“ cu arcurile, vâna cu praștiile, că-și pot monta un cort sau că vor avea idee cam cum să-și aprindă focul sau ce să-și pună într-un rucsac de drumeție, și nu numai.
Și avem promisiunea din partea ghidului Cristi Minculescu că astfel de tabere va mai organiza! Să vedem însă cum a fost momentul despărțirii.
Urmare de AICI
„E ultima zi de tabără! A început deja răsfățul și, deși a sunat ceasul, unii mai trag de timp. Azi nu ne mai grăbim. Cei mai vioi se mută cu telefoanele pe canapelele din hol, unde bate soarele. Stau ca „șopârlele“, întinși la soare. Coborâm și masa este deja pusă, așa că ne bucurăm de micul dejun. Strângem bagajele din cameră pentru a o elibera și le coborâm în hol.
Azi vizităm Peștera Ialomiței și, după, ne oprim la clătite sau vată pe băț.
Mergem înșirați pe tot drumul. Azi suntem relaxați. Se vede că e sfârșit de săptămână, Padina devine mai aglomerată, mai agitată.
Pe drum, trag cu ochiu’ și cu urechea la „teroriștii“ mei dragi și văd că-s cam nostalgici. Trecem de intrarea în Vărăria Mică unde au fost ieri vedete și parcă mai vor o tura, dar nu îmi spun, doar aruncă priviri. La Peșteră începe să fie agitație, că doar așa e în fiecare weekend, mai ales pe timp de vară și de vacanță.
Biletul este 5 lei de copil și 10 lei pentru adulți. Ne potrivim fiecare câte o cască și intrăm sa vedem arta naturii. După primii pași, în boxele ascunse printre bolovanii cavernei auzim că se mai numește și Peșteră Regilor și că, aici, a stat ascuns o perioadă, Decebal. De asemenea, tot aici, în urmă cu mii de ani, a trăit ursul peșterilor, al cărui craniu îl pot vedea și vizitatorii.
Citește și: Jurnal din tabără – Ziua 1 – Prima zi cu: drumeție, plimbare cu trăsura, escaladă și… mai ales… fără telefoane!!!
Peștera este reabilitată de câțiva ani și arată impecabil. Le spun copiilor că nu ne grăbim și să încercăm să cuprindem cât mai mult din priveliștea aparte și din informații. După câteva zeci de minute, ajungem la Altar, unde este capătul vizitabil al grotei. Începem drumul de întoarcere, către lumină, civilizație și #sprecasa.
La ieșire, am mai zăbovit un timp la standul cu suveniruri. Dar pofta de dulce ne grăbește către terase. Trecem pe lângă Turnul Seciului și Vărăria Mare și îi aud întrebându-mă „când ne cățărăm și acolo?!” Mă bucură că au prins curaj, dar mai au de așteptat niște ani și de urmat niște ore bune de antrenament. Stânca ne așteaptă… 😃🤔😂😂
Ne luăm clătite și vată pe băț, suc și lenevim la terasele din lemn. Voinicii sunt cuminți și parcă prea liniștiți. Au început să apară și parte dintre părinți, dar nu-i scot pe pitici din grup. Mai avem aproape o oră până la plecare, așa că să profităm de ea. Hai să mai jucăm un fotbal!
Echipele sunt deja stabilite. În plus la „cei mari” intră și Bebe 😂😂😂- mare ajutor 😜😂😂😂😂. Începem meciul ca o finală de cupă. Faulturile sunt decente, dar oftica și ratările sunt super prezente. Din când în când, Luca se retrage pe margine și mai mănâncă din chipsuri. Pe principiul „mai puțin fotbal, mai multă mâncare“ a acționat și Bebe, care în ultimele 10 minute s-a așezat lângă punga de chipsuri și, până la fluierul final, nu s-a mai ridicat de acolo. 😂
Hai că mă emoționez și eu și parcă vreau să mai trag de timp, dar trebuie totuși să plecăm. Începe să ardă și soarele și apare tot mai multă lume, semn că se aglomerează și drumul. Primul pleacă Casian. Ne salutăm, își strâng mâna și, cu bagajele în spate, fuge la parinți.
Mai am doar cinci!
Citește și: Jurnal din tabără – Ziua 2 – De la drumeţie, descoperirea refugiului, confecţionarea de arcuri şi săgeţi, montarea cortului, până la… „invazia“ maşinilor zburătoare
Tatăl lui Răzvan anunță că ajunge mai târziu un pic din cauza traficului. Hotărâm să avem punct de întâlnire la Sinaia, așa că piticul merge în mașină cu mine, unde mai sunt fetele și Luca. Alex și Bebe merg cu mama lor.
La Sinaia fac o ultima poză cu Răzvan, dar, înainte de despărțire, îmi spune că este foarte probabil să ne vedem la iarnă, în tabăra de schi. Nu știu ce va fi până atunci, dar faptul că dorește să ne revedem înseamnă enorm pentru mine.
La Breaza le las pe fete. Sunt cam somnorose, dar despărțirea este grea și aici.
Acasă ajung cu Luca și, cât așteaptă să vină ai lui să-l ia, mai joacă un baschet cu năzdravanii mei. Când e momentul plecării, se dă și el greu dus… parcă ar mai sta la joacă.
Restul e cancan. E 2 noaptea și încă ma gândesc la ei. Nu mi-am închipuit că îmi va plăcea atât de mult și mă voi atașa atât de mult de micii mei „teroriști“, deși munca și responsabilitatea într-o astfel de tabără sunt enorme. Chiar și conflictele dintre ei le-am găsit utile, pentru că, nefiind intervenția părinților, au găsit calea să-și rezolve singuri disputele, au învățat ce înseamnă spiritul de echipă, să se încurajeze și să aplaude fiecare reușită, să-și împartă biscuiții, să se distreze, să se bucure de frumusețea naturii și de minunăția copilăriei…
Hai că mai fac tabere, a fost prea frumos!“
Despre turele lui Cristi, dar și poveștile de pe alți munți, puteți citi și pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ sau pe pagina lui de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim
