AcasăSejururiJurnal din tabără – Ziua 2 – De la drumeţie, descoperirea refugiului,...

Jurnal din tabără – Ziua 2 – De la drumeţie, descoperirea refugiului, confecţionarea de arcuri şi săgeţi, montarea cortului, până la… „invazia“ maşinilor zburătoare

Pe măsură ce aflăm poveştile din tabăra organizată de Cristi Minculescu, la Padina, părerea de rău că nu suntem şi noi acolo, parcă, prinde ceva intensitate. Cine ştie, poate va organiza astfel de ieşiri şi pentru copii d-ăştia…mai mari.

Pentru cei şase pitici, cea de-a doua zi a fost una a descoperirilor, dar şi a distracţiei. Este clar, se leagă prietenii frumoase şi se conturează nişte amintiri senzaţionale. Să vedem cam ce-au mai experimentat!

Urmare de AICI

„Cea de-a doua zi vine după o noapte scurtă pentru năzdrăvanii mei care au dormit neîntorşi. La 07.00 sună alarma, dar, în afară de mine, nimeni n-are nimeni urechi s-o audă. Amân trezirea încă 20 de minute, iar a doua încercare e cu noroc.

Deşi sunt firi diferite, încep să lucreze ca o echipă și reușim să ne organizăm. La 08.00 coborâm la masă şi fiecare îşi alege pentru micul dejun ce-i place. Îi sfătuiesc să își facă și câte un sandviş pentru drum și, cu rucsăceii pregătiți, pe la 09.00 suntem gata de drum.

Azi mergem la refugiul din Șaua Strunga!

Începem urcarea în șir indian și mai avem, în plus cu noi, şi doi câini  😃😃.

Începem cu un urcuș abrupt, iar năzdrăvanii dau primele semne de oboseală, aşa că ne oprim la umbra unui brad. După ce ne-am confruntat practic cu o primă greşeală a urcatului pe munte, este momentul să abordăm şi teoria. Le explic câte ceva despre astfel de drumeţii, ritmul de urcare, pauze, beţe, îmbrăcăminte, hidratare și marcaje. Par interesați, iar Luca și cu Ari completează cu câteva întrebări. Mă bucură interesul lor și le ofer informațiile dorite 😀

Pe drum se țin de șotii și șicane… Îi las să-şi consume energia şi trag cu urechea să mă pun la curent cu ultimele glume. Alex e primul și impune un ritm cam iute. Face sport de performanţă, iar acum se văd antrenamentele intense. Răzvan, Ari și Mia țin aproape. Sunt nevoit să  îi atenționez să meargă mai uşor, pentru că avem ceva drum de parcurs şi ne dorim să ne bucurăm de călătorie. Mezinii, Luca si Casi, sunt ultimii, dar doar pentru că se opresc mai des pentru poze.

Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 1 – Start cu peripeţii

Când valea se deschide apar și stâncile care sunt puse chiar în potecă, pe traseul marcat cu cruce roșie. Aleg o rută mai lungă un pic, ce ocolește o stână părăsită,  dar care trece la distanță de una „activă”, pentru a evita întâlnirea cu câinii care nu privesc turiştii, întotdeauna, ca pe nişte prieteni😉.

Facem câteva pauze pentru a admira peisajul, dar și pentru hidratare. Mă uit la ceas şi constat că piticii mei merg foarte bine! Pe drum, dar şi în pauze, își povestesc jocuri, filme, mai vorbesc și despre cărți. Când nu se ciondănesc, se înțeleg bine 😂. E luptă mare pentru „supremaţie masculină“… Eu pot doar să asist la discutii.

Dacă, ieri, pe lângă  Schitul Peștera, au început discuții despre religie, Iisus și Dumnezeu, astăzi, subiectul a fost despre maşinile zburătoare şi momentul în care vor apărea în masă… Clar, sunt depăşit de temele lor. Sunt atent unde si cum calcă, aici pe potecile din  Bucegi, pentru a-i corecta acolo unde greşesc.

Ceața, de fapt norii joși, ne dau bătaie de cap și nu prea ne lasă să ne bucurăm de peisaj. Totuși, zărim câțiva măgărusi, cai, vaci şi, bineințeles, oi. Avantajul vremii  este că ne trezim aproape de refugiu fără se ne dăm seama. Suntem la 1900m altitudine.

Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 5 – Ziua vârfului de 5137m, cea în care voința s-a luptat cu putința

Intrăm în refugiu, iar copiii sunt uimiți de cum arată atât la exterior, cât si la interior. Le povestesc regulile din refugii și, în scurt timp, se face iar „ora mesei”. E clar că mâncarea e bună la altitudine  😂😂. La ușa refugiului apare un cățel, semn că prin zonă este și ciobanul. Îl văd afară şi schimb câteva impresii cu el, în timp ce copiii completează câteva cuvinte în caietul Refugiului.

Afară, sunt în continuare nori, umezeală și este destul de rece, așa că le recomand să mai pună o bluză pe ei. Urcăm câțiva pași și ajungem în Șaua Strunga. Și pe partea opusă e urât… Le povestesc că suntem pe locul unde, cândva, era vama dintre Țările Române și iar le captez atenția și ii aduc cu picioarele pe pământ  😃😉.

Frigul le face probleme, aşa că e momentul să ne mişcăm şi o dăm la vale.

Erau bune niște mănusi! Le au, doar că undeva în bagajul de la cabană. Nu s-au gândit că vara este nevoie de mănuși, mi-a scăpat şi mie ca recomandare înainte de plecare, însă data viitoare le vor găsi, cu siguranţă, loc în rucsac. Deci și așa rău, tot un plus este!

Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 2 – Prin pustiu, printre așezări de nomazi, spre prima tabără de la 3200m

Coborârea este mult mai ușoară și mai rapidă. Alegem același traseu  și chiar vedem doi turiști goniți de câinii de la stâna din vale. Copiii sunt fericiți că am ales traseul bun 😀

Ne întâlnim mai jos cu alți turisti și îi sfătuiesc să aleagă ruta noastră. Mergem relaxați și răsfirați. Suntem cu vreo 300m mai jos și deja s-au încălzit. E momentul să văd ce au reținut din cele spuse la urcare, aşă că le spun sec că „ne-am rătăcit!”

În prima secundă, sunt un pic panicați, după care, ca o adevărată echipă, încep să caute soluții.

Văd primul marcaj și merg încrezători spre următorul. Traseul își schimbă total directia, dar cu informațiile primite reușesc să găsească ruta corectă. Încep să recunoască zona, doar că traseul marcat urcă un pic, așa că Ari îi trimite pe Răzvan și Luca pe traseul marcat cu fluierul, urmând ca ceilalți patru să meargă în partea de jos. Cei care găsesc drumul corect fluieră de două ori 😉. În scurt timp, cele două grupuri se reunesc la o intersecție pe drumul correct, un pic deasupra cabanei 👍👍👍.

Bocancii si-au făcut de cap cu doi dintre voinicii mei, dar leucoplastul a fost salvarea pentru situaţia neprevăzută. Încă un lucru pe care, în turele viitoare, şi-l vor pune în rucsac. La cabană, au luat încălțăminte mai lejeră și ar fi trebuit să ne pregătim de masă, doar că ritmul a fost mult mai rapid decât cel estimat de mine, așa că am făcut o pauză la portbagajul cu surprize  😀.

Este aproape 14.00, iar eu vorbisem la bucătărie pentru ora 15.00. Aşa că avem timp suficient şi pentru o partidă de fotbal.

Avem timp suficient şi pentru o partidă de fotbal…

Fac rapid două echipe cât mai echilibrate. Una din Alex, Răzvan și Ari și cealaltă Mia, Casi, Luca și… eu care sunt un fel de 3in1 (jucător, arbitru şi cameraman).

Citește și: Jurnal din Ararat, „muntele biblic“ – Ziua 4 – Tot mai aproape de vârf! O zi cu agitaţie mare la peste 4000 de metri, unde avem cea de-a doua tabără

A fost „meciul secolului“, cu goluri fantastice, cu spatele, ratări senzaționale și ceva oftică…multă oftică 😂😂.  La final, nu știm cât a fost scorul, dar sigur ne-am distrat cu toții! Și masa a fost mult mai gustoasă  😀.

După ce ne-am bucurat de prânz, ne-am îmbrăcat mai lejer si am lenevit un pic în hamace

După ce ne-am bucurat de prânz, ne-am îmbrăcat mai lejer si am lenevit un pic în hamace.

Trasul cu arcul la țintă am înțeles că a fost printre activităţile preferate de azi. Dacă, la început, fetele nu prea erau încântare, pe măsură ce au exersat, au devenit tot mai îndemânatice 😀.

Și asta a fost începutul, cu arcul si săgețile cumpărate.

A urmat confecționarea de arcuri și săgeți din lemn de alun. Au tăiat, cioplit și meșterit atât arcul, cât și săgețile, totul sub atenta mea supraveghere, și apoi a urmat trasul la țintă.

De la „nu pot, e prea greu”, până la „am înfipt în țintă” au fost  doar câțiva pași, multă răbdăre și încercări  😀.

De la „nu pot, e prea greu”, până la „am înfipt în țintă” au fost  doar câțiva pași, multă răbdăre și încercări

A urmat atelierul de montare a cortului, unde iar lucrul în echipă a dat roade! Pe la 18.30, le-am spus că trebuie să ne pregătim de plecare, însă am primit la schimb niște priviri cam urâte şi întrebarea „dar de ce ne grăbim aşa?”

Trecutul râului cred ca a fost plăcut pentru ei că au cam „zburat“ peste apă 🤫.

La masă, tochitura a fost la mare căutare și am primit și bonus orez cu lapte 😉. Bun!

Spre cabană am mai oprit o dată la portbagaj și am mai scos un pistol cu bile cu care au avut treabă vreo jumătate de oră. Au avut timp și de MAFIA și pe la 22 am dat stingerea. După o astfel de zi, au picat „blană“.

Surprizele, chiar şi pentru mine, continuă. Tot #Sprevarf!“

Citește și continuarea AICI

Despre turele lui Cristi, dar și poveștile de pe alți munți, puteți citi și pe site-ul lui: https://sprevarf.ro/ sau pe pagina lui de facebook: https://www.facebook.com/pemuntecucristim

Sondaj

Unde vă petreceți vacanța?

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Noutăți