Nici nu mai știu de când merg la Balcic. Nu mai știu când am fost prima dată. Am mers de atâtea ori încât aproape fiecare colț are câte o poveste.
Din păcate însă, an de an, parcă fiecare colț se mai prăbușește câte puțin.
Anul acesta am mers iar pentru un sejur scurt de 4 nopți. În afară de cazare, care a fost la superlativ și la un preț excelent și despre care voi scrie separat, totul are un aer de paragină. Din păcate nu numai la noi litoralul se prăbușește. Aparent, s-au molipsit și vecinii bulgari de la noi. Altfel nu-mi explic defel cum, o stațiune ca Balcic, poate ajunge la un așa nivel de degradare.
Fiind cazați destul de departe de centru, am avut ocazia zilnic să batem stațiunea pe jos, ori în plimbare, ori ca să mergem să mâncăm.
După lăsarea întunericului, pe anumite porțiuni, este chiar riscant să pășești. Trotuarele (acolo unde există) sunt sparte iar pista de biciclete mai are puțin și se prăbușește în râpă de bine ce a fost construită. Seamănă mult cu stațiunile de pe litoralul românesc. Din ce în ce mai mult…
Vegetația abundentă năpădește marginea drumurilor și dă întregii stațiuni un aer neîngrijit.
După „era COVID” multe hoteluri au rămas goale și nu au mai fost renovate. Dacă o iei la pas spre plajă, pe jos, pe clasicele scări de la Hotel Bisser, ar cam trebui să nu iei în calcul șlapii. Treptele sunt într-o stare avansată de degradare și nu par deloc sigure.
Dacă vrei să iei în calcul o plimbare pe seară, pe faleză, gândește-te de două ori pe unde o iei la întors. Pe scări? Da, noi am mers pe scări… cu lanternele telefoanelor și mare grijă.
Inutil să spun că am mers o singură dată. A doua oară nu ne-am mai luat țeapă.
Plaja din Balcic
La Balcic am auzit nu o dată că există două plaje: „cea de la silozuri și cea de la castel”. Nu i-am înțeles niciodată pe cei care afirmă asta.
Plaja „de la castel” practic nu este plajă. Sunt câteva camioane cu nisip răsturnate pe malul mării și unde bulgarii au pus umbreluțe și șezlonguri. Ca să intri în mare trebuie să cobori niște scări sau… să te arunci în cap de pe marginea „plajei”.
Cea „de la silozuri” este de fapt plaja adevărată a stațiunii Balcic. Acolo există intrare lină în apă, acolo de pe nisip intri direct în apă, acolo este de mers cu copiii.
Anul acesta prețul la plaja din Balcic este de 6 leva/șezlong sau umbrelă. Un set de 2 șezlonguri și o umbrelă costă 18 leva.
Zona de plajă liberă a fost restrânsă considerabil și, după ce că a fost restrânsă, locul este și mai limitat din cauza restricționării perimetrului necesar intervenției salvamarului.
Când am fost noi pe zona liberă abia mai găseai loc să întinzi un prosop în timp ce în zona cu plată 80% din șezlonguri erau goale.
Nu mi-a plăcut deloc plaja anul acesta tocmai de aceea am mers la plajă în Kavarna, stațiunea aflată la o aruncătură de băț de Balcic.
De mâncat în Balcic
Prețurile anul acesta sunt cam cu 10-15% mai mari ca anul trecut. În unele cazuri se ajunge și la 20% dar cam atât.
Încă de acum 8 ani am renunțat la celebra tavernă Ariciu. Atunci au încercat bulgarii să ne țepuiască grupa mare la nota de plată, punându-ne supe în plus și platouri duble pe nota de plată. Și toate astea pentru că am refuzat o porție de cartofi prăjiți pe care nu o comandasem.
Terasa La Castel se află în topul preferințelor noastre. Prețurile sunt decente iar ospătarii o rup bine de tot pe română. În plus produsele au fost proaspete întotdeauna și de o calitate superioară celor servite de alte terase din zonă.
Anul acesta am încercat pentru prima dată Terasa Barack. Motivele de bază au fost două: era mai aproape de cazarea noastră decât La Castel și, în plus, avea loc de joacă.
Am fost în prima seară să studiem meniul și ni s-a părut ok, așa că am venit a doua zi să mâncăm aici.
Citește și: Marea Neagră poate fi savurată într-un fel unic la bulgari, pe stâncile de lângă Balcic. Și o recomandare: fugiți de plaja ”Heroes”
Dacă pentru mezină a fost locul ideal, pentru noi, ceilalți, nu prea a fost ok… Pornind de la atacul țânțarilor și terminând cu vasele și tacâmurile de plastic (da, da, ați citit bine!), nu pot spune că am simțit nevoia să repetăm experiența. Deși mâncarea a fost bună, nu mi se pare normal să plătesc la fel ca la o terasă unde sunt servită așa cum trebuie: vase tradiționale, farfurii de ceramică bulgărească, etc. Adică tot 4,5 leva era porția de cartofi prăjiți și ne-a adus-o pe o tăviță de unică folosință.
Midiile le-a adus într-un castron mare de plastic negru iar grătarul de porc s-au chinuit băieții să-l taie cu tacâmuri de plastic.
Drept urmare în seara următoare am revenit La Castel. Da, aveam mai mult de mers, dar totul este incomparabil… la același preț.
Altceva despre Balcic nu ar mai fi de spus. Sper ca autoritățile lor să conștientizeze paragina în care se află și să ia măsuri. Nu este normal să se bazeze doar pe celebritatea Castelului Reginei Maria și să aibă impresia că tot restul trebuie să vină de la sine.
Noi, de exemplu, nu mai mergem de ani de zile la Balcic pentru castel. L-am văzut de nenumărate ori. Lumea puțină de pe străzi ne-a spus clar că numărul turiștilor în Balcic este în scădere. Păcat… Era o stațiune frumoasă. Nu cred că o vom mai lua în calcul data viitoare decât poate doar pentru cazare, să mergem și să nu ieșim din complex câte zile va avea sejurul… Așa am ajuns!