Ultima zi în Nepal este o concluzie a întregii aventuri pe care ghidul prahovean, Cristi Minculescu, a trăit-o în Himalaya în acest sezon. Ultimele poze, ultimele cumpărături și… înapoi spre casă!
„După întreaga aventură cu zborurile, sperăm că azi e ultima zi pe sezonul ăsta în Nepal! Afară plouă destul de tare, dar mai e timp și de ultimele cumpărături! Pe la 10.00, aleg să ies în papuci ca să nu îmi ud adidașii 😀 și să atârne și mai tare bagajul 🤣🤣🤣
Azi căutăm suveniruri din lemn, dar Claudia nu scapă ocazia să mai cumpere câteva din cașmir.
La ora 13.00 apar reprezentanții agenției partenere și suntem gata de plecare. La ce aglomerație și haos e prin oraș, sperăm că timpul este suficient să prindem avionul. Ajungem la timp, inclusiv pentru a primi tradiționalele „eșarfe“ de bun-rămas. Facem poze și suntem mândri să intrăm cu ele în aeroport. Cât stăm la coada la predat bagajul mare, surprind câțiva turiști care îmi făceau poze pe furiș…
Oi fi vreo vedetă și sunt cu paparazzi pe urmele mele?! 😀
Trecem de multe ori de controlul bagajelor și sunt luat la întrebări despre o brichetă uitată prin trusa medicală. Mi-o confiscă, dar asta să-mi fie paguba…
Primul zbor trece repede și ajungem la Dubai. Aici avem de stat vreo 4 ore, deci avem timp de hoinărit prin magazine… „plăcerea“ mea, un mare „fan“ al mall-urilor.
Din al doilea zbor nu am prea multe amintiri, doar că am mâncat ceva orez 😀 cu vită și am dormit. La București, bagajele au venit destul de repede și, în scurt timp, am pornit #sprecasa.
La 05:00 dimineața am dat buzna la frigider și m-am ospătat cu un mic dejun românesc, cu șuncă, brânză, roșii și pâine (cu sare!). Pe la prânz, am primit filmulețe cu sarmale și salată de Boeuf și de la „francezi”. A fost meniul cu care ne-au așteptat cei de-acasă. Și, da, să ne fie clar: ciorba de văcuță bate supa de usturoi, grătarul nu se compară cu dhal bat-ul 😀
Ca la orice final, avem și o privire de ansamblu a expediției.
În cei trei ani de când nu am mai ajuns între Giganți, am redescoperit o serie de schimbări.
Himalaya tinde să devină tot mai „comercială“, plecând de la diversificarea meniurilor, a condițiilor de cazare până la atitudinea oamenilor dintre munți care mi s-au părut ceva mai „negustori“ decât data trecută.
Cererea mare (într-o zi normal sunt peste 500 de turiști care ajung în Himalaya) crește automat și specula. Iar aici m-aș opri la capitolul legăturilor aeriene dintre Lukla și Kathmandu, unde agenții de turism profită de programul condiționat al turiștilor și oferă, contra cost (400-500 de dolari/persoană), zboruri cu elicopterele.
Ca alternativă la zborurile uzuale cu avioanele ușoare, care sunt incluse în pachetele pe care noi le cumpărăm de la partenerii nepalezi. Da, într-adevăr, a fost și vreme rea care nu permitea decolarea/aterizarea acestor aparate de zbor, dar nici în „ferestrele“ de liniște atmosferică n-am văzut nicio mișcare în acest sens.
Vârful Lobuche (6119m) e greu, nene!
Cine nu crede, să meargă în expediția următoare să se convingă. Mi s-a părut mai dificil de atins decât Island Peak, 500 de m de „dat la deal“ și de coborât strict în coardă, foarte tehnic, o probă fizică, dar mai ales psihică… Dar a meritat! Coloșii ne-au primit cum au putut ei mai bine (detaliile le aveți în ziua Vârfului din acest jurnal).
A fost o experiență din care am plecat mult mai bogați. S-au legat prietenii pe viață, am cunoscut niște oameni extrem de inimoși, cu povești de viață frumoase, similare ascensiunii din această expediție. Și-au dorit, au muncit, au țințit spre vârf, au tras din răsputeri și au reușit.
Energia Giganților este minunată. Am spus și o repet că este o experiență care merită trăită cel puțin o dată în viață. Am încercat să vă port cu ochii minții pe aceste tărâmuri, dar nu am prins nici un sfert din ce-am văzut și ce-am trăit acolo. Iar pentru faptul că am toată libertatea și susținerea de a colinda lumea, de a-mi trăi visul transformat în job, le mulțumesc soției și întregii familii.
Alături de mine i-am avut și pe Teo Voica și @outdoorshop.ro, datorită cărora am beneficiat de haine tehnice de o calitate extraordinară.
Îi mulțumesc lui Fane (Ștefan Vlăsceanu) care că se ocupă de site-ul www.sprevarf.ro și @Observatorul Prahovean că a dus povestea mai departe!
Și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, celor mulți, pentru timpul alocat acestor rânduri, pentru încurajările și gândurile bune transmise!
Tot timpul, #Sprevarf!”, a transmis, în ultimul capitol al expediției sale, Cristi Minculescu.
