„Chiar dacă ceasul era pus să sune la ora 07.00, forfota din cabană mă trezește cu jumătate de oră mai devreme. Privesc pe geam unde soarele bătea deja pe unul din versanții de peste 5000m. Mi-a fost suficientă această imagine ca să am, din start, o dispoziție bună.
În cel mai vechi sat sherpa din Nepal, unde Everestul și ceilalți giganți își arată măreția
Cu bagajele strânse cobor la masă și, de data asta, am putut sa aleg mic dejun European, foarte gustos. Bem și câte o cafea bună și pe la 08.30, pornim la drum. Aparent avem doar vreo 400 de metri diferență de nivel.
Dăm repede la deaș, după sherpa Lama, și la fel de repede rămânem fără răsuflare :))
Trecem pe lângă școala și internatul unde sunt cazați copiii din afara capitalei Namche Bazar, vedem sus pe deal și spitalul din zonă și, pe nesimțite, constatăm că am ieșit deja din oraș.
Orașul este superb sub razele calde ale dimineții!
Vedem grădini frumos terasate ce aduc cu cele din documentarele pe care le-am văzut despre Vietnam și Peru, unde ajungem la toamnă.
Departe, în vale, peste „râul de lapte”, cum este numit Dudh Koshi, distingem cele două poduri Hillary și ne dăm seama că am avut ceva de mers. Apoi, după o curbă apare în toată splendoarea Everestul. Și nu, nu este singur, îi are alături și pe „frații mai mici“: Lhotse, Nuptse, Ama Dablam și Thamserku.
Drumul este destul de liber. Este abia începutul sezonului.
Facem multe poze cu acest tablou magic pentru noi, dar continuăm drumul spre Tengboche, sat situat la 3874m, unde avem și cazarea.
La una dintre tarabele de pe marginea drumului, unde poți găsi aproape orice, îmi atrage atenția o piatră (medallion) specifică zonei. Culmea, omul de vânzări din mine se face invizibil, nu negociez nici măcar o rupie și, în câteva minute, o am la gât! Îmi place put și simplu!
Pe drum văd câțiva pomi crescuți pe o stâncă și înțeleg clar ce e „dorința de a trăi!”
Popasul obișnuit este la o terasă unde specialitatea este Yac Chees, dar ne atrag atenția și pozele spre marile vârfuri. Le atingem cu privirea și-I suntem recunoscători destinului că suntem privilegiați de a ne bucura, în realitate, de măreția și frumusețea lor. Și ca orice popas, este și loc de negoț. Ne atrag atenția bijuteriile de pe marginea drumului, lucrate manual, cu material naturale.
Din acest loc se vede și traseul către lacul și satul Gokyo, spre granița cu Tibetul. Masa de prânz ne găsește aproape de râul din vale. Ne dăm seama că am coborât cam mult și, după masă, urmează o urcare de vreo 500 de metri. Întotdeauna am urât coborârile de pe traseul de urcare. Exact ca-n viață: aluneci ușor, dart e chinui dublu să ajungi acolo unde-ți dorești.
Imediat după podul ce unește cei doi versanți este punctul militar de control.
De aici începe urcarea. Poteca șerpuiește printre pini, brazi și rododendroni. După multe pauze și un ritm încet și constant, pe la ora 16.00 trecem de poarta Mănăstirii Tengboche și ne îndreptăm spre cazarea noastră, o clădire nouă. Camerele sunt luminoase, curate, iar paturile ne cam atrag la somn.
Dușul este contra cost (500 de rupii), dar măcar internetul este gratis. Nu merge extraordinar, dar e bun. Putem să luăm legătura acasă cu ai noștri. Ne aflăm în cel mai vechi sat sherpa din Nepal, situat la o altitudine de 3860 m. Este locul speranțelor și ambițiilor pentru trekkeri, dar și „vânătorii“ de vârfuri. Satul este un sit istoric unde întâlnim temple, stupa (mănăstirea budiștilor, construită sub formă de movilă) și altare.
Este locul unde și „uriașii“ se arată muritorilor de rând, oferindu-le, parcă o răsplată pentru faptul că se află într-un loc sacru. Și vă spuneam, zilele trecute, că în Nepal, civilizația am găsit-o la înălțime. Aici, la aproape 4000 de metri, există un sistem de alimentare permanentă cu apă, un sistem local de canalizare și o minicentrală hidroelectrică prin care este asigurată energia electrică în sat.
Afară se lasă repede răcoarea, dar ne facem curaj și mergem să vizităm stupa (mănăstirea).
Surprinză, programul e 05.00-17.00 , iar taxa de acces este de 300 rupii, așa că ne mulțumim cu câteva poze din afară.
Revenim la lodge și ne oprim pe terasa de unde putem admira vârfurile ce ies dintre nori. Vă spuneam și ieri de echipamentul de la https://outdoorshop.ro/ care îmi ține de cald de câțiva ani buni. Azi a venit timpul să port geaca de puf. Și a fost cât pe ce să adorm în puf, întins pe unul dintre șezlonguri, dar m-a trezit la realitate unul dintre băieți.
De data asta simțim cu toții diferența de altitudine și apar mici dureri de cap, însă nimic serios. La cină alegem mâncăruri mai ușoare bazate pe legume. Ori ne este nouă foame, ori oamenii ăștia știu să gătească exceptional. Mâncarea este și de data aceasta delicioasă. În sala de mese soba pe lemne face o căldură care ne moleșește pe toți și care ne îndeamnă spre un somn bun.
Mâine pornim de dimineață și vom sări de altitudinea de 4000m.
Namaste!”, a povestit ghidul prahovean.
