„Când ai fereastra „la stradă”, nu înseamnă că ai parte numai de avantaje. N-am mai avut nevoie de alarma telefonului, că am fost trezit de talăngile iacilor. Dar mi-a trecut repede dezamăgirea când am dat cu ochii de crestele Giganților bucuroase să îmbrățișeze razele soarelui. Ce imagine pitorească, ce sursă de inspirație pentru pictori și fotografi!
Ne pregătim să mergem tot #sprevarf. Ceaiul de lămâie cu ghimbir și miere începe să îmi placă tot mai mult, atât la micul dejun, cât și peste zi.
Drumul spre Dingboche (4410m) începe cu o coborâre care mă cam sperie, ținând cont că noi plecăm de la 3860m. Asta o să ne aducă o diferență de nivel mai mare de 550m.
Afară, bruma și aerul rece ne aduc aminte că suntem totuși la munte, la o altitudine deloc neglijabilă. Așa că ne mai punem un strat de haine pe noi. Treptat, Soarele și-a câștigat supremația, așa că am putut reveni la o ținută lejeră.
Am mers constat prin pădurea ce seamăna bine cu jungla din Tanzania și chiar am aflat că, pe lângă caprele care pot fi întâlnire pe versanți, și prin pădure trăiesc urși care vânează. Probabil de asta lătrau azi-noapte câinii din jurul cabanei noastre.
La mai puțin de o oră trecem podul suspendat și observăm Mănăstirea Tengboche departe în zare. Am mers ceva!
Din urmă suntem depășiți de una dintre caravanele de iaci încărcați cu marfă pentru satele „de sus”. Sunt blânzi, își știu bine drumul și, asemeni oamenilor din zonă, extrem de conștiincioși. Dintre animalele de povară cu care ne-am tot intersectat, astăzi n-am mai dat cu ochii de catâri sau măgari.
„Parteneri“ de drum ne-au fost azi Ama Dablam (6812), Everest (8848) și Lhotse (8516m). Oare cum s-o vedea lumea de la măreția lor?! Ca iubitor de munte și om care și-a făcut un job din pasiunea asta, am toată admirația pentru temerarii care ating aceste vârfuri. Nu mă număr printre „avizii“ de a le atinge. Nu am nici resursele necesare: bani, timp, pregătire etc. Și, poate, că mai e ceva: gândul că acasă mă așteaptă cineva. Și uite-așa ne dăm de gol că dorul de ai noștri își cam face loc. Lucru care s-a văzut și din discuțiile pe care le-am avut despre copii, soții, frați…
Să revenim la drum cu… o oprire. Să ne fie acceptată, e prima serioasă pe ziua de azi și este în satul Pangboche, la 3985m. Și aici sunt pensiuni noi, dar și terase unde poți savura o cafea bună la espressor profesional, însă odată cu altitudinea cresc și prețurile. La noi cresc încă de la poalele munților…
Pe la 12.00 intrăm în satul Somare, la 4040m, unde avem programat să luăm prânzul, din care nu lipsește supa de usturoi. Dar până la masă, ne revigorăm cu nelipsitele prosoape umede pe care le punem pe față. Tura trecută v-am povestit mai mult despre ele și cât de benefice sunt.
Familia care are „restaurantul” are o fetiță de vreo 7 ani.
În timp ce stăm la soare îi facem câteva poze pe furiș. După masă, ne împrietenim cu ea, și acceptă să facem o poză cu ea și ursulețul ei…, cu gândul la Bebe (Andrei) și ursulețul lui.
Deși lung (12km), drumul de azi nu a părut foarte greu în comparație cu cel de ieri, doar vântul și temperatura mai scăzută ne-au dat bătăi de cap.
Pe la 16.00 am ajuns în Dingboche (4410m) și mi-am amintit de cofetăriile din sat.
Cazarea este mai slăbuță, curentul este pe bani, la fel dușul și netul. Apa este și ea mai scumpă. Dar nu prea există loc de comentarii, ținând cont de altitudinea la care ne aflăm și de faptul că oamenii ăștia creează condiții cu „cârca“ și cu animalele de povară.
Nu am mai stat afară după ora 18.00 din cauza frigului, iar în cameră am scos sacul de dormit, ceea ce le-am recomandat și colegilor mei.
Mâine avem o zi de odihnă și aclimatizare până la 5100m și sperăm să dormim mai mult, dar se anunță vreme rea după-amiază.
Trezirea e tot la 19.00, așa că dau zor cu vorbele, să închid frontal și să mă bucur de o doză zdravănă de odihnă.
Namaste!”, și-a încheiat povestea din a șaptea zi ghidul prahovean.
