Cine a ajuns măcar o dată în insula grecească Thassos a auzit cu siguranță de Theologos, satul de munte care păstrează cel mai bine tradițiile grecești. Iubit de unii, hulit de alții, Theologos are ceva aparte, ceva ce, în ciuda invaziei de turiști din ultimii ani, nu a pierdut: autenticitatea.
Mulți îl hulesc, spunând că a devenit prea comercial, alții, dimpotrivă, îl iubesc, spunând că acolo se simte cel mai bine sufletul grecilor adevărați. Cum este de fapt? Așa cum îl simte fiecare… 😊
Tocmai din cauza publicității de care acest sat se bucură în ultimii ani, deși mergem în Thassos frecvent, nu am ajuns în Theologos până anul acesta. Și anul acesta am mers… de două ori! Și cred că asta spune tot.
Am ajuns acolo prima oară pentru că doar acolo ne puteam vedea cu un prieten, am revenit pentru că ne-a plăcut atât de mult încât am considerat că o singură vizită nu este suficientă. Bine, nici două nu au fost… dar asta este altă poveste.
Aș putea face un itinerar al satului, cu ordinea punctelor de atracție, cu detalii și hartă, dar consider că fiecare trebuie să-și facă propriul traseu, în funcție de preferințe, buget și orele de vizitare.
De exemplu, dacă mergi în Theologos în sezon, în prima parte a zilei, nu trebuie să iei în calcul că poți ajunge să vezi obiectele sculptate în marmură de la Ladis Marble Art. De ce? Pentru că magazinul este deschis doar seara.
Dacă mergi seara, tot în sezon, și iei în calcul cina în Theologos, trebuie să ții de cont de faptul că la taverne ar cam trebui să-ți fac rezervare. Altfel riști să rămâi nemâncat. De asemenea, dacă intenționezi o vizită în luna septembrie, trebuie să fii atent la ce mai găsești deschis.
Noi am vrut, de exemplu, să mergem să mâncăm la Neromilos, o tavernă superbă, situată în mijlocul pădurii, renumită pentru preparatele culinare la cuptor, dar am avut neplăcuta surpriză să ne luăm o mare țeapă: taverna se închisese la 1 septembrie. Așa că… o vizită în Theologos depinde de mulți factori.
Ce am făcut noi în Theologos
Ajunși în apropierea prânzului, am lăsat mașina în parcarea cunoscută ca „la Stadion”, și am luat-o la pas. Am avut noroc, nu a fost o zi călduroasă și, oricum, temperaturile în Theologos sunt cu cel puțin 2-3 grade mai scăzute decât cele de la malul mării.
În primul rând am mers să mâncăm de prânz taverna Iatrou (cu „i”, de la „ied” 😉), așteptându-ne să mergem ca „la pomul lăudat”. N-a fost cazul. Atât de bune preparatele, atât de bun raportul calitate-preț, încât am revenit și în săptămâna următoare când, deși am fost sfătuiți să încercăm și altceva, masa principală am ținut morțiș să o luăm tot la Iatrou. Despre preparatele tavernei și motivul pentru care ne-am întors, voi explica pe larg într-un alt articol.
După masa copioasă, nerecomandată celor aflați la dietă, am luat-o la pas prin satul pavat cu piatră, cu case tradiționale din piatră, unde, la tot pasul găsești suveniruri autentice. Și când spun „autentice”, chiar așa sunt.
De exemplu, pitica a vrut un titirez… și i-am luat unul din lemn de măslin cu care s-a jucat toată vacanța. Nu, nu era „made in China”, și, cu atât mai mult, mi-a fost tare drag de ea când l-a cerut.
Citește și: Unde se mănâncă bine în Thassos? Câteva recomandări ale românilor care au fost deja în vacanță în Grecia
Am intrat apoi la magazinul de sandale din piele lucrate manual, aflat puțin mai sus de Iatrou, pe partea dreaptă. Minunate toate, atât sandalele, cât și papucii. Am probat câteva modele, veneau superb dar, din păcate, eu nu port decât sandale cu toc, ceea ce acolo nu am găsit.
Mi-a plăcut însă calitatea pielii din care sunt lucrate, una moale, care nu deranjează absolut deloc și sunt atât de ușoare încât nici nu le simți în picior. Culorile sunt iarăși un adevărat atu! Atât de diverse, de vii, încât este imposibil să nu-ți facă ceva cu ochiul.
Un alt aspect foarte important mi s-a părut și faptul că partea de sandală care intră în contact cu talpa, calapodul, este tot din piele naturală, ceea ce reduce considerabil transpirația. Iar senzația… este minunată.
Ca prețuri, nu mi s-au părut deloc mari. Papucii erau 33 de euro perechea, iar sandalele 43 de euro. Un preț, consider eu, rezonabil, având în vedere calitatea acestora.
Am trecut pe la magazinul de sandale în urma recomandării unei prietene care are o pereche cumpărată de acolo de vreo cinci ani de zile, și încă rezistă, deși, pe timp de vară, este destul de solicitată! Speram să găsesc și ceva mai înalt, pentru mine, un toc sau o platformă, dar, din păcate nu aveau. Sper ca, pe viitor, să ia în calcul și acest aspect. Poate o varietate a înălțimii tălpii le-ar lărgi considerabil plaja de clienți.
Shopping în Theologos
Makis Handmade a fost următoarea oprire. Acesta este un magazin cu suveniruri lucrate manual, icoane pictate de fiul celor care au magazinul și care are sindrom Down. De aici am plecat, bineînțeles, cu un set de ustensile de bucătărie lucrate manual, în lemn de măslin.
Îmi doream demult să am termen de comparație între lingurile de lemn de stejar, pe care eu le folosesc la bucătărie, și cele din lemn de măslin. Întotdeauna mi s-a părut lemnul de măslin mai fin, mai ușor, nemaipunând la socoteală coloritul mult mai frumos decât al stejarului.
Da, mi-am luat, sunt mai ușoare, dar nu fac mâncare mai bună! 😉 Acum să vedem și cât rezistă în timp, pentru că cele clasice, pe care eu le folosesc, sunt destul de rezistente. Mi-ar fi plăcut și o tavă, un set de pahare… dar prea săream bugetul, așa că m-am mulțumit cu ustensilele de bucătărie.
De la Makis, am traversat strada principală și am ajuns la Margarita Home. De ce? Știam că aici se găsește „licoarea zeilor”, așa cum o numesc cei care au încercat-o, și este vorba de Mead, o băutură dulce de „te ustură ochii”, dar minunată.
Citește și: Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală
Ca o comparație, mie mead-ul (sau mied-ul) mi s-a părut că seamănă cu vinul licoros Lacrima lui Ovidiu, dar cel care era acum 9-10 ani, nu cel stricat după ce a fost reluată producția.
Mead-ul este „lichior de miere”, adus în Thassos din Peloponez, și care nu se găsește, deocamdată, decât la Margarita Home. Niciodată stocul nu ajunge, ca să vă faceți o idee, în cinci zile au fost vândute 100 de sticle! Sunt și oameni cărora nu le place, aceștia fiind, în general cei care preferă vinurile seci sau care nu apreciază băuturile dulci.
Am luat, am gustat, am revenit să mai luăm… nu mai aveau!!! Cam așa ne-am „distrat” cu mead-ul în Theologos.
Pe lângă mead, la Margarita Home mai au ulei de măsline de la diverși producători locali, dar și obiecte handmade sau produse tradiționale culinare: miere, dulceață, marmeladă, etc. Imposibil să nu pleci cu ceva de acolo!
Cam așa ne-am petrecut prima vizită în Theologos anul acesta. Nu, nu ne-a ajuns!
Am revenit în altă zi pentru Ladis Marble Art, pentru portokalopita și chocolatopita la Rafaila (pe care n-am mai putut să le mâncăm la prima vizită).
De asemenea, am revenit pentru a o căuta pe Sophia, vedeta satului, care înjură pe românește de câte ori nu-i convine ceva, dar care este, ea în sine, un adevărat obiectiv turistic, interacțiunea cu ea fiind, bineînțeles, memorabilă.
Pot să înțeleg de ce unii hulesc Theologosul. Este dificil, de exemplu, să mergi pe strada îngustă în timp ce trec pe lângă tine mașinile de România, ai căror șoferi vor să parcheze, dacă se poate, fix în fața intrării în tavernă. Este aglomerat în sezon, mai ales la orele după-amiezii. Grecii își pierd uneori răbdarea și se manifestă ca atare, și alte asemenea neajunsuri.
Pot să îi înțeleg, dar nu le împărtășesc părerea. Mie mi-a plăcut mult în Theologos. Deși, poate, e mai comecial decât își doresc unii, produsele oferite chiar sunt autentice și chiar sunt sunt superioare, din punct de vedere calitativ, celor comercializate „la malul mării”.
Din punct de vedere culinar, nu recomand Theologos celor care caută fructe de mare. Tuturor celorlați însă, care vor să încerce preparate tradiționale grecești, autentice, sau vor să cumpere suveniruri autentice, le spun cu toată inima să nu se mai ia după toți, și să meargă ei înșiși în Theologos ca să-și facă propria părere.
Ce se poate întâmpla? Poate să-ți placă sau poate să nu-ți placă Theologos. Atât! Dar nu știi, până nu încerci. Asta e clar, nu? 😉
Articol realizat cu sprijinul Forum Thassos.