Despre stațiunea Amara am auzit numai de bine. Nu vorbesc de azi, ci de timpuri trecute, pe când eram copil si mai trăgeam cu urechea la ce vorbeau oamenii mari. La Amara nu reușeai să ajungi decât cu pile, cunoștințe sau relații, iar atunci când o făceai te făleai la lume un cincinal.
Asta este impresia cu care am rămas ani întregi despre vestita stațiune.
Informațiile le-am completat pe parcursul anilor, fără să vreau sau fără să caut în mod specific detalii: stațiune balneo-climaterică din Ialomița, la doar câțiva kilometri de Slobozia, Amara oferă baze de tratament pentru o suită de boli, îndeosebi cele reumatice.
Se pare că dacă reușești să combini nămolul sapropelic al lacului Amara (o comoară pe care, ca pe multe altele, statul român nu a știut să o valorifice, dar care este vestită și în afara țării) cu băile de soare pe plajele cu nisip fin amenajate în jurul lacului și cu băile în apa vindecătoare a acestuia, poți avea beneficii pentru organism.
Citește și: Zoo Brașov – un loc frumos, care te va încânta, indiferent de vârstă
Oricum, ideea care a persistat în minte, trecând în revistă știrile apărute în toți acești ultimi 30 de ani, era de stațiune învechită, dedicată celor vârstnici, care o vizitează pentru a-și alina durerile bărâneții. Dar cum nici noi nu mai suntem tineri, la începutul lunii august a.c. căutam un loc potrivit pentru un ultim weekend de relaxare, undeva cât mai aproape de casă și nu foarte aglomerat. Amara ni s-a părut o alegere bună.
Răbdare și nostalgii pe drumurile patriei
La o primă căutare pe net, am descoperit un hotel interesant, cu piscină, pe malul lacului, cu vedere superbă.
Așa că vineri, pe 13 august, am ales vechiul drum către mare pentru a evita aglomerația autostrăzii A2. Până la intrarea în Slobozia nu am regretat alegerea: drum pitoresc, puțin prăfuit de timp parcă, prin satele pe care le-am simțit cumva izolate din cauza apariției autostrăzii. Multe clădiri sunt lăsate în paragină pe marginea drumului, probabil foste popasuri, benzinării sau magazine.
Impresionant însă a fost faptul că pe vechile câmpuri ale Bărăganului au apărut ferme noi, culturi îngrijite, arătând preocuparea localnicilor de a se ridica din uitare și a arăta lumii că Bărăganul este din nou ceea ce a fost cândva.
Drumul s-a sugrumat brusc înainte de Slobozia, mașinile apărând parcă de nicăieri și de peste tot, înscriindu-se cuminți în coloane. Cele două ore care trebuiau parcurse aproape s-au dublat. Și nu mă mai întreb cum de nu există, după atâta amar de timp, o infrastructură rutieră, o centură ocolitoare, ceva, orice, care să nu-ti mai pună nervii la încercare.
Nu îmi mai pun această întrebare și aștept răbdătoare în mașină să ajungem, într-un final, la destinație.
O variantă mai bună de drum – probabil prin Urziceni, data viitoare, dacă și când va fi.
Prima impresie…
Stațiunea este foarte verde, hotelurile rămase din vremuri ceaușiste – unele renovate, altele nu -, sunt ascunse printre copaci și legate între ele de o rețea de drumuri umbrite, pe unde te poți plimba liniștit atunci când nu ești la plajă sau tratament. Dacă nu cumva dai în gropi, mai ales la ceas de seară. Totuși, mi-ar fi păcut să văd alei mai îngrijite și bănci mai noi în imensele parcuri, dar realitatea nu combate impresia creată în mintea mea.
Se pare că în Amara există, de peste 50 de ani, Festivalul Trofeul Tinereții, dar și altele mai noi, cum ar fi Festivalul nămolului sau Festivalul Clătitelor, când mica stațiune pare că se mai animă cu mai mulți turiști.
Citește și: Toamna se vizitează Buzăul!
Atmosfera de pe străzi ne spunea că noi nu le-am nimerit. Singurele locuri care încercau să schimbe impresia de pustiu la ceasul de seara la care noi am ajuns erau câteva chioșcuri sau rulote cu diverse pentru diverși: gogoșele fițoșele, clătite urișe, pop-corn – într-o parte; colace, costume de baie, băuturi etc. – în altă parte.
Micii întreprinzători au reușit, după cum am observat, să adune câțiva doritori de a-și petrece cumva, nu doar în cameră, seara. Și am văzut că o fac și în timpul zilei. Sper cu mai mult succes.
O terasă destul de primitoare la prima vedere (pe net scria că mâncarea e bună), încerca să mențină ambianța cu o formație a cărui solist ne-a pus pe fugă. Nu el, vocea lui. Poate nu avem noi ureche muzicală, dar măcar încercau să atragă…
Atenție la trotuarele capcană!
Înainte de a ne caza, am preferat să cercetăm în continuare locul, ca să vedem ce ne așteaptă în următoarele două zile, și am pornit să facem câțiva pași timizi. Timizi sau șovăitori, dar nu din cauza faptului că ne aflam într-un loc nou, necunoscut, ci din pricina jucăușelor dale ce țineau loc de trotuar.
Cu atenție (100 de metri dale!), ne-am apropiat de plaja Zorilor, aflată în administrarea Primăriei Amara.
În crepuscul, indentificăm câteva obiecte ce par a fi umbrele, răspândite ici colo pe nisip. Iarba crește nestingherită, acaparând un pic și din plajă, coșurile de gunoi dau pe afară. Cam atât despre respectul autorităților locale pentru turiști. Și iar mi-a venit în minte imaginea parcurilor atât de îmbietoare, dar fără acea “poleială” pe care mi-ar fi plăcut să o văd…
Citește și: Cum să iubesc litoralul românesc, dacă el nu mă iubește pe mine?!?! La noi, la mare, la Venus
Partea bună este că accesul pe plajă este gratuit. Încă! Poate n-au sosit cele 10 milioane de lei cu care ar trebui să fie reamenajată…
Singura plajă amenajată este plaja Mircești, aflată în administrare privată, pe care am vizitat-o a doua zi, doar din curiozitate. Nu mi-a părut nici aici a fi investiții masive, dar măcar arăta civilizat. Și era plină. Ochi. Cu pandemie sau fără.
Un gând mi-a trecut prin minte: regret anii ’70-’80, când Amara era ce era – Perla Bărăganului.
Și apare întrebarea: cine ne-a pus să venim aici? Speranța…
Amara este frumoasă sunt orașe care nu au trotuare, șosele asfaltate însă în Amara sunt oameni gospodari.Copii au parc unde pot face tot felul de activități.ps sunt din Amara dar acum locuiesc în Prahova și merg cu drag acolo pt că sunt oamenii mai buni.
Un articol de toată lauda! Laudă, în primul rând, pentru turistul-povestitor care, cu harul și patosul său, ne poartă cu gândul(pe unii dintre noi chiar cu dorința de a vizita) prin locuri care nu credeam sau nu știam că există chiar sub nasul nostru. nostru. Felicitări autoarei acestui frumos articol, pentru harul de povestitor, dar și pentru dorința trezită în cititor, aceea de a lăsa confortul casei și de a se lansa către zările albastre.