După ce mai bine de doi ani a fost închis pentru renovare, pe data de 25 octombrie Castelul Iuliei Hasdeu de la Câmpina s-a redeschis publicului.
Muzeul poate fi vizitat de marți până vineri între orele 08:00 și 16:00, conform orarului afișat la intrare. Conform programului afișat pe internet, programul ar fi între orele 09:00 și 17:00. În ambele variante, lunea este închis.
Taxa de vizitare este 12,5 lei pentru un adult, 7,5 lei pentru elevi, iar taxa de fotografiere este de 12,5 lei. Ca și noutate, în fiecare joi intrarea la muzeu este liberă.
Am fost la muzeu pentru prima dată după redeschidere
Întotdeauna am avut o atracție pentru acest castel. Înainte de a se închide l-am vizitat de vreo trei ori în decursul anilor. Iar acum, de vreun an de zile, tot așteptam și urmăream când se va redeschide.
Nu am reușit să ajung în primul weekend din păcate, dar mi-am programat vizita în weekendul următor. Am ajuns sâmbătă acolo, iar muzeul era plin.
Recunosc, m-a încercat un sentiment amestecat: pe de o parte, de câte ori mai fusesem înainte, am nimerit să fim singurii vizitatori, așa că mi s-a părut frustrant de aglomerat acum. Pe de altă parte însă, m-am bucurat de interesul vădit pe care oamenii îl manifestă pentru un obiectiv turistic autohton. Ar fi fost și păcat ca acest muzeu să fie ignorat, așa, ca multe altele de la noi…
Tur ghidat sau tur cu audioghid
Când am ajuns începuse de câteva minute bune turul ghidat. La cât de mulți oameni erau, am crezut că era grup organizat. De fapt însă, se strânseseră mai mulți turiști (foarte mulți) veniți pe cont propriu. Erau atât de mulți încât turnul de vest, cel din dreapta, unde este intrarea, devenise neîncăpător.
Am preferat să luăm audioghiduri și să așteptăm puțin pentru ca grupul să se mute în camera următoare.
Am regăsit tot ceea ce știam că este în castel de la vizitele anterioare. Ce am observat schimbat și, într-un fel m-a deranjat vizual, au fost grilajele vopsite în albastru și galben prea țipător, care parcă nu cadrează cu piatra gri a castelului.
Cu ajutorul audioghidului afli povestea fiecărui obiect în parte. De când îl pornești, o voce feminină, care se recomandă a fi chiar Iulia Hașdeu, îți urează bun venit în templul ei. Aceeași voce te însoțește pe tot parcursul vizitei.
Mi-a părut rău că nu am prins turul ghidat de la început dar, într-un fel, am făcut turul cu audioghid și am prins ulterior poveștile ghizilor, o dată în turnul central, la picioarele statuii lui Iisus și, a doua oară, exact când ieșeam, am rămas pentru explicațiile ghidei din prima cameră, care tocmai începea un nou tur.
Ambii ghizi pe care i-am prins sâmbătă mi s-au părut extrem de bine documentați dar, dincolo de asta (pentru că așa este normal să fie orice ghid), ambii aveau darul de a transmite mai mult decât informații. Vocile lor calde, pe alocuri misterioase, aveau darul de a te transpune în esența castelului templu, de a te face să simți cu adevărat sufletul locului.
În castel se pot vedea obiecte care au aparținut familiei Hașdeu, portrete ale membrilor familiei, dar și obiecte aduse din cavoul familiei, de la cimitirul Bellu din București.
Dincolo de rațiune s-au născut povești și legende
Camera obscură, păpușa Iuliei și mărturiile vizitatorilor recenți te fac să îți dai seama că locul în care te afli merge dincolo de conștiență. Lucruri inexplicabile pentru muritorii de rând se întâmplă acolo iar, probabil, acesta este și motivul pentru care castelul atrage atâția vizitatori.
Castelul Iulia Hașdeu este unicul templu al spiritismului din lume. Se spune că a fost ridicat de Bogdan Petriceicu Hașdeu, între 1893-1896, după planurile dictate de fiica sa, Iulia, decedată 1888, la vârsta de doar 19 ani.
După moartea prematură a Iuliei, tatăl său s-a dedicat spiritualității, spiritismului și cercetării vieții de Apoi.
În castelul de la Câmpina, scriitorul a păstrat o legătură permanentă cu fiica sa, de dincolo de moarte. Tot acolo, în casa din spatele castelului, care nu este deschisă pentru vizitare publicului, marele scriitor a încetat din viață în 1907, la 19 ani de la moartea fiicei sale.
„Se pare că numărul 19 l-a urmărit pe Hașdeu pe parcursul întregii sale vieți: Fratele lui a decedat la vârsta de 19 ani, fiica sa, Iulia, a încetat din viață tot la 19 ani, iar scriitorul a trăit încă 19 ani după moartea Iuliei.”, povestește ghida cu voce gravă.
Citește și: Muzeul Chihlimbarului de la Colți – Lacrimile de miere ale arborilor preistorici
Întregul castel este încărcat de simboluri, iar în mijlocul turnului central se află statuia lui Iisus Mântuitorul. „Deasupra capului Mântuitorului se află, dacă observați, un mic geam colorat. Pe acolo pătrund razele soarelui și statuia capătă aură de lumină, exact ca în reprezentările de pe icoane.”, povestește celălalt ghid.
Tot de la ei am aflat faptul că grilajele de metal din turnul central țin spiritele rele la distanță și că, oglinzile paralele de la intrarea principală aveau tot rol de protecție, de purificare.
Ambii ghizi par desprinși dintr-o poveste și completează imaginea de ansamblu a templului. Îmi pare rău că nu am putut intra însoțită de ei în camera obscură. Spațiul este prea mic și era lume foarte multă. Intenționez însă să mă întorc într-o zi, în cursul săptămânii, la începutul programului de funcționare. Sper să prind mai liber atunci și să pot asculta poveștile ghizilor așa cum îmi doresc.
Este mult, este foarte mult de povestit despre castel și despre legendele țesute în jurul lui: cântece de pianină, apariții fantomatice și blesteme cumplite.
Totul în acest „templu” este legat de simbolism, spiritualitate, misticism și viața de dincolo de moarte. Aici Hașdeu ținea ședințe de spiritism, aici vorbea cu fiica sa decedată, aici spun matorii că se aude, din când în când, pianina Iuliei cântând singură, aici oamenii au putut observa spiritul fetei care se plimbă uneori pe terasele castelului la ceasurile când cocoșii nu au apucat încă să cânte.
În loc de „La revedere”
Despre castel se pot scrie pagini întregi și tot nu sunt de ajuns pentru a surprinde esența locului. Templul trebuie vizitat pentru a fi înțeles și descoperit. Noi am fost acolo… nu o dată, și vom mai merge cu siguranță.
Îmi pare rău că nu se pot vizita terasele, dar am înțeles de ce. Scara de metal este cea originală și trebuie protejată. În plus, riscul de accidentare, mai ales în cazul grupurilor organizate, sau al copiilor, este foarte mare.
Dar chiar și așa, fără terase deschise publicului, o vizită în casa domnișoarei Iulia este plină de încărcătură emoțională. Poate aveți norocul chiar să vă ureze bun venit stăpâna casei prin intermediul pianinei. Cine știe? Eu nu am avut noroc, nici măcar la a patra vizită. Dar… poate data viitoare! 😊
