Am fost în Oslo la finalul lunii iunie. E una dintre puținele luni din an când la norvegieni e cald și bine. Dovadă era mulțimea de oameni întinși peste tot la plajă, ca focile pe banchiză, cum îmi plăcea mie să mi-i imaginez. Făceau plajă peste tot. Îi vedeai în costum de baie în parcurile orașului, în zona verde a muzeelor printre turiști, în dana din port, în căsuțele de vară amenajate pe malurile fiordurilor care ies în Marea Nordului, pe diverse ambarcațiuni, dar mai ales pe plăcile de beton din centrul orașului, chiar lângă faimoasa clădire a Operei Naționale.
Am ajuns în Oslo într-o zi de joi și am bătut străzile de dimineața și până în relativa seară nordică – ora 10 – 11 seara. Tot timpul ne-am intersectat cu oameni relaxați, veseli.
Faptul că ei se bucură de viață în orice moment al zilei, captând prin toți porii soarele și căldura lui mângâietoare, mi-a creat sentimentul că am ajuns pe o altă planetă, unde oamenii trăiesc după un alt set de conveniențe sociale decât cele folosite de noi.
Saunele plutitoare și datul în mintea copiilor
O prezență distinctă în portul din Oslo este cea a saunelor plutitoare. Practic niște căsuțe amplasate pe plute din lemn (probabil după modelul legendar al lui Kon Tiki), care fumegau întreaga zi.
O stivă de lemne atent distribuite pe plută și mirosul de rășină proaspăt arsă făceau din căsuțele cu aburi o imagine idilică.
Cu pielea răsfățată de aburul din saună, norvegienii sau turiștii săreau, uneori doar în costumul lui Adam, direct în marea încă rece, să se răcorească. După sunetele care însoțeau plonjeul, ai fi zis că sunt cei mai liberi copii care se contopesc cu marea cea primitoare pentru o răcorire de vară.
Toată această imagine care se derula pe malul apei, unde turiștii își făceau siesta pe o terasă plutitoare, îți activează, fără să vrei, un festin al simțurilor. De la întinderea de apă sclipitoare pe care plutește soarele blând al nordului care urcă și coboară lent și delicat în decurs de multe ore, la pădurea de brad care se întindea nefiresc de aproape de malul apei.
De la mirosul de mâncare bună și la cel al cărbunelui din saunele plutitoare, la chiotele adulților-copii care săreau din saună în mare cu tumbe și strigăte de eliberare, la berea rece în după amiaza destul de caldă, toate te transpun într-o poveste frumoasă.
La dans și voie bună
Pe seară, portul începea să forfotească de oameni, majoritatea norvegieni din câte am realizat eu, dar și destul de mulți turiști.
Un moment cu adevărat memorabil a fost flash mob-ul iscat de nicăieri, când oameni de toate vârstele s-au lăsat purtați de muzică și au început să danseze chiar acolo, lângă locul de unde plecau zilnic cursele navale turistice, de lângă Centrul Nobel pentru Pace.
Se bucurau de moment de parcă ceilalți din jur nici nu existau. Era puțin probabil să fie un moment pregătit anterior, pentru că se vedea pe oamenii erau din diverse colțuri ale planetei.
Ceva mai sus, spre centrul orașului Oslo, pe o scenă minusculă aflată în incinta unui restaurant, indicată ca fiind Scena Națională de Jazz, un contrabasist impetuos exersa note baritonale. Am ajuns tocmai când dădea drumul tumultului de acorduri de jazz.
Două cupluri, parcă dăduseră drumul la motor și apăsaseră tare pe accelerație fără să ridice încă piciorul de pe ambreiaj. De cum contrabasul a început să bolborosească ca un nebun note care mai de care mai diverse, cei patru parcă au lăsat fum în urma lor.
Pașii au început să sară în toate direcțiile, iar umerii să îi urmeze.
Și nici nu am început să vă povestesc despre parcul Vigeland, cel mai mare parc din lume cu sculpturi realizate de un singur artist, Gustav Vigeland, cu peste 200 de lucrari in bronz, granit, fier. Sau despre Muzeul Munch unde este expusă celebra operă “Scream” sau despre supa de pește pentru care aș mai face cinci-șase ore de zbor fără să clipesc.
