„Ajungem în Ploiești la spectacolul lui Tudor Chirilă. Ai ce să ne recomanzi de vizitat pe acolo pe la ora 5-6? Avem cam 1-2 ore de pierdut…”, am primit un mesaj de la un amic într-o dimineață.
Mi-au venit imediat în minte: Muzeul Ceasului, Muzeul Omului, Muzeul Petrolului… dar nu le-ar mai fi prins deschise. Unde să-i trimit? Din păcate, nu ai ce face în Ploiești la ora aia în weekend… ☹
Mi-a rămas însă în minte faptul că aș putea să mai dau și eu o tură pe la ele. Nu mai fusesem la Muzeul Omului sau la Muzeul Ceasului de vreo 5-6 ani, atunci când eram încă proaspăt mutată în urbea lui Caragiale și încă vizitam orașul… Eram curioasă să văd ce noutăți au mai adus.
Citește și: Muzeul Chihlimbarului de la Colți – Lacrimile de miere ale arborilor preistorici
Norocul mi-a surâs în urmă cu 2 zile. Fiind cu treabă prin centrul orașului și cu pitica după mine, mi-a venit o idee: Hai să intrăm să vezi un muzeu. Ce zici? Vrei? Bineînțeles că nu am avut parte de un refuz. Orice era mai bine decât să mergem înapoi acasă.
Așa cum mulți știu… bine, ploieștenii, nu turiștii (dacă ar exista în oraș așa ceva), Muzeul Omului se află în incinta Palatului Culturii. Sunt doar câteva săli amenajate. Este un muzeu mic, dar care acum 5-6 ani a distrat maxim copiii pe care îi dusesem acolo.
Dar să o luăm cu începutul…
Intrarea, aceeași, este cea care impresionează. Și atât.
Din păcate, Muzeul Omului este din ce în ce mai învechit, mai „în paragină” și, ce e cel mai trist, se pare că pe nimeni nu interesează.
Muzeul Omului atunci și acum…
…Și nu, nu este vorba de decenii, este vorba doar de 5-6 ani.
Cu câțiva ani în urmă un copil chiar avea ce face acolo. Îmi aduc aminte cât s-au distrat ai mei miscându-se și făcând scheletul să se miște odată cu ei.
Acum, eram foarte curioasă de reacția mezinei la schelet. Eram convinsă că o vor distra mișcările. Dar… surpriză! La Muzeul Omului nu mai este niciun schelet care să-ți copieze mișcările. Sau poate este dar l-au ascuns…
Nu mai există nici calculatorul unde introduceai grupa sanguină a părinților și îți dădea probabilitățile grupei sanguine a copilului, nu mai există nici counter-ul în timp real al nașterilor și deceselor în lume.
Citește și: O vizită în Parcul de la Brazi, Prahova
Microscopul cu musculița de oțet nu funcționează ca, dealtfel, nimic din ce era interactiv.
În sala cu animalele împăiate era o proiecție pe un perete cu trei peisaje: arctic, savană și acvatic. Dacă mergeai în mijlocul sălii te vedeai pe perete în mijlocul peisajului și înconjurat de vietățile care se mișcau pe lângă tine.
Dacă doreai, puteai să-ți faci fotografie pe care o ridicai la ieșire de la casa de bilete. Așa era atunci…
Acum? Acum intri în sală și, dacă te uiți pe perete, te vezi în mijlocul savanei. Și atât. Vine un elefant, trece pe lângă tine și… cam atât.
Acum nu mai e nicio doamnă acolo să te întrebe dacă dorești o fotografie, sau 2, sau 3… și care să îți schimbe proiecția peisajului. Te uiți, îți faci singur 2-3 poze dacă vrei (și care oricum nu ies) și pleci mai departe.
Nu povestim de exponate. Mulajele și animalele împăiate încă sunt bine… Restul însă… Mostrele din formol cam încep să se dezintegreze, totul are un aer învechit, expirat, parcă nimic nu merge, nimic nu funcționează.
Se poate face ceva pentru Muzeul Omului?
În era tehnologiei, când totul se schimbă și se digitalizează, Muzeul Omului din Ploiești nu pare a fi în stare să țină pasul cu vremurile. Și tehnologia aia amărâtă pe care o aveau acum 5-6 ani… și de aia s-a ales praful.
Prețul de intrare este de 12 lei pentru un adult și 6 lei pentru un copil. Am plătit 18 lei, este adevărat, dar nu am văzut nimic de banii aceștia. Acum câțiva ani am văzut și am făcut mult mai multe.
Dacă recomand o vizită la Muzeul Omului din Ploiești? Nu. Din păcate, nu. Mă bucur că nu era deschis și nu l-am trimis pe amicul meu acolo, eu știind cum era înainte. Mi-ar fi fost rușine, într-adevăr, să recomand așa ceva.
Poate se trezesc cei responsabili și fac ceva în acest sens! Avem puține atracții turistice în Ploiești. Dacă ne batem joc și de cele care sunt… cu ce rămânem până la urmă?
