O nouă zi a ascensiunii lui Cristi Minculescu, la aproape 6000 de metri, pe cei mai înalți munți din Africa! Și, bineînțeles, și o nouă pagină de jurnal în care, pe lângă informații despre Kilimanjaro, aflăm și povești de viață. Pentru mulți locuitori din Tanzania, școala este un lux, iar muntele este singura lor șansă de supraviețuire și întreținere a familiei.
„Pe la ora 03.00 mă trezește zgomotul picăturilor de ploaie care cad pe cort. Știam că este o zonă unde ploaia, ceața și noroiul sunt la ele acasă, dar am sperat să le fentăm. Dar, n-a fost să fie, iar ploaia ne-a însoțit mult după plecarea noastră din tabără.
Pe la 06.00 începe agitația bucătarilor care încep să ne pregătească micul dejun, completată de cea a colegilor din tabără care au diverse tabieturi. Eu prefer să mai dorm. La 07 fix primim câte un castronel cu apă caldă pentru spălat pe față și dinți…
Pe lângă micul dejun, primim la noi și pachețelul pentru prânz, în care avem suc, banană și biscuiți.
Nu prea îmi place ploaia, așa că negociez cu Hsmza, ghidul-șef, să plecăm la 09.00 în loc de 08.00, sperând să se oprească ploaia, dar și știind că ziua de azi este una mai scurtă. Avem de mers prin pădurea de tuia, care de data asta nu mai este atât de deasă, până la 3800m, în tabără Shira.
Urcușul este mai abrupt, pe o potecă cu bolovani ce ne va duce pe Platoul Shira. Ploaia care pică mărunt ne îngreunează mersul și alunecăm de câteva ori. Însă când îi zărim, prin ceața densă, pe porterii încărcați și încălțați (unii) doar în papuci, o lăsăm mai moale cu văitatul…
Citește și: Experiența culinară a unui prahovean care face o expediție în Himalaya
Pe la 11.30 vedem primele raze de soare și zărim și Vârful Uhuru (5895m).
Brusc, peisajul se schimbă! La fel și starea noastră! Vedem fel de fel de plante și arbuști care ne aduc aminte de jepii noștri.
Renunțăm la pelerinele de ploaie și trecem la tricouri. Ca să anime atmosfera și să ne facă urcușul mai lin, ghizii noștri scot o boxă din care răsună muzica africană. Ne bucurăm de soare și facem poze cu crestele din jur. În zare, își face apariția și Vârful Shira, cel care dă și numele taberei de azi.
Încercăm să cuprindem în fotografii spectacolul naturii. Deasupra sunt crestele care își așteaptă turiștii. Sub noi este marea de nori care se așază ca un fel de barieră între lumea de de la poalele munților, săracă, plină de griji, și cea de aici, de sus, unde preocuparea noastră, a turiștilor, este de a ne bucura de ceea ce vedem și ce trăim.
Muntele, singura sursă de venit
În timp ce urcăm, povestim cu ghizii despre viața lor și a porterilor. Nu este ușoară, iar banii nu sunt deloc mulți. Porterii lucrează, rar, până la 60 de ani. Ghizii au ceva școală la bază, vorbesc bine engleză, franceză, spaniolă sau alte limbi de circulație, iar pentru majoritatea, asta este singura ocupație. Școala este contracost în Tanzania, motiv pentru care nu oricine are acces. Familiile sunt numeroase și mulți au 5-6 frați.
Lăsăm liniștea să se aștearnă și ne lăsăm doar gândurile să vorbească… Nu prea mai sunt multe de spus când auzi și astfel de povești.
Cu fiecare pas pe care-l facem pe urcare, vegetația scade treptat, semn că în curând ieșim pe platou. La 14.00 pășim în tabără și ne bucurăm că avem timp și lumină pentru poze.
Urmează odihna, masa de prânz și o mică urcare de 100m pentru aclimatizare.
Este soare, cald și hotărâm să mâncăm afară, chiar la poalele mărețului vulcan. Priveliștea este superbă, iar prânzul ne pică foarte bine. Corturile sunt deja montate, însă bagajul meu întârzie să ajungă. Aflu că la clădirea rangerilor pot încărca bateria externă cu numai 4 dolari 😀
După masă și după o meritată pauză, plecăm să vedem o mică peșteră, aflată la marginea platoului, unde până să se facă tabără de corturi se dormea în drumul #Sprevarf. Acum este interzis.
De aici, în scurt timp, ajungem la 3911m, pe o culme cu privire directă spre vârf. Este un loc obișnuit pentru a imortaliza panorama.
Recomand!
Geaca de la GraVity.Sportswear este super bună și își face treaba, materialele mă protejează de vântul care începe să adie. Port de ceva vreme îmbrăcămintea tehnică de la GraVity și v-o recomand cu toată încrederea. Materialele sunt de calitate, designul și culorile sunt foarte plăcute, iar raportul calitate-preț este unul foarte corect.
Parcul Național Kilimajaro este foarte bine întreținut, iar toaletele sunt cu muuuult peste așteptări. Budele vechi, din scândură, au fost înlocuite cu clădiri mari de beton și cărămidă și, în ciuda traficului foarte mare de turiști, sunt foarte curate, deși nu este apă curentă.
În scurt timp, se lasă seara și începe spectacolul apusului. După cină, urmează ședința tehnică pentru ziua de mâine, dar și vizita medicală unde ne este luat pulsul și ne este măsurată saturația de oxigen din sânge. Toți suntem în stare foarte bună. Mergem la culcare și așteptăm ziua de mâine cu noi peisaje și provocări. După apus, răcoarea se lasă instantaneu, iar singurul loc călduț este sacul de dormit!
Hakuna matata! Și mereu să privim tot #sprevarf“.
Detalii despre turele lui Cristi Minculescu, găsiți pe site-ul lui www.sprevarf.ro, dar și pe paginile de facebook: https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7 și https://www.facebook.com/pemuntecucristim/
