Sfârșitul lunii octombrie 2022, o perioadă complet neturistică, a adus cu sine prețuri foarte bune la cazările din orașele europene, prețuri pe care nu le întâlnești în mod normal.
Este cazul și cazării pe care am găsit-o în Bari în această perioadă. Un apartament cu două camere, într-o clădire veche de peste 100 de ani. Clasic pentru orașul vechi, din stradă se intră direct în casă… o experiență remarcabilă.
Prețul a fost de 240 de euro pentru 3 nopți, pentru doi adulți și trei copii, adică 400 de lei pe noapte pentru toată familia și am avut parterul unei case vechi recompartimentat ciudat la prima vedere. Da, era un amestec de piatră cu termopan, pe alocuri inestetic, dar funcțional. Recunosc, din pozele de pe booking, am avut ceva îndoieli dar poziția cazării, fix în inima centrului vechi, m-a făcut să îmi asum riscul. Și bine am făcut…
Ca să înțelegi mai bine orașul Bari este recomandat să stai chiar în centrul lui, astfel încât, la orice oră din zi și din noapte să poți să îl iei la pas.
Filioli Apartment a îndeplinit toate cerințele și ne-a făcut scurta vacanță memorabilă.
Deși, la prima vedere, pereții de piatră dau senzația de frig, a fost foarte cald înăuntru. Într-un mod surprinzător, până și podeaua, tot de piatră, era caldă.
Livingul era open space cu bucătăria și avea o canapea extensibilă. Dormitorul avea un pat matrimonial și un pat single. În dulapul din dormitor am găsit pături și pilote suplimentare, precum și prosoape.
În baie exista un coșuleț cu săpunuri, șampoane și geluri de duș, iar la bucătărie, tot la discreția clienților, erau capsule de cafea pentru aparatul existent acolo. Astfel, dimineața nu am avut nicio problemă în a ne face cafeaua la prima oră.
Când am ajuns, cheile ne așteptau cuminți în cutia poștală. Am deschis-o simplu, pe baza codului primit de la proprietar. Pe tot parcursul vacanței, nu ne-a deranjat nimeni.
Citește și: Bari la sfârșit de octombrie, o surpriză autentică în adevăratul sens al cuvântului
O astfel de cazare însă, nu este pentru oricine. Uneori (de fapt, de cele mai multe ori), te trezesc clopotele bisericii aflate în apropiere, care bat din oră în oră începând cu 6 dimineața. Dar și ăsta este unul din farmecele orașului.
Apoi, începi să auzi localnicii cum strigă unii la alții pe stradă. Te trezesc când ți-e somnul mai dulce, dar nu te poți supăra. Este atât de autentică experiența încât, pentru noi a fost chiar plăcut.
Sunt totuși aspecte care trebuie menționate pentru că nu toți oamenii găsesc o plăcere în a fi treziți la ore mici în timpul concediilor.
De asemenea, în centrul vechi nu ai parcare, ceea ce poate fi un inconvenient atunci când ești cu mașina.
Dincolo de toate acestea însă, farmecul cazării pe noi ne-a cucerit. Dacă ne vom întoarce în Bari, cu siguranță vom căuta tot o cazare asemănătoare dacă nu vom găsi disponibil la Filioli. Și, probabil, vom reveni cu siguranță deoarece micul oraș italian este o adevărată perlă ascunsă.