Într-una din zilele sejurului de mare de anul acesta, aveam clar în cap că trebuie să ajungem la Dalboka.
Pentru noi este un fel de ritual. De fiecare dată când ajungem pe litoralul bulgăresc, în partea de nord a acestuia, trebuie să ne răsfățăm puțin la Dalboka. Măcar o dată pe an…
Anul acesta am ajuns în formulă completă, cu tot cu copii, ba chiar am luat după noi și o familie de prieteni.
Drumul până la Dalboka
Este același, binecunoscut: cum ieși din Kavarna prin nordul stațiunii, faci dreapta și la prima intersecție ai indicator pe care scrie Dalboka 6,5.
Cum sejurul nostru a fost în Kavarna anul acesta, chiar nu puteam rata o vizită la ferma de midii.
În mare parte drumul a fost refăcut. Ceea ce s-a păstrat este porțiunea de ultimii 400 de metri spartă toată și, bineînțeles, panta aceea oribilă.
Doamne, îmi aduc aminte că nu a fost an în care să nu văd măcar câte un așa-zis șofer care a întâmpinat dificultăți la drumul de urcare.
Citește și: ApartHotel Prostor Kavarna, sau de ce NU mă duc pe litoralul românesc
În anii de dinaintea pandemiei, lăsam mașina sus, înainte de panta buclucașă, și o luam pe jos. O înfigeam în primul loc de parcare zărit, așa era de mare nebunia. Dacă mergeam cu ea până jos, riscam să nu găsim nimic liber, și, mai mult, să blocăm traficul sau să dăm de vreunul care habar nu are să conducă și să nu putem întoarce din cauza lui.
Cea mai tare fază pe care am văzut-o a fost acum vreo câțiva ani, când am lăsat mașina sus, și am coborât panta cu mergătoarele proprii:
Era o tipă, cu un VW Polo mic, roșu, care oprise în pantă și nu reușea să plece de pe loc. În spatele ei era coadă deja și oamenii claxonau. După vreo două-trei încercări eșuate, s-a dat jos plângând din mașină.
Norocul a fost că pasagerul din dreapta a tras frâna de mână, pentru că mașina începuse să o ia ușor la vale. Mi-a fost milă de ea, zău. Nici eu, în locul ei, nu cred că m-aș fi descurcat mai bine. Dar… de-aia nu mă urc la volan! Sunt conștientă de ce încurcă-trafic aș fi, așa că… stau cuminte în banca mea.
În fine… revenind în zilele noastre pandemice, am găsit loc de parcare chiar jos în capătul scărilor care dau în Dalboka. Baftă de baftă!
Dalboka bună și Dalboka rea
Pentru cei care nu știu, îți poți lua țeapă foarte ușor la ferma de midii. Înainte era una singură, mult lăudată și apreciată. La un moment dat am văzut că au început să apară fel de fel de recenzii negative, ba de calitatea mâncării, ba de preț…
Nu am înțeles de unde, până acum 4 ani, mai exact în septembrie 2017…
Aflându-ne tot într-un sejur în Kavarna, am mers la Dalboka, dar nu am găsit locuri acolo unde mâncam de obicei. Am văzut însă că „se extinseseră”, sau cel puțin așa părea… Părea că luaseră și partea din stânga cum cobori treptele. Acolo am găsit loc și ne-am așezat.
Încă de când ne-au adus meniul, ceva nu părea a fi în regulă. Scria tot Dalboka, dar meniul arăta altfel. Și nici nu era așa bogat… și era cam scump… și nu aveau midiile noastre picante (niciodată nu s-a întâmplat să nu aibă)… ceva era clar dubios. Am comandat totuși…
Nici măcar nu am putut termina ce am comandat… mâncare fadă, sleioasă. Ne-am ridicat aproape flămânzi și am lăsat și o grămadă de bani.
Întorși acasă am studiat mai în amănunt problema. Așa am aflat, de pe unele forumuri, că de fapt ceea ce noi crezusem că e o extensie a Fermei de midii Dalboka, este de fapt un alt restaurant, care se numește la fel. Diferența poate scăpa cu ușurință: unul este Restaurant Dalboka, celălalt este Ferma de midii Dalboka. Cel nou este sub orice critică.
În anii următori nu ne-am mai luat țeapa asta.
Masa la Dalboka în 2021
Am ajuns într-o zi de vineri pe la ora 15:00. Aveam ceva emoții pentru că nu rezervasem masă și nu știam dacă găsim ceva liber.
Surpriza a fost totală: nu numai că am găsit masă liberă (adică mese, pentru că eram vreo 9 persoane), dar ne-am permis să facem și fițe: Nu stăm acolo că e curent, bate vântul prea tare. Hai să mergem mai în capăt, acolo e mai ferit.
Știam din anii trecuți că se stă până se ia comanda, dar… în anii trecuți era full. Acum era foarte lejer. Cu toate acestea am stat vreo 30 de minute până ne-a băgat în seamă cineva. Și acel cineva nu era tocmai un angajat model.
Niciodată nu mi s-a întâmplat la Dalboka să am vreo surpriză neplăcută în ceea ce privește atitudinea ospătarilor. Acum însă, cred că i-a lovit Covidul în cap, altfel nu-mi explic…
După jumătate de oră de așteptat, apare un tip la vreo 20 și ceva de ani. La semnalele noastre „În sfârșit!”, care ar fi fost înțelese în orice limbă, a pufnit nervos, a strâns pumnii și a dat din picior. Ha?!?! Stupefacție în rândul nostru! Așa ceva…
„Ce vrei?”, s-a întors la mine (cea mai vocală între toți) răstindu-se pe un ton iritat. Jur că, dacă nu ne era atât de foame și poftă tuturor, l-aș fi lăsat cu vrutul, ba i-aș mai fi făcut și o reclamație de toată frumusețea.
Am comandat, cerând două note de plată separate deoarece eram două familii. Pe tot parcursul comenzii, ospătarul a manifestat semnale evidente de nervozitate, încât am fost convinși că ne va încurca comanda cu siguranță.
Citește și: Sicilia – o poveste fără sfârșit atât pentru cei mari cât și pentru cei mici
Nu a fost așa, ba chiar mâncarea a venit mai repede decât ne așteptam. Dacă a scuipat sau nu în ea, asta nu pot să spun. Cert este că am constatat cu bucurie că, deși atitudinea personalului s-a schimbat radical, mâncarea este la fel de bună ca întotdeauna.
La final, nota de plată pentru 2 adulți și 3 copii s-a ridicat la 102 leva. Am luat supe, icre, midii picante, chiftele, platoul lui Neptun, cartofi prăjiți și limonade. Din păcate, nici de data aceasta nu am avut curajul să încercăm deserturile lor pe bază de midii…
Am plecat de acolo felicitându-ne că am găsit loc de parcare jos, în buza restaurantului. Dacă ar fi trebuit iar să urcăm celebra pantă până la mașină, nu cred că am fi fost în stare.
În concluzie, Dalboka „bună” este cea din dreapta, cum cobori. Dacă ai nervi pentru ieșirile necontrolate ale personalului, mergi pentru o tură de midii proaspete și gătite delicios. Dacă nu ai nervi, măcar încearcă. Poate nu ai ghinionul pe care l-am avut noi… 😊
P.S.: Îmi cer scuze, ne era atât de foame când a venit mâncarea, încât am uitat total să fac poze la ceea ce aveam pe masă! :))