Trasee în Munții Măcin: Vârful Țuțuiatul

În minivacanța petrecută în Munții Măcin am făcut și un al doilea traseu montan, Vârful Țuțuiatul. Este cel mai mare vârf din acești munți  – atinge o înălțime de 467 m. Ca și traseul Culmea Pricopanului, și aici vom beneficia de panorame spectaculoase, potecă prin pădure și mult aer curat. Deși traseul începe în centrul satului Greci vă recomand să mai mergeți cu mașina încă 3 km. Lăsați mașina în apropierea punctului de pornire spre vârf, situat la marginea satului Greci, de lângă Măcin.

Publicitate

De aici traseul, marcat cu triunghi albastru, urcă ușor. După circa 45 minute se ajunge la o stâncă masivă. La această bifurcație, ambele indicatoare ne arată drumul spre vârf. Luați-o la dreapta pe un drum mai spectaculos cu multe priveliști frumoase. De sus veți reveni în acest punct pe celălalt traseu care se parcurge în mare parte prin pădure. După ce am făcut dreapta am văzut o turmă de capre, iar un câine s-a alăturat grupului nostru.

Vârful Țuțuiatul

Traseul continuă să urce și ne oferă peisaje frumoase spre câmpiile din Dobrogea. Printre pietrele de pe drum veți putea vedea mici șopârle specifice zonei. În ultima parte, poteca intră în pădure și vom ajunge la baza a două vârfuri.

Un fapt interesant aflat de la un localnic – vârful Țuțuiatul nu este cel pe care scrie cu vopsea (cel din stânga), ci cel din dreapta sa, care este mai înalt. Dar s-a ales această variantă pentru că peisajul oferit de vârful din stânga potecii este mai atrăgător. Toată lumea își face poze la stâncile pe care scrie (eronat) vârful Țuțuiatul.

Publicitate

După un popas de vreo oră pentru poze, odihnă și masă am început coborârea pe celălalt traseu. Se merge mult prin pădure, umbra fiind binevenită dacă este soare și cald. Atenție la semnul triunghi albastru – la un moment dat veți face stânga și veți părăsi poteca largă din pădure. Apoi se va coborî, uneori mai accentuat, dar cu atenție nu este dificil.

Țestoase de Dobrogea

Ajungem din nou la acea stâncă masivă unde am făcut dreapta la urcare și ne continuăm traseul în coborâre. Pe partea dreaptă a drumului, printre tufe și pietre veți putea vedea celebrele țestoase de Dobrogea.

Acestea stau la soare în apropierea cuiburilor ascunse printre tufe spinoase. Nu le speriați și nu le îndepărtați de cuiburi – doar admirați-le și fotografiați-le.

Publicitate

Dacă ajungeți în Muntii Macin faceți și acest traseu montan Varful Țuțuiatul, dar și pe cel denumit Culmea Pricopanului.

Articol preluat de pe www.calatorpovestitor.ro.

Cele mai noi

Abonează-te la newsletter

Cele mai citite

Drumul cu mașina din Ploiești până în Grecia, Thassos, în 2023: Timpi, prețuri și sfaturi de călătorie

Drumul cu mașina până în insula grecească Thassos este...

Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…

Riomaggiore, Cinque Terre... amintiri frumoase din vacanța de... iarnă....

Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală

Proaspăt întorși la început de toamnă dintr-o vacanță de...

Top 5 gradini Italia – adevărate oaze de frumusețe

În acest articol vom vedea Top 5 gradini de...

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Alte recenzii de călătorie

Cum se vede în realitate Aurora Boreală: Tot ce trebuie să știi dacă vrei să vezi Luminile Nordului

Am visat-o de când eram copil și îmi citeau bunicii aventurile lui „Fram, ursul polar”, care voia să ajungă acasă la ghețurile lui și...

Am revenit la Auschwitz după 10 ani. Ce s-a schimbat și de ce copiii noștri trebuie să ajungă aici

Pe 16 mai 2026 am trecut din nou prin poarta cu inscripția „Arbeit Macht Frei" — „Munca te eliberează”. O minciună turnată în fier,...

Cinci locuri mai puțin știute lângă Prahova unde poți fugi de aglomerație în weekend

Pentru cei care caută destinații mai puțin cunoscute lângă Prahova, departe de aglomerația specifică Văii Prahovei, există numeroase alternative care merită explorate. În locul...