O fi bine peste mări și țări, dar nicăieri nu este ca acasă. O tură care se anunța fără peripeții pentru ghidul Cristi Minculescu a fost schimbată radical, în primele zile, de vremea capricioasă. Dar au existat soluții, iar turiștii care l-au însoțit au avut parte de o experiență pe care nu o vor uita ușor. Totul a fost o aventură frumoasă, mai puțin escala de la Viena… Detalii, în ultima pagină a acestui jurnal!
„Ultima zi a acestei ture din sezonul rece a început aproape de ora 09.00
Suntem relaxați și aproape lefteri și ne simțim „ca la 20 de ani, fără griji și fără bani“! După micul dejun care se lungește destul de mult, alegem să mai facem o scurtă plimbare în piață, că poate mai găsim ceva de luat…pe datorie 😀
Se face într-o clipită ora 11.00, iar alarma telefonului sună, semn că trebuie deja să ne întoarcem. Din gașcă lipsesc doar cei doi Cristi care mai au, fie de cumpărat una, alta, fie de pozat câte ceva.
La întoarcere alegem un traseu un pic mai lung pe lângă zona de ateliere. Si aici găsești orice, de la tablouri, rame, saltele, mobilier, țesături, până la prăjituri. Intrăm în câteva și facem poze. Oamenii nu par deranjați de prezența noastră. Dimpotrivă!
În plimbarea noastră, ne întâlnim și cu chelnerul de la Riad. Terminase tura și era în drum spre casă. Se oprește zâmbitor să ne salute și este foarte fericit când îi propunem sa facem o poză, chiar acolo, în mijlocul străzii, în timp ce strângem ultimii bănuți pentru tips-ul lui. Se bucură sincer si ne urează drum bun și zbor ușor spre țară.
Este aproape 12.00 și de la Riad primesc mesaj că a ajuns ghidul marocan pentru transferul spre aeroport.
Bagajele sunt gata, așa că nu zăbovim prea mult. Pun la cale expediția din toamnă, în care este posibil să mai schimbăm un pic traseul și obiectivele.
Încărcăm bagajele, care sunt muuuuult mai mari după zilele de cumpărături, și plecăm, în sfârșit, spre aeroport.
În timp ce părăsim Marrakechul, în microbuz este mare agitație și voie bună spre amuzamentul șoferului. A fost frumos, dar cu toții suntem dornici să ajungem la ai noștri.
În 20 de minute suntem în aeroport. Schimbăm ultimii dirhami, pentru că nu ai voie să părăsești țară cu moneda locală, și cântărim bagajele pentru a fi siguri că nu avem surprize la îmbarcare. Cam toți avem bagajul în jurul a 23 kg, așa că trecem fără probleme de toate verificările pentru îmbarcare. Timpul trece repede în aeroport, între parfumuri și câte un sandviș.
Urmează un zbor de patru ore spre Viena. În avion am discutat despre destinații viitoare, ateliere și echipament. Sunt câteva probleme cu aterizarea aproape de Viena, însă totul revine la normal și ajungem la timp.
În aeroport suntem doar vreo zece persoane care avem escală, toți din România, echipați în haine de munte… Avem de făcut verificarea bagajelor, însă, de data aceasta, avem de trecut și o probă a nervilor. Ne-au controlat ca pe niște suspecți de terorism. Mai aveau un pic, iar pe unii dintre noi ne dezbrăcau în costumul lui Adam.
L-am întrebat pe unul dintre polițiștii de frontieră de ce ne fac asta? Răspunsul a fost că așa vor ei… În plus, deranjat de „tupeul“ meu, a decis că e cazul să îmi facă verificări suplimentare, dar s-au străduit în zadar, că nu au avut ce găsi ca să-mi perturbe călătoria. După ce i-am salutat cu niște „neaoșe“ de-ale noastre, am mers către poarta de îmbarcare.
La 23.50 am ajuns cu bine la Otopeni! Suntem obosiți, dar suntem fericiți de experiența pe care am trăit-o, iar eu sunt încântat că muntele îmi scoate în cale oameni atât de frumoși, tipologii diferite, meserii diferite, dar cu o pasiune comună: înălțimile!
Pe Atlas, în Sahara, la Atlalntic și în „coloratul“ Marrakech vom reveni în octombrie! Vă aștept! Locurile nu sunt multe, iar cu cât ne adunăm mai repede, cu atât vom putea lua bilete de avion la prețuri mai bune! Detalii pe site-ul meu: https://sprevarf.ro/ , pe paginile lui de facebook: https://www.facebook.com/minculescu.cristian.7 https://www.facebook.com/pemuntecucristim, dar și telefonic/whatsapp: 0726279537“
