La prima vizită în Castellon de la Plana, cu vreo 13-14 ani în urmă, am printat două tricouri cu mesajele Am venit la căpșuni și Sunt căpșunar și mă mândresc.
Primul era pentru soțul meu, al doilea pentru prietenul nostru, plecat în Spania cu câțiva ani înainte de vizita noastră. Tricourile s-au vrut a fi o ironie la adresa celor care puseseră ștampila de căpșunar tuturor celor care emigraseră aici.
Castellon de la Plana, aflat în Comunitatea Valenciană și situat pe coasta mediterană a Spaniei, a fost unul dintre orașele preferate de români în acei ani pentru a-și clădi o nouă viață sau pentru a munci pe salarii mai bune.
Așa că, la vremea aceea, Castellonul era plin de români. Te împiedicai de ei la tot pasul și, ca un făcut, era imposibil să nu-i recunoști pe stradă. Parcă purtau o ștampilă pe care scria Made in Romania. Și erau foarte surprinși și confuzi când aflau că noi veniserăm doar pentru concediu.
La pas pe străduțele întortocheate ale Castellonului
Dacă la prima și chiar și a doua noastră vizită nu prea am reușit să cunoaștem orașul, a treia oară a fost cu noroc. Am avut timp să îl vizităm pe îndelete, să ne bucurăm de ceea ce oferă.
Din punct de vedere arhitectural, o moldoveancă aprigă și cu vorba dulce mi-a spus că acest oraș, Castellonul, este indicat ca AȘA NU tinerilor studeți la arhitectură sau urbanism. Poate a fost o glumă, poate nu. Străzile sunt scurte și întortocheate, clădirile au stiluri diferite, iar uneori alăturarea lor e una cel puțin ciudată. Ciudată pentru Spania. Nu pentru România. Noi cred că suntem campioni la amalgamarea stilurilor clădirilor.
De la blocul unde stăteam ajungeai destul de repede în centru. Una dintre străzile principale a fost locul unde ne-am început peregrinarea. Palmierii și florile care decorează scuarul de pe mijloc îi dau un farmec aparte. Trotuarele sunt aproape toate pavate cu faianță, dând un aer de eleganță orașului.
Vitrinele se înșiră de-a lungul străzilor într-un mix cel puțin interesant: de la magazine ale chinezilor (printre singurele pe care le găsești deschise în jurul prânzului), la cele ale Zara, Mango, Parfoix, Decimas, Stradivarius, Massimo Dutti. Mayoral, Corte Ingles, Desigual sau Guess sunt alte branduri de marcă întâlnite prin oraș. Totul e să nimerești programul, să fie deschise, să nu rămâi cu regretul de a nu le trece pragul.
Ca în toată Spania, la mijlocul zilei orașul pare că doarme. Spaniolii își respectă cu sfințenie orele libere. Și se bucură de ele în fața unei beri, a unui vin, a unui chupitos sau a unui tapas la numeroasele baruri, bodegi, terase și restaurante. Iar seara e o plăcere să te plimbi pe trotuarele forfotind de lume, mai ales că temperatura este ideală. Iar apusul soarelui parcă trezește la viață comunitatea.
Cultul barurilor și al relaxării
Nu am reușit să cunoaștem tot orașul, e adevărat, dar în cartierele prin care am umblat am văzut, fără excepție, câte o terasă la fiecare colț de stradă. Și nu exagerez. Într-o intersecție poți să găsești pe fiecare colț câte un băruleț de cartier sau mai multe pe același trotuar. Iar oamenii trec de la unul la altul în drumul spre casă, oprindu-se să schimbe mereu o vorbă cu cineva cunoscut – și normal, în propriul cartier mereu găsești pe cineva cunoscut – și să ciocnească câte un pahar cu fiecare.
Castellonezii par deschiși, veseli, prietenoși (mai ales la terasă), vorbesc, râd, glumesc, se ceartă cu voce tare, cred că și plâng cu voce tare. Seară de seară, cutreierând străzile în căutarea unui loc unde să ne răcorim, ne opream din terasă în terasă, pentru că oriunde te întorceai găseai câte un prieten, amic, uneori chiar și necunoscuți, dar volubili și relaxați și dispuși la vorbă cu oricine.
Răsfăț pentru papilele gustative
Din punct de vedere culinar, există un mix din foarte multe culturi: tapasurile locale, bucate mexicane savuroase, mâncare românească, chinezească, italienească etc. Și am probat din fiecare câte puțin și n-am fost dezamăgiți. Am poposit la terase de cartier și am fost tratați cu tapasuri, am încercat fast-foodurile cu burgeri, cartofi prăjiți și pizza, am savurat fine cuisine în restaurante cu ținută obligatorie.
Toate au contribuit la experiența de a fi aici și a trăi bucuria vieții la fel ca locuitorii orașului. Iar pandemia nu i-a schimbat prea mult. Cred că nu sunt prea multe lucruri care le poate curma dorința de a petrece viața după bunul plac.
Spaniolii știu să petreacă, să se bucure de viață și cred că de aceea mulți români au și ales această parte a lumii pentru un nou început.
Iar românii noștri, care nu mai sunt doar căpșunari, ci au joburi stabile și mulți dintre ei businessuri în care angajează alți români și nu numai, s-au schimbat. Mi s-a părut că sunt mai puțin ai noștri și din ce în ce mai mult ai lor. Au adoptat stilul de viață, relaxarea și sloganul disfruta la vida. Și modul lor de a munci. Și mă bucur pentru ei. Au trecut mai mult de 13 ani de când am fost prima dată în Castellon, dar în sfârșit îi văd schimbați. Nu îi mai recunoști pe stradă dintr-o mie, iar copiii lor sunt copii spanioli, născuți și crescuți aici.
Nu s-au schimbat multe în Castellon. Dar în românii de aici, da. Măcar în gândire, în atitudine, în felul mai relaxat de a privi viața. Da, uneori au greutăți, da, uneori nu sunt bani suficienți. Uneori rămân și fără serviciu, dar parcă au învățat să treacă mai ușor peste necazuri și să fie mai optimiști. Mă bucur pentru ei că au reușit să facă din Spania noua lor casă.
Și mă gândesc că dacă ar fi să aleg un oraș în care să mă mut, Castellon de la Plana ar fi undeva în topul listei.
