Duminică 29 iulie 2018 (eheeeee, ce vremuri demult apuse…) la 6 și ceva dimineața plecăm de acasă pentru a fi la 7 și ceva în aeroport. La ora 9:05 avionul nostru decola cu destinația Budapesta. La ora 15:10 începea Marele Premiu al Ungariei de la Budapesta de pe circuitul de la Hungaroring.
Trecuți de filtrele de securitate și de control documente, ne-am îndreptat spre poarta de îmbarcare. Acolo… surpriză! Nu eram singurii nebuni îmbrăcați „corespunzător”. Eu ca suporter Ferrari, soțul ca suporter Mercedes. „Wow, câți merg la cursă!”, comentam între noi. Acum, nici nu ne așteptam ca acest sport să fie atât de popular în rândul românilor, așa că surpriza a fost cu atât mai mare.
După o oră și ceva aterizam pe aeroportul din Budapesta.
Bineînțeles că înainte de cursă am avut timp să dăm o tură prin oraș, să mâncăm ceva, să facem câteva cumpărături. Apoi ne-am îndreptat spre locul de unde plecau autobuzele gratuite spre circuitul Hungaroring. Era plin în stație. Ne-am urcat într-un autobuz printre primii, așa că am prins locuri pe scaune. În urma noastră s-a mai urcat un puhoi. Stăteau claie peste grămadă. Privind în urmă acum, mă încearcă sentimente contradictorii: teamă și nostalgie.
În vremurile acestea, când expresia de bază este „distanțare socială”, ce se întâmpla atunci ține de domeniul fantasticului. Stau uneori și mă gândesc dacă acele timpuri chiar au existat și mă întreb dacă se vor mai întoarce vreodată…
Dar să revenim…
Din locul unde ne-a lăsat autobuzul și până la intrarea pe circuit care corespundea locurilor noastre aveam de mers puțin mai mult de 1 kilometru prin soare puternic. Era sfârșit de iulie și o zi caniculară. Mă așteptam la asta așa că eram pregătiți cu creme cu factor de protecție 50. Și ele ne-au salvat. Cremele și șepcile… Fără ele ar fi fost de-a dreptul tragic.
Drumul până la intrarea pe circuit era ticsit de-o parte și de alta cu tarabe. Da, tarabe! De la tricouri, șepci și hanorace, până la mașinuțe, pahare și brelocuri. Indiferent al cărei echipe erai suporter, era imposibil să nu găsești ceva pe placul tău. Pe măsură ce te apropiai de circuit, prețurile de la tarabe creșteau, și design-ul lor arăta din ce în ce mai elegant. Odată intrat pe poartă, tot ce era înăuntru avea preț cel puțin dublu. Logic, nu?
De la poarta circuitului și până la tribuna Silver 2, unde aveam locurile, am mai mers preț de jumătate de kilometru. Deja eram epuizați de căldură și oboseală. Ne-am răcorit însă cu o bere la draft după ce am stat la o coadă ca la pâine pe vremea lui Ceaușescu.
Am ajuns în tribună la locurile noastre tocmai când mașinile erau aranjate pe grila de start. Ce peisaj! Ce culori! Ce senzații! Iar când au început motoarele să se tureze… totul a ajuns la apogeu!
Nu are sens să descriu cum s-a desfășurat cursa, nici cum s-a încheiat (cu victoria lui Lewis Hamilton :(), atmosfera a fost de vis. E adevărat, este mult mai dificil de urmărit o cursă din tribune decât din fața televizorului (deși există televizoare și pe circuit), uneori, mai ales la jumătatea cursei, nu prea îți mai dai seama de poziția în cursă a celor aflați la mijlocul clasamentului, dar asta e mai puțin important. Senzația este totul!
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost atitudinea suporterilor. Vedeai grupuri de prieteni îmbrăcați diferit: unii suporteri Ferrari, alții Red Bull, alții Mercedes. Nu am observat nicio animozitate între ei, așa cum se întâmplă în alte sporturi, mai ales fotbal. Nu am asistat la nici un incident între suporteri, ceea ce este atât de rar întâlnit în alte situații. Poate doar la ski jumping să mai existe așa o atmosferă între suporteri rivali… Cert este că totul a fost la superlativ până după festivitatea de premiere, când spectacolul s-a terminat și a trebuit să ieșim.
Acel aproape un kilometru până la ieșirea de pe circuit l-am parcurs în aproape 2 ore. Au fost zeci de minute când am stat fără să înaintăm nici măcar doi metri. Ne așezam la umbră din când în când sperând să se mai fluidizeze traficul. Nu era nicio șansă. În cele din urmă, după mai bine de două ore interminabile, am reușit să ajungem în stația de autobuz care ducea spectatorii de la circuit înapoi în oraș. Aici… altă coadă, altă aglomerație. Oboseala începea să-și spună cuvântul.
Am reușit într-un final să ne urcăm în autobuz, să ajungem în oraș, de unde am luat alt autobuz spre aeroport. Aveam cazare în noapte aceea la o pensiune în apropierea aeroportului deoarece zborul de întors îl aveam dimineața devreme.
Masa de seară am luat-o tot la pensiune, un gulaș senzațional, bineînțeles.
A doua zi dimineață, la 6.05 am decolat spre Otopeni, la ora 10.00 am intrat pe ușa apartamentului din Ploiești pe care îl lăsasem cu doar 28 de ore înainte. Ce experiență! Dincolo de oboseală, dincolo de căldura insuportabilă, dincolo de aglomerație, au fost 28 de ore minunate.
Având în vedere situația actuală la nivel mondial, sigur va mai curge multă apă pe Prahova până vom putea călători iar în acest mod, până vom putea participa iar la evenimente de genul acesta. De fapt, până vom putea participa la orice fel de eveniment de amploare. Am speranța însă că totul va trece și, mai devreme sau mai târziu, ne vom putea bucura iar de asemenea momente.
 la 6 și ceva dimineața plecăm de acasă pentru a fi la 7 și ceva în aeroport. La ora 9:05 avionul nostru decola cu destinația Budapesta. La ora 15:10 începea Marele Premiu la Ungariei de la Budapesta de pe circuitul de la Hungaroring.){kind=link}