Idei de weekend:

O jumătate de zi la Bușteni: Castelul Cantacuzino sau… cum să dezamăgim turiștii

România este o țară frumoasă, care are multe de...

Ștrandul de la Târgoviște este o soluție excelentă pentru prahovenii care vor o zi de bălăceală

Nu de puține ori am scris despre realizările din...

Castelul Peleș trebuie salvat! O vizită de sâmbătă la Muzeul Naţional Peleș și un concert de pian și orgă

Castelul Peleș este un reper al României, aflat atât...

Nu ratați! Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari

Cu ocazia celei de-a 10-a ediții, Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, marchează un moment cultural unic în țară, prezentând publicului o expoziție grandioasă în parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra. Este pentru prima dată când celebrul muzeu expune lucrări din colecția sa în Europa de Est;

Publicitate

81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sunt împrumutate către Art Safari;

Acestea vor putea fi văzute în perioada 23 septembrie – 4 decembrie, în inima Capitalei, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), de joi până duminică, dar și cadrul unor tururi de noapte cu muzică live și alte experiențe speciale;

John Constable este mai mult decât o legendă a Marii Britanii, este unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile. Operele sale, multe donate chiar de fiica artistului, se află în centrul expoziției de la Art Safariprintre acestea și o capodoperă de mari dimensiuni.

Publicitate

Victoria & Albert Museum, Londra, se alătură muzeelor din România ca partener Art Safari și aduce la București expoziția „Seeking Truth – The Art of John Constable”, curatoriată de Dr. Emily Knight și Katharine Martin. John Constable a fost unul dintre cei mai renumiți pictori peisagiști din toate timpurile, acesta fiind și motivul pentru care cele două curatoare l-au selectat pentru a-l introduce publicului din România. Născut și crescut într-o zonă rustică din Suffolk, în sud-estul Angliei, Constable a iubit toată viața zona rurală de baștină, transformând-o în subiectul principal al creațiilor sale, chiar și după ce s-a mutat de aici.

Misiunea lui ca pictor a fost să redea adevărul și frumusețea lumii naturale. A realizat nenumărate schițe în plain-air pentru a înțelege mai bine natura și a o picta mai fidel și a combinat această ilustrare atentă cu un interes profund pentru opera peisagiștilor din trecut. Artistul a folosit culoarea într-o manieră liberă și extrem de expresivă, ceea ce a atras multe critici din partea contemporanilor săi. Totuși, a refuzat să se supună oricărui compromis și a făcut experimente până la moartea sa, în 1837. Un an mai târziu, în 1838, se naște marele peisagist român Nicolae Grigorescu, care preia și încorporează, împreună cu realiștii Barbizonului, lecțiile picturale ale lui Constable. Expoziția analizează conexiunea personală a lui Constable cu locul, căutarea inspirației și tehnicile sale inovatoare.

Aproximativ 50 dintre operele selectate pentru expoziția din cadrul Art Safari au fost donate către Victoria and Albert Museum, Londra, de către fiica lui John Constable, Isabel Constable, în 1888 – anul în care a și murit. Isabel Constable a fost cea de-a doua fiică și al patrulea copil al lui John Constable și asemenea tatălui ei, a fost o pictoriță cunoscută în Regatul Unit al Marii Britanii. Alte 6 lucrări semnate de John Constable fuseseră donate muzeului din Londra în 1857 de către un important colecționar britanic, contemporan cu Constable – John Sheepshanks, fiind una dintre cele mai substanțiale donații la acea vreme.

Publicitate

John Constable, la rândul său, a fost un colecționar de artă toată viața. Lucrărilor multor artiști faimoși au făcut parte din colecția pictorului. V&A nu deține în patrimoniul său și operele colecționate de Constable, însă în cadrul expoziției din Art Safari, vor fi expuse o serie de printuri ale acestora pentru a oferi o imagine asupra profilului de colecționar al lui Constable.

John Constable a colecționat opere ale multor artiști britanici și europeni diferiți, inclusiv lucrări în acuarelă și schițe de J.M.W. Turner, Thomas Gainsborough și Thomas Gilpin și printuri de Claude Lorrain, Jacob van Ruisdael și Antonie Waterloo.

 „The Leaping Horse”– nu toate operele mari se țin în rame mici

Printre operele prezente la București se numără și „The Leaping Horse”, care face parte dintr-o serie de lucrări atipice prin dimensiune, aproape 2 metri, pictate de John Constable în 1819. Din dorința de a fi remarcat ca pictor peisagist serios, artistul a ales să creeze lucrări de dimensiuni mai mari, ca urmare a criticilor aduse de colegii săi contemporani la adresa tehnicilor sale de pictură.

Publicitate

Lucrarea ilustrează traficul de pe râu cu șlepuri care încearcă să treacă una pe lângă cealaltă.

Acțiunea centrală înfățișează un cal și un călăreț sărind peste una dintre barierele construite pe căile de remorcare ale râului pentru a împiedica vitele să rătăcească. Caii de șlep din Suffolk au fost special antrenați pentru a sări peste astfel de bariere – de aici și numele lucrări. Constable a folosit mișcări rapide și ample de pensulă pentru a transmite agitația și energia momentului. Este ultima și probabil cea mai puternică dintre vederile asupra River Stour.

O inspirație pentru artiști… și meteorologi

Artistul britanic era un maestru în a surprinde cu pensula schimbările atmosferice de pe cer și frumusețea acestor fenomene. Operele sale oferă senzația de imersie privitorului și cu adevărat îți taie respirația. Norii au reprezentat un laitmotiv al operei sale și una dintre marile sale pasiuni.

Publicitate

Dar John Constable nu doar picta norii, ci obișnuia să și noteze condițiile meteorologice, direcția luminii și momentul zilei, iar cel mai des, aceste notițe se aflau pe spatele lucrărilor sale. Aceste informații i-au fost de mare folos meteorologului Luke Howard (1772-1864) în cercetarea sa legată de clasificarea norilor, care i-a și conferit titlul de „Nașul Norilor”.

„Stonehenge” încheie apoteotic expoziția Art Safari

Cele două curatoare de la Victoria and Albert Museum, Londra, au ales să finalizeze traseul expozițional dedicat lui John Constable cu lucrarea „Stonehenge”. Artistul a pictat-o într-un moment trist al vieții sale, la scurt timp după decesul soției sale. Melancolia transmisă de pictură poate fi asociată ușor cu momentele prin care trecea pictorul. În catalogul lucrării a fost găsită descrerea „Misteriosul monument Stonehenge, tronând într-un câmp gol și nemărginit…”, probabil chiar cuvintele artistului. Lucrarea oferă o imagine captivantă ce demonstrează abilitățile sale tehnice desăvârșite spre sfârșitul carierei și celebrează realizările lui Constable.

Din Marea Britanie, Art Safari mai propune și o călătorie în Coreea prin expoziția de afiș Poster Art de Byoungil Sun, realizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România. În Pavilionul Românesc, publicul este invitat să îl descopere pe pictorul peisagist Ștefan Popescu în cadrul expoziției „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor”, curatoriată de Elena Olariu și realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. O artistă nonconformistă, născută în 1932, care pictează cu acul de cusut poate fi admirată în expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu), iar arta zilelor noastre este bine reprezentată în expoziția „Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (Prof. univ. Ion Sbârciu).

Publicitate

Program de vizitare

Joi-duminică -12:00-21:00

Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă între 22:00 și 1:00 (22:15 – ultima intrare)

Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), strada Lipscani nr. 18-20, București

Publicitate

Biletele pot fi achiziționate pe: https://tickets.artsafari.ro/e?lang=ro

Despre Art Safari București

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și susținut de Lidl, GLO și Deutsche Bank, este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 10-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și cu colecționari privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu.

Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României. Partenerul oficial Art Safari este BCR. În cele 9 ediții de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

Despre Victoria and Albert Museum, London (V&A)

Victoria and Albert Museum, London (V&A) este unul dintre cele mai importante muzee de artă, design și performance din lume, având colecții unice ca amploare și diversitate, care acoperă 5000 de ani de creativitate umană. A fost înființat în 1852 pentru a oferi acces la artă oamenilor și pentru a inspira designerii și producătorii britanici. Astăzi, misiunea V&A este de a susține industria creativă, de a inspira generațiile următoare și de „a aprinde” imaginația.

Contact presă:  Cristina Lica, Communication Manager, 0740 051 749, [email protected]

Ana Iliescu, Communication Consultant, 0742 076 400, [email protected]

Cele mai noi

Itinerariu de trei zile în Barcelona: Costuri și obiective turistice

Barcelona, orașul lui Gaudi, este cel despre care se...

Unde stăm în Skala Prinos: Pentru noi Paschalitsa e „acasa” din Thassos

Pentru noi Skala Prinos, din Thassos, este similar cu...

La plimbare prin Skala Prinos. Așa aș da o fugă și toamna asta…

Sunt ani de zile de când mergem, la sfârșitul...

Cazare de hotel de patru stele la cort, în mijlocul naturii? Da, se poate, la Glamping 4 us!

În timp ce căutam o cazare decentă, în mijlocul...

Abonează-te la newsletter

Publicitate

Cele mai citite

Drumul cu mașina din Ploiești până în Grecia, Thassos, în 2023: Timpi, prețuri și sfaturi de călătorie

Drumul cu mașina până în insula grecească Thassos este...

Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…

Riomaggiore, Cinque Terre... amintiri frumoase din vacanța de... iarnă....

Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală

Proaspăt întorși la început de toamnă dintr-o vacanță de...

Top 5 gradini Italia – adevărate oaze de frumusețe

În acest articol vom vedea Top 5 gradini de...
Publicitate

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Alte recenzii de călătorie

Itinerariu de trei zile în Barcelona: Costuri și obiective turistice

Barcelona, orașul lui Gaudi, este cel despre care se pot scrie întregi ghiduri turistice. De fapt… s-au și scris. Un city-break în Barcelona lasă...

Unde stăm în Skala Prinos: Pentru noi Paschalitsa e „acasa” din Thassos

Pentru noi Skala Prinos, din Thassos, este similar cu „concediul de vară cu copiii” și, cum mergem an de an, avem deja o cazare...

La plimbare prin Skala Prinos. Așa aș da o fugă și toamna asta…

Sunt ani de zile de când mergem, la sfârșitul verii, în insula Thassos, mai exact în Skala Prinos. De ce preferăm Skala Prinos? Pentru...
Publicitate