Acum ceva vreme, rula la televizor un serial interesant – The Spanish Princess / Prințesa Spaniolă. Într-unul dintre primele episoade, Arthur, prințul de Wales, îi cere Catherinei de Aragon să îi povestească despre casa ei. Și i-a povestit despre Alhambra.
Pe când vizionam serialul, nu credeam să ajung să bat la pas în 2021 această minunăție maură atât de frumoasă încât, chiar și după cucerirea ei de către creștini, regii catolici au folosit-o ca palat regal.
Construit pe o stâncă roșie, protejat de ziduri lungi și înalte și turnuri fortificate, castelul este înconjurat de pădure, oferind o imagine memorabilă.
Numele Alhambra vine din arabă, unde Qalat al Hamra înseamnă Castelul roșu. Construcția palatului a fost începută în secolul XIII de către primul suveran nasrid care a cucerit Granada, Muhammed ben Nazar. În secolul XIV ajunge la apogeu, atunci fiind ridicate cele mai importante părți ale edificiului.
Planul de construcție al palatului este confuz. El se organizează în mai multe săli dreptunghiulare, parțial integrate în incintă, legate între ele prin vestibule și dispuse în jurul celor două bijuterii, curtea mirților (patio de los arrayanes) și curtea leilor (patio de los leones). Se poate vorbi mai degrabă de o artă a decorațiunii decât de una arhitectonică. Exteriorul este sobru, în timp ce decorul interior este fascinant, bazat pe trei componente ale artei arabe clasice: caligrafia, decorarea florală stilizată, și motive geometrice.
În ultimele două paragrafe sunt informații pe care le-am găsit pe Wikipedia. Detaliile istorice nu sunt punctul meu forte, așa că îmi fac mea culpa și trec mai departe.
Istoria împletită cu arta
Am cumpărat biletele de intrare de pe site-ul oficial. Verificarea lor se face la poartă și, împotriva tuturor zvonurilor care spun altfel, primești instrucțiuni și în limba engleză. Plus o hartă care să te ajute să te orientezi. Grupurile sunt punctual organizate, cu un număr limitat de persoane și nimeni nu așteaptă după întârziați. Cum am fost noi, deghizați în gură-cască și ratând programarea prealabilă.
Personalul îți verifică la un al doilea punct de control accesul și îți dă sfaturi privind purtarea măștii și măsurile de securitate sanitară.
Și de aici nu ai decât să te plimbi câte ore vrei și te țin picioarele prin Palazio Nazaries, cu cele trei edificii ridicate în perioade diferite: Palacio del Mexuar, Palacio de Comares, Palacio de los Leones.
Imensele lui încăperi cu pereți și tavane incredibil scuptate, cu detalii de o asemenea finețe încât rămâi uimit de măiestria cu care au fost lucrate, îți lasă o impresie adâncă. Băile, aproape fiecare cameră având câte una, sunt la fel de minuțios decorate. De parcă ai fi la spa, așteptând să fii răsfățat într-un decor magic.
Treci dintr-o cameră în alta, din holuri în alte încăperi și apoi în curți interioare atât de geometrice și perfecte în alinierea lor, cu pereți vii înconjurând bazine de apă despre a căror folosință poți doar să o speculezi. Canale și iazuri sunt presărate peste tot. Unele dintre ele erau și sunt, probabil, utilizate pentru irigații, altele pentru consum, iar altele pentru răcire – aerul în Granada este încins și uscat, amintind de Africa. Fântâni arteziene și plante luxuriante completează imaginea feerică a acestui palat desprins parcă din 1001 de nopți.
Doar muzica mai lipsea ca să te simți într-o poveste
Greu de descris dacă nu ești acolo să-ți faci o părere, într-adevăr planul palatului este destul de confuz. Dar turul este făcut în așa fel încât să nu ratezi nicio cameră, nicio curte interioară, nicio cupolă, niciun tavan, acoperiș, fereastră, balustradă sau ușă masivă de lemn, sculptate virtuos de artiști, fără tăgadă maeștri renumiți ai vremurilor lor.
Boltele sunt uluitoare, adevărate bijuterii ale arhitecturii, sculpturii în lemn sau piatră, diferite de la o cameră la alta, dând impresia de dantelă atent țesută.
Coloanele susțin porticuri colorate, cu arcade decorate cu faianță minusculă de o frumusețe extraordinară, pictată cu tot felul de modele maure și la montarea cărora cred că a muncit o armată de oameni. La fel, pereții și podelele tuturor camerelor au ceva deosebit, elemente care se repetă în modele fascinante, pentru plăcerea privitorului.
Palatull lui Carlos al V-lea pare mai puțin impresionant prin comparație, deși este la fel de frumos.
La ieșire se înalță maiestuoasă biserica Santa Maria del Alhambra, martor al triumfului creștinismului asupra islamului, construită în secolul XVII pe ruinele Marii Moschei din Alhambra.
Portocali și chiparoși, brazi, palmieri, bazine și fântâni
Și la așa imagine nu se putea să lipsească o gradină pe cât de întinsă, pe atât de surprinzătoare ca și diversitate: de la garduri vii aliniate într-o simetrie perfectă, palmieri, copaci, pomi fructiferi și brazi maiestuoși, la grădină de legume, livezi, fântâni și bazine cu nuferi și flori, la alei frumos orânduite și presărate cu bănci și până la grădinile maiestoase cu chiparoși ale Generalife – palatul de vară al Alhambrei – și auditoriul acestuia, care cred că oferă o acustică impresionantă. Cred, cel puțin, din moment ce părea gata să primească spectatorii de astăzi.
De pe dealul Cerro del Sol, unde se află Generalife, ai o priveliște incredibilă asupra palatelor. Și poți să te odihnești pe băncile aflate la umbra copacilor, ascultând susurul dulce al apei și contemplând imaginea acestui ansamblu monumental. Zidurile lui roșii lasă imaginația să zboare la minunile care se află înăuntrul său.
Mergând agale pe alei, dar neîndrăznind să ne plângem de dureri de picioare sau de soarele torid, explorăm și zidurile exterioare cu creneluri și turnurile ce oferă o imagine de neuitat a Granadei.
De oriunde te-ai afla, Tore de las Infantas, Tore del Picos, Puerta de la Justitia, Granada se vede zugrăvită în alb, o îmbinare încântătoare de acoperișuri și străzi și mult verde.
Dacă la toate de mai sus adaug și faptul că parcarea pe care o oferă acest obiectiv este absolut imensă, că găsești suvenituri deosebite chiar la intrare (deși în oraș prețurile sunt mai mici), atunci sper că v-am convins că o dată în viață merită să vizitați Alhambra.
Și cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, vă las în compania lor.
