După ce au fost pe „acoperișul” Africii, Cristi și turiștii săi au revenit în lumea civilizată. Așa cum este perceput acest termen acolo. Dar orice pas al expediției are un anumit ritual și orice gest, oricât de firesc ar părea pentru noi, este primit cu multă bucurie de oamenii locului. O nouă pagină de jurnal, o nouă zi de călătorie și pentru noi…
Urmarea de aici
„Soarele împunge ușor cortul meu, iar Augustin, porterul responsabil cu apa caldă, vine sa ne trezească. Astăzi a fost o zi fără alarma telefonului la ore „imposibile“.
Urmează sa coborâm și să părăsim Parcul Național Kilimanjaro.
Prindem un răsărit superb de la 4000m. Mare de nori în fața noastră, iar în spate marele Kilimanjaro ni se arată în toată splendoarea. De acolo venim!
După micul dejun, urmează petrecerea de final și cea mai așteptată zi pentru echipa noastră de suport: înmânarea tips-ului!
Există o ierarhie și o sumă fixa pentru fiecare membru, de la porteri, bucătari sau ghizi. Hamza le dă vestea cu suma pe care urmează să o primească, iar după anunț începe petrecerea cu cântece și dansuri tribale. Normal că intrăm în „horă”!
Strângem bagajele și plecăm peste norii de la picioarele noastre. În spate, băieții rămân sa strângă tabăra, dar sigur ne vor prinde din urmă.
Pierdem repede în altitudine și intrăm în pădurea tropicală, umedă. Deși nu plouă, este o umezeală constantă care transformă rapid poteca într-o mare de noroi. Ne aruncăm o privire în urmă și, așa cum am intuit, băieții cu toate acareturile din tabără ne-au și ajuns. În timp ce noi ne chinuim să facem echilibristică, ei trec cu tot cu încărcătură fix ca „lebăda pe apă“.
Pe la ora 13 suntem la ieșirea din parc, numărând și câteva căzături în noroi. Cele patru ore pe care le-am făcut până la poarta de ieșire, tot „înotând“ prin noroi ne-au părut o veșnicie. Mergem să semnăm, pentru ultima oară în expediția din 2023, în caietul rangerilor. Cât stăm să ne odihnim, un mic întreprinzător local spală bocancii pentru suma de 5 dolari perechea 😀
Merg să fac câteva poze cu poarta și sunt recunoscut de băieții „dansatori” de la Barafu. Zâmbim, ne salutăm, iar eu rămân plăcut impresionat de bucuria și energia acestor oameni. Atât de simpli prin viața pe care o duc și prin felul de a fi, dar atât de bogați în același timp…
Urmează masa și, bineînțeles, o tură prin magazinele din zonă. Sunt de tot felul, de la cele cu echipamente pentru munte, până la cele cu sucuri, fructe proaspete sau băcănii cu hălci de carne atârnate.
Pe lângă case sunt obișnuitele livezi de banane.
Mâncarea e delicioasă, iar berea Kilimanjaro întregește ospățul. Acum, după masa, începe sesiunea de shopping, mult așteptată de fete. Îmi termin repede cumpărăturile și profit de timpul până revin fetele, pentru a mă alătura celor doi „mariachi” din restaurant. Timp de câteva minute țin ritmul la tobă, alături de ei, iar dacă mai durau mult cumpărăturile aveam șanse să mă aleg și cu un nou job😀
Distracția continuă și în microbuz. Muzica duduie în boxe, iar băieții nici nu zici că au muncit și au cărat zeci de kilograme, zile întregi. În drumul spre cazare, trecem prin sate și, implicit, și pe lângă locuințele lor. Sunt fericiți și ne transmit cea mai frumoasă energie posibilă. Pe fereastră vedem școli, magazine și ateliere de toate felurile. Atmosfera este animată de persoane de toate vârstele.
Cântăm și dansăm în mașină, împreună cu porterii și ghizii noștri. În orașul Moshi, oprim înainte de toate la o bancă, unde Hamza, șeful grupului, schimbă dolarii în shilingi și le împarte fiecăruia suma stabilită. Mai oprim la câteva magazine unde fetele speră să-și găsească șampon
La hotel, bucuria întâlnirii cu dușul nu se poate exprima… Wow, parcă ne-am mai albit, am descoperit și noi mirosuri 😀
Ne reîntâlnim, în restaurantul hotelului, cu Hamza și Teo, doi dintre ghizii noștri, și le lăsam câteva haine pentru porteri, printre care și tricourile noastre personalizate cu „Kilimanjaro 2023″. E momentul să primim diplomele care să ateste atingerea vârfului și, bineînțeles, să facem o ultima poză alături de ei.
Cristina ne face cinste cu câte o bere și dacă ei, cei de-ai casei, preferă Kilimanjaro, noi deja ne gândim la… Safari 😀.
Pe seară, vine și șeful agenției, partenerul meu din Tanzania, cu care stabilim ultimele detalii pentru zilele următoare. După ședință, noaptea vine repede și ne bucurăm de un somn adânc, în condiții normale.
„Hakuna matata!“ și priviți mereu #sprevarf“
