Idei de weekend:

Ștrandul de la Târgoviște este o soluție excelentă pentru prahovenii care vor o zi de bălăceală

Nu de puține ori am scris despre realizările din...

Castelul Peleș trebuie salvat! O vizită de sâmbătă la Muzeul Naţional Peleș și un concert de pian și orgă

Castelul Peleș este un reper al României, aflat atât...

Idei de weekend: Un traseu inedit spre vârful Omu din Munții Bucegi

În acest articol te invit să descoperi frumusetea Muntilor...

Jurnal din Kilimanjaro – Ziua (6) Vârfului: Am ajuns pe „acoperișul” Africii

Ghidul montan Cristi Minculescu continuă să ne țină la curent cu ascensiunea pe „acoperișul” Africii – Kilimanjaro.

Publicitate

Umarea de AICI

„Cu câteva minute până să îmi sune alarma telefonului, sunt trezit de unul dintre  băieți, semn că este aproape ora 00.30. Personal, îmi vine sa plâng  după cele 5 minute…

Mă îmbrac repede, exact ca în armată, și cobor la cortul de masă. Sunt primul și merg să verific și starea colegei noastre.  Pare ok, cu oxigenul pe la 70%. Vorbesc și cu ghidul tanzanian și el încearcă să o convingă că e bine să urce atât cât poate. Știind bine cât de greu a urcat până la 4700m, dar ținând cont și de nivelul oxigenului cumulat cu lipsa somnului, am  o ultima discuție cu ea și hotărâm de comun acord că e mai bine să  rămână  în tabără, iar la ivirea zorilor să înceapă coborârea. Colegul tanzanian este de acord cu decizia noastră și alocă doi oameni care să o însoțească în tabăra de la 3900m.

Mâncăm puțin porridge (care îmi aduce aminte de Himalaya), bem și o cafea sau ceai negru și, la 01.20, suntem gata de plecare.

Publicitate

E beznă  și ne gândim cu groază la poteca ce șerpuiește printre bovanii mari. Avem bocanci de iarnă căldurosi, deși este uscat, fără pic de zăpadă. Pantalonii de la GraVity.Sportswear sunt foarte ok, comozi, iar aerisire au fost tot ce-am avut nevoie o bună bucată de drum. În fața noastră,  în partea de sus, se văd luminițele lanternelor. În urma  noastră mai sunt doar două echipe.

Mergem „pole-pole“ #sprevarf, cu opriri pentru a ne trage sufletul și a ne hidrata. E ora 03.00 și suntem abia la 5000m, mai avem o diferență de nivel de 900m, ceea ce înseamnă kilometric zdraveni de mers. Frigul este apăsător, dar avem noroc că nu suflă vântul, iar gecile de puf își fac bine treaba.

Pauzele devin tot mai dese și colegii de expediţie încep să resimtă lipsa oxigenului. Starea de frig se accentuează, starea de somnolență devine tot mai apăsătoare, încep și durerile de cap sau stările de vomă.

Publicitate

5300m!!! Cristina îi  spune lui Cristi  că vrea să coboare, că nu mai poate! Nici Anca nu pare foarte ok, deși este câțiva pași mai în față. Mai avem până la răsăritul soarelui, iar eu încep „pledoaria“ pentru motivarea alor mie. Ne oprim să se odihnească și îi fac semn ghidului să pornească cu Cristi (să îi despart). Cât bem apă, Anca pleacă cu celălalt ghid, iar eu mă ocup de Cristina.

Pornim iar. Vedem doar la câțiva pași în față sau în spate, doar lumina de la frontale. În timp ce ne odihnim, ne depășește un ghid și o turistă, mai mult trasă la „deal” decât pe propriile picioare. E greu… Încep și primele abandonuri. Din cauza altitudinii sau a epuizării, pe lângă noi coboară  spre tabără mai multe cupluri de ghid-turist. La noi totul este ok încă.  Pe Anca o văd în față cum ține ritmul cu ghidul ei, la fel și Cristi. Starea de somnolență, destul de normal, îi dă bătăi de cap Cristinei și trebuie să fiu atent să nu adoarmă.

Pare că  vrea să răsară soarele, semn că mai e un pic și se mai și încălzește. Odată cu răsăritul putem vedea atât peisaje de vis, dar si râpele care sunt pe lângă noi. Starea de spirit a Cristinei se schimbă,  însă durerea de cap persistă. Mai avem destul până la Stella  Point la 5756m, unul dintre cele trei puncta de vârf oficiale și locul unde mulți aleg să-și încheie ascensiunea. Încep să îi distrag atenția cu glume,  cântece și orice cred că o ajută să mai facă un pas-doi. Anca e în față și pare ca nu are probleme. Pe Cristi îl prindem la una dintre pauze și se plânge de dureri de cap sau stări de vomă.  Toruși, niciunul nu cedează! Ne mișcăm încet, dar constant, și la 08.30 suntem pe marginea craterului, la Stella Point.

Publicitate

Merităm o scurtă pauză. Soarele începe să ardă și acum începem să dăm jos din straturile de haine. E aglomerație și nu stăm acum la poze. Mergem pe vârf și facem poza la întoarcere aici.

Plec cu Cristi, Cristina si Hamza. Anca și ghidul ei merg un pic mai repede.

Pe lângă stările care par să ne treacă prin Iad, încercăm să ne bucurăm de peisajele unice din jurul nostru.  Zilele astea am tot văzut ghețarii de pe vârful craterului, iar acum suntem chiar mai sus decât ei. Marea de nori întregește peisajul de vis. Mai avem câteva sute de metri, iar turiștii sau ghizii care acum coboară  ne încurajează cu renumitul „pole-pole“ sau „Hakuna Matata”.

Publicitate

#sprevarf a fost PE VÂRF!

La 10.10 ajungem și noi (eu și Cristina) pe Vârful Uhuru, 5895m, punctul cel mai înalt al Africii. Merge și se îmbrățișează cu Cristi, soțul ei. O emoție care trece și prin aerul rarefiat. Atât de aproape de Cer n-au mai ajuns niciodată… Ne îmbrățișăm cu toții, ne strecurăm pentru fotografia „de vârf“! Suntem epuizați, dar fericiți.

Nu putem să stăm  mult sus. Nu prea e confortabil fără  oxigen. Suntem la un pas de 6000m!

O întreb pe Cristina cum se simte și izbucnește în lacrimi de fericire, de data asta.

Publicitate

„M-ai ajutat să imi îndeplinesc un vis mai vechi: Kilimanjaro!“ Satisfacția îmi e cel puâin la aceeași înălțime la care ne află și fizic…

Începem coborârea și pașii merg mai repede. Însă trebuie să rămânem atenți pentru că, în astfel de momente, se întâmplă cele mai multe accidente. În plus, trebuie să ne dozăm și energia pentru că atingerea vârfului nu e sfârșitul călătorie, ci doar jumătatea ea.

De sus, zărim tabăra undeva în depărtare. Dimineața, pe întuneric, nu ne-am dat seama cât de abrupt și cât de departe este vârful de Barafu Camp.

Publicitate

Cristi are în  continuare dureri de cap și stări de vomă.  Coborâm destul de repede, iar praful începe și el să contribuie la disconfortul nostru.

Altitudinea ne pune la tot felul de încercări

Observ cum Cristi aleargă și strig sa fie atent să nu pățească ceva fix acum.  Pare foarte „bine dispus” și  încep să  stau de vorbă cu el, moment când îmi dau seama cu nu prea este ok. Îl rog pe Hamza să îi  verifice nivelul oxigenului, iar valoarea de 65% ne cam pune pe gânduri. E semn că trebuie să coborâm cât de repede putem. Depășim mai multe persoane duse pe brațe de câte doi ghizi  sau porteri anunțați și veniți special pentru evacuarea celor cu rău de altitudine. La noi, deocamdată este bine și Cristi poate merge singur.

În partea de jos, pe la 5000m  apar și băieții din echipa noastră  și îi scapă de rucsaci pe Cristina și Cristi. Mersul începe să se îngreunze din cauza oboselii și a căldurii care s-a așternut deja.

La 13.30-14 suntem cu toții în tabără , după mai bine de 12 ore de urcat și coborât.

Intru în cort și dorm buștean o oră, când sunt trezit de ceas. Pe la 15.00, mâncăm o super ciorbă de legume și apoi pregătim bagajele să putem coborâ în tabăra de la 3900m.

Drumul este ușor, doar la vale și durează mai puțin de două ore, însă după o așa zi, tot este solicitant.

Aflu că Ilinca este ok și ne așteaptă  în High Camp. Puțin după ora 18.00 ne reîntregim grupul și  intrăm în corturi.

Porterii au strâns tot și au ajuns  o dată cu noi în camp, iar montajul corturilor a fost floare la ureche pentru ei.  Bucătarul ne invită la masă unde primim ananas, mango și popcorn. Nu știu de unde au atâta energie băieții ăștia!

Apune soarele și frigul îmi intră-n oase, așa că renunț la masa de seară și mă retrag în sacul de dormit.

Am reușit să urcăm 4 din 5 și să ne întoarcem cu toții sănătoși jos. Aclimatizarea și altitudinea ne-au făcut probleme, dar suntem cu toții  bine  și putem povesti experiența sau lecția  Kilimanjaro,  fiecare așa cum a fost pentru el.

Unii vor reveni mai odihniți și mai atenți la unele detalii, și, cu siguranță,  vor ajunge și pe acest vârf.  Alții vor rememora  clipele de acolo de sus  și vor povesti copiilor.

Pentru toți  Kilimanjaro  a fost o lecție! Iar dacă pare la îndemână, să știți că nu este. Munții nu se lasă ușor cuceriți. Îți oferă măreție, satisfacție, peisaje unice, dar îți taie din aer, energie, îți pune la îndoială puterea fizică și psihică. Se poate întâmpla oricui ca, la înălțimi de peste 5000 m, vârful să rămână o „Fata Morgana“. Dar călătoria până acolo… Ea rămâne! Cu totul! Cu povești, cu trăiri, cu „supraoamenii“ care își câștigă o pâine urcând și coborând mii de metri, dar făr’ de care, visul nostru, ar fi extrem de greu de îndeplinit!

Și dacă mă invidiați pentru această viață sau dacă v-am trezit curiozitatea de a descoperi această lume, Kilimanjaro va deveni una dintre turele anuale #sprevarf. Vă aștept să rezervați, de pe acum locul!

Asante sana, Kilimanjaro!”

Detalii despre turele lui Cristi Minculescu, găsiți pe site-ul lui SPREVARF.RO, dar și pe paginile de facebook: Cristi Minculescu  și Pe Munte Cu Cristi

Cele mai noi

Abonează-te la newsletter

Publicitate

Cele mai citite

Drumul cu mașina din Ploiești până în Grecia, Thassos, în 2023: Timpi, prețuri și sfaturi de călătorie

Drumul cu mașina până în insula grecească Thassos este...

Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…

Riomaggiore, Cinque Terre... amintiri frumoase din vacanța de... iarnă....

Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală

Proaspăt întorși la început de toamnă dintr-o vacanță de...

Top 5 gradini Italia – adevărate oaze de frumusețe

În acest articol vom vedea Top 5 gradini de...
Publicitate

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Alte recenzii de călătorie

Un city break la Viena în luna iunie, o ocazie de a vizita capitala imperială la un preț decent: Palatul Schönbrunn și Muzeul Sisi

Un city break la Viena este o ocazie pentru mulți să pătrundă într-o capitală cu adevărat imperială și, fără exagerare, dacă îți pui în...

Ștrandul de la Târgoviște este o soluție excelentă pentru prahovenii care vor o zi de bălăceală

Nu de puține ori am scris despre realizările din Târgoviște, iar una dintre acestea este ștrandul de la Complexul Turistic de Natație din acel...

De Rusalii la Vila Karina din Valea Doftanei: Reconectare cu natura și oameni deosebiți

Am ajuns să ne cazăm la Vila Karina de la Valea Doftanei, cu ocazia șezătorii la care am luat parte la punctul gastronomic local...