După aventurile de cu o zi înainte, ne-am trezit după o noapte fără vise și fără alarmă de Auroră Boreală, din păcate.
Da, este specific Islandei ca cele mai multe unități de cazare să aibă în dotare alarme pentru Aurora Boreală. Astfel, nu este nevoie ca turiștii cazați acolo să doarmă cu grijă. Dacă Luminile Nordului încep să fie vizibile în zonă, se dă alarma. Așa că… nimeni nu ratează momentul. 🙂
Cascade – obiectiv îndeplinit
După ce bifasem Golden Circle ba chiar și locuri ascunse în plus (ca Secret Lagoon) pentru ziua următoare aveam în plan cascade, plaje și… The Wall.
Fac o paranteză pentru a vă destăinui că toți cei 4 membri ai grupului eram fani „Game of Thrones”, așa că eram hotărâți să ajungem la „The Wall – Eastwatch by the sea”, aflat în sudul Islandei, undeva în apropierea orășelului Vik.
Până acolo însă aveam multe de văzut.
Prima oprire deloc programată a fost chiar pe marginea șoselei de coastă unde am zărit într-un țarc mai mulți ponei. Poneii islandezi sunt un soi aparte. Au culori puternice, coama foarte lungă și sunt foarte prietenoși. Este imposibil, dacă zărești pe undeva, să nu te oprești să îi mângâi și să le faci poze. Nu durează mult și ar fi păcat să nu vezi îndeaproape aceste animăluțe superbe.
După ce am petrecut vreo 10 minute la ponei, ne-am îndreptat spre primul obiectiv al zilei: cascada Skogafoss. De fapt, când spui „cascada” și apoi un nume terminat în „foss” este un pleonasm. În islandeză „foss” înseamnă cascadă, așa că… „Skogafoss” este corect, „cascada Skogafoss” este greșit. Dar probabil că voi mai greși pe parcurs…
Nu am ajuns însă la Skogafoss deoarece pe stânga drumului ne-a atras atenția o altă cascadă: Seljalandsfoss. Bineînțeles că am oprit imediat în parcare și am mers să o vedem.
Nu foarte impunătoare, mai ales după Gullfoss-ul din ziua anterioară, are însă ceva ce atrage turiștii să o viziteze: spre deosebire de alte cascade, pe aceasta o poți vedea și din față și… de după ea. Da, exact. Există o cărare (destul de periculoasă iarna pentru că este foarte alunecoasă) care te duce până în spatele acesteia. De acolo poți vedea „de după perdea”.
Problema mare este că, odată intrat în spatele cascadei, trebuie să fii pregătit să te uzi serios. Vara poate este o plăcere, iarna însă… mai puțin.
Noi nu am intrat dându-ne seama de riscuri. Prietenii noștri însă, mai tineri și mai temerari, nu au vrut să rateze momentul, așa că au ieșit de acolo ciuciulete. Și nu, nu au reușit să se usuce sau să se încălzească până la sfârșitul zilei. Noroc însă că restul excursiei a meritat astfel încât nu prea au simțit frigul.
Ajunși într-un final la Skogafoss, am avut parte de o adevărată surpriză. După ce cu o zi înainte avusesem parte de o furtună de zăpadă, după ce plecasem de la cazare dimineață pe o vreme destul de mohorâtă, când am ajuns la Skogafoss a ieșit soarele și s-a întâmplat ceea ce se întâmplă atunci când soarele apare lângă apă: se formează curcubeul.
Am crezut că noi am fost norocoși. Am ajuns însă acasă după câteva zile și majoritatea pozelor postate de alții de la Skogafoss erau cu curcubeie. Am înțeles astfel că nu noi am fost norocoși atunci ci am fi fost ghinioniști dacă nu am fi prins curcubeu la această cascadă.
Skogafoss nu este o cascadă lângă care, odată ajuns îi faci trei poze și ai plecat. Skogafoss se vede de jos în sus și apoi… se vede de sus în jos.
Prin dreapta cascadei încep scările care te duc până sus pe platforma de deasupra ei. Și nu sunt decât 492 de trepte. Da, le-am numărat. A fost singura metodă pe care am găsit-o pentru a nu mă uita în jos, pentru a avea curaj să ajung pe platformă. Scările, deși sunt convinsă că sunt solide, dau un sentiment de nesiguranță pentru că la vânt se mișcă, atunci când coboară cineva în fugă, se mișcă. Deci, la propriu, ai senzația uneori că îți fug de sub picioare. Sau poate doar așa am simțit eu…
Odată ajuns pe platformă, sub picioare ți se cască hăul. Platforma este metalică și are găurele, așa că, dacă privești în jos, te ia cu amețeală. Te obișnuiești însă…
La coborâre e mai rău. Mai ales când se pornește vântul în rafale și mai și scârțâie metalul, și se mișcă scara aia din toate încheieturile… Brrrrr. Odată ajuns cu picioarele pe pământ, totul revine la normal și toate gândurile negre îți trec. Te bucuri doar de ce ai reușit să vezi și să faci.
După mai bine de o oră petrecută la Skogafoss ne-am urcat în mașină și ne-am continuat drumul.
Plaje negre… de sus și de jos
„Uite, uită-te în stânga! Uite acolo! E The Wall!! Chiar ăla e!!”. Cam asta se auzea în mașină în timp ce ne îndreptam spre Kirkjufjara Beach. Într-adevăr, asta se vedea în depărtare, iar noi, ca să ajungem la Kirkjufjara, mergeam paralel cu el dar la o distanță considerabilă.
Odată ajunși în parcarea plajei, am avut de ales: o priveam de sus sau, coboram pe o potecă destul de dificilă pe nisipul negru. Știam din documentările anterioare plecării că același tip de nisip îl găseam și la Reynisfjara Beach, care era la o aruncătură de băț mai încolo și care, oricum, era highlight-ul excursiei. Așa că am preferat să facem o plimbare pe stânci, să mergem până la marginea lor, și să privim totul de sus. Peisajul era cu adevărat dramatic, iar Zidul… acel Zid pentru care venisem, era acolo și arăta la propriu „ca în film”!
După ce ne-am făcut stocul de fotografii, am luat mașina și ne-am îndreptat spre ceea ce așteptam cu toții: Reynisfjara. Și la plaje este aceeași poveste ca la cascade. „Fjara” înseamnă „plajă”, așa că Reynisfjara Beach este pleonasm. Asta ca să nu mai vorbesc de… „plaja Reynisfjara Beach”…:))
Eeee, la Reynisfjara sentimentele pe care le-am trăit cu toții au fost amestecate. E adevărat, am ajuns și într-o zi când marea era agitată și atmosfera era încărcată. Iar stătea să ningă…
Pe de o parte simțeam bucurie, bucuria de a fi acolo! Pe de altă parte simțeam un fel de teamă amestecată cu respect pentru natură. Acolo am conștientizat cu adevărat ce înseamnă forța naturii.
Nu departe de noi, un grup de vreo 3 indivizi se apropiase destul de mult de apă pentru a-și face un selfie. La un moment dat a venit un val, doi dintre ei au apucat să fugă dar pe unul l-a izbit și l-a pus la pământ. Au sărit ceilalți să îl ajute imediat pentru că altfel, următorul val l-ar fi tras în larg. Așa o forță a mării nu am văzut niciodată. M-am îngrozit asistând la scena respectivă. Atunci am înțeles de ce plaja aceea este renumită pentru accidentele care se întâmplă acolo: turiști înecați.
Din fericire momentul la care am asistat s-a terminat cu bine, dar multe alte asemenea momente se termină prost. Pentru ce? Contează atât de mult cei câțiva metri care fac diferența între siguranță și risc? Dau mai bine pozele „on the edge”? Mă rog… teribilismul întotdeauna a făcut victime și, mai mult ca sigur, va mai face și de acum încolo din păcate.
Să ne întoarcem la Reynsfjara…
Plaja este neagră deoarece este formată din nisip de origine vulcanică. Specificul ei, practic ceea ce noi vedeam din depărtare și îi spuneam „The Wall”, este formațiunea alcătuită din roci bazaltice hexagonale, așezate una peste alta sau una lângă alta. Forma perfectă de hexagon este inexplicabilă.
Asemenea roci se mai găsesc în Peștera Fingall din Scoția și în Giant’s Causeway din Irlanda de Nord. Acestea sunt identice cu cele de la Reynsfjara. Mi-am dorit mult să ajung să le văd încă de când am aflat de existența lor. Recunosc, nu mă gândeam că prima dată aveam să le văd în Islanda, aș fi pariat pe Irlanda de Nord mai degrabă. Dar iată că, pe bună dreptate, nu știi niciodată de unde sare iepurele.
La Reynsfjara nu am putut sta prea mult din cauza vântului foarte puternic. Am intrat însă în grota de pe plajă și ne-am cățărat pe câteva roci. Chiar nu era de ratat momentul.
Pe deplin satisfăcuți de ziua aceea, am pornit ușor spre cazare unde aveam să ne petrecem ultima noapte în Islanda. A doua zi pe seară, după o tură programată pe repede-înainte prin Reykjavik, aveam avion spre Luton de unde, în ziua următoare, plecam spre casă.
Câteva prețuri și sfaturi utile pentru călătorii „de buget” în Islanda
Islanda nu e ieftină, ba chiar aș risca să spun că este înfiorător de scumpă. Dacă vrei o călătorie low-budget, nu ar fi rău să iei în calcul să bagi în bagaj ceva alimente sau „ronțăieli”. Altfel vei da faliment cu siguranță. Dacă la mașină sau carburant nu ai ce să faci, acela e prețul, eventual poți încerca să îl împarți, așa cum am făcut noi, luând încă o pereche la drum, o economie serioasă o poți face la mâncare, de exemplu.
Un lucru foarte important de știut este faptul că în toată Islanda apa potabilă este gratuită. Poți lua de acasă un bidon și să îl umpli de fiecare dată când se termină. Există dozatoare specială pentru apă amplasate mai peste tot: în aeroport, în benzinării, la hoteluri. Noi, din punctul acesta de vedere, chiar am salvat bani.
În rest, ca să vă faceți o idee, o porție banală de „fish and chips” costă 2.900-3.000 de coroane, asta înseamnă echivalentul a 25 de euro!! În prima seară, am zis să facem cumpărăturile la supermarket, nu cine știe ce, ceva să avem pe drum ziua următoare. Am luat pâine și mezeluri pentru 4 persoane în valoare de 75 de euro. Abia ne-au ajuns o zi! Scump rău totul!
La benzinării opream să luăm cafea dimineața. Era cam 2-3 euro o cafea… rezonabil. Dar altele nu erau așa rezonabile. O cola la 0,5 era, de exemplu, echivalentul a 6 euro. Am trăit 4 zile fără și chiar nu am avut a ne plânge.
Dacă ar fi să mai plec mâine în Islanda, acum știu ce am de făcut: concentrare maximă pe alimente neperisabile și care ar fi acceptate în bagajul de mână.
Alt lucru de care trebuie să țineți seama sunt taxele de parcare. Vizitarea obiectivelor turistice este, pentru cele mai multe dintre ele, gratuită. Dar parcarea să plătește… În funcție de unde este amplasat obiectivul turistic, taxa de parcare variază între 0.8 euro și 2,8 euro. Se plătește peste tot cu cardul, în parcări există automate.
Am stat în Islanda 4 zile, dar nu am văzut cum arată banii lor, peste tot, toate plățile le-am făcut cu cardul, exceptând cazarea pe care am plătit-o însă în euro.
Ca fapt divers, inclusiv la toaletele publice am plătit cu cardul: 1 euro/vizită!!! Deci nici asta nu e ieftină… J
În rest, nu știu ce altceva să vă mai spun decât… Mergeți și vizitați Islanda! Merită! Vă veți lăsa cu siguranță sufletul acolo!
