Eh… când ai copii, totul se petrece parcă pe repede-înainte. Vrei să faci multe, vrei să faci totul, dar ajungi să îți ajustezi programul în funcție de ei. Da, Islanda merită cu siguranță mult mai mult decât i-am oferit noi, dar, având în vedere condițiile familiale, i-am alocat pentru prima dată doar o „tură scurtă de vreo 4 zile”. Atât s-a putut, bune au fost și alea.
Atât de bune încât soțul din dotare, de fiecare dată când facem planuri de vacanță, mai aruncă un ochi pe Islanda. „Potolește-te, o să mai mergem, dar așa cum trebuie. Nu mai bat drumul până acolo ca să stau iar 4 zile. Vom merge peste câțiva ani cu toții, închiriem o autorulotă și stăm cel puțin 2 săptămâni!”
„Da, bine, o să facem și asta… Dar dacă găsim până atunci ceva tot așa… 3-4 zile… chiar nu vrei să facem peninsula aia din vest unde nu am apucat să ajungem?”
Pffff… eu ce să spun la faza asta? Înghit în sec și mă întorc la lucruri „umane”. Da, vreau să mă întorc în Islanda. Am făcut ce se face în tururile organizate, dar am descoperit lucruri noi de făcut acolo, lucruri pe care nu am apucat să le fac…
Vreau să mănânc pâine coaptă în pământ, vreau să mă bălăcesc într-un ochi de apă termală pe malul oceanului, vreau să ajung în Parcul Natural Snaefellsjokull (nu încercați să-l pronunțați) și, mai presus de orice, vreau să văd Aurora Boreală! Toate astea nu am apucat să le fac în vizita anterioară, mi le-am propus pentru data viitoare. Acum însă vă voi povesti ce am apucat să facem…
Golden Circle – cel mai vizitat traseu al Islandei
Atunci când ne-am hotărât să începem cu acest traseu, ne-am documentat și am văzut că toate plecările se făceau din Reykjavik, capitala Islandei. De fapt, așa merg toate agențiile de turism, unele aleg să facă traseul în sensul acelor de ceasornic, altele în sens invers. Oricum ar fi, punctul de plecare și de întoarcere este capitala.

Noi, fiind pe cont propriu, am putut alege să îl personalizăm. Mai ales că, neplecând din Reykjavik, scuteam din start o grămadă de timp și drum. Cazarea am avut-o undeva în apropierea lacului Thingvallavatn, exact unde începe Parcul Național Thingvellir, unde poți observa în același timp, și chiar poți sta, pe cele două plăci tectonice, America și Eurasia. Da, este singurul loc unde poți spune că stai în același timp pe două continente, un picior într-unul, alt picior în celălalt.
Am ajuns la Thingvellir într-o zi de sfârșit de martie și era atâta zăpadă în jurul nostru încât jurai că ai greșit luna. Dar nu, nu o greșisem. Am un prieten care a fost cam pe același traseu cu 2 săptămâni înaintea noastră și nu a avut parte de nici un pic de zăpadă, pe când noi… era să fim îngropați la propriu.
Între Thingvellir și următoarea oprire, Craterul Kerid, ne-a prins o furtună de zăpadă care a durat cam jumătate de oră. Dar am crezut că nu scăpăm din ea. Brusc, după cele 30 de minute, ninsoarea a încetat și cerul a început să se lumineze. Așa că, în ceea ce privește vremea în Islanda, e mai imprevizibilă decât în Scoția. Aici chiar este după cum ți-e norocul…

Craterul Kerid atrage vara puhoaie de turiști. De jur împrejurul craterului oamenii stau la plajă ca la mare. Noi, ajunși iarna, am văzut mai puțin. Am plătit însă taxă de vizitare de 400 de coroane islandeze, ceea ce înseamnă cam 3 euro.
Când vremea o permite, există o potecă pe unde, dacă mergi, faci turul întregului crater. Nu se punea problema de așa ceva la momentul ajungerii noastre acolo. Din cauza zăpezii abia am putut zări câte ceva.
De la Kerid ne-am îndreptat spre celebrul Geysir, geiserul care aruncă apă sulfuroasă în sus, la o înălțime considerabilă și oferă un adevărat spectacol turiștilor care se strâng de jur împrejurul lui pregătiți cu aparate pentru imortalizarea momentului. Unii reușesc din prima, alții nu. Și atunci iau așteptarea de la capăt cu scopul de a obține fotografia perfectă.

Ceea ce te izbește încă de când ajungi în zonă, este mirosul de sulf. „Mamăăă, ce miroase a ouă clocite!”, a concluzionat unul din membrii grupului nostru. Da, chiar așa miroase! Dar te obișnuiești repede cu aceasta.

Din loc în loc sunt indicatoare la nivelul solului care îți atrag atenția asupra pericolului din imediata apropiere: apa poate ajunge și la 100 de grade Celsius. Sunt, de asemenea, cordoane peste care nu ai voie să treci. Nu am văzut pază, dar nici nu am văzut vreun turist temerar care să se încumete să treacă dincolo de cordoane.
Imediat ce am ajuns la marginea geiserului, nu am avut prea mult de așteptat până ce coloana de apă s-a ridicat în aer. Și parcă mirosul de sulf din aer era și mai pregnant. Nu am stat prea mult în zonă. Deși obișnuiți deja cu mirosul, nu era unul plăcut. Plus că văzusem tot ce aveam de văzut. Așa că ne-am urcat în mașină și am plecat de acolo.
Următoarea oprire a fost la cascada Gullfoss. Dacă la Kerid am fost dezamăgiți de cum arăta iarna comparativ cu ce știam noi despre el din pozele de vară, altfel au stat lucrurile la Gullfoss. Este superbă vara, dar iarna… nu există cuvinte pentru a putea fi descrisă. Este maiestuoasă, impresionantă, incredibilă. Odată ajuns pe marginea ei la punctul de belvedere nu poți să nu te întrebi dacă există cu adevărat.
Când am ajuns începuse iar să ningă, așa că, după doar 15 minute, ne-am urcat în mașină și am plecat spre ceea ce urma să fie highlight-ul zilei: Secret Lagoon.
Secret Lagoon – o alternativă „de buget” a celebrei Blue Lagoon
Îmi aduc aminte că primele fotografii din Islanda pe care le-am studiat acum ani de zile au fost cele cu Laguna Albastră. Am fost de-a dreptul vrăjită de posibilitatea de a face baie în apă termală când afară sunt temperaturi negative. La vremea respectivă credeam că Blue Lagoon (Laguna Albastră) este singurul loc din Islanda unde poți face asta.
Când am mai crescut (adică peste vreo 2-3 ani… :)), am aflat că Laguna Albastră este doar cel mai comercial loc în care poți face asta în Islanda, țara fiind plină de astfel de oaze cu apă termală. Așa stând lucrurile m-am apucat să caut. Da, îmi doream nespus o baie iarna. Mi se părea ceva „once in a lifetime”. În plus, prețul de intrare la Blue Lagoon, nu ne era chiar la îndemână. 86 de euro de persoană eu una chiar nu eram dispusă să dau.
Poate că dacă într-adevăr ar fi fost singurul loc din Islanda unde se putea face asta, puneam bani la ciorap dinainte și plăteam intrarea. Dar așa, când aveam atâtea alte posibilități să ne bălăcim în apă termală, de ce să dăm atâția bani?
Tot studiind amplasarea „lagunelor” de pe teritoriul Islandei, cea mai la îndemână ni s-a părut Laguna Secretă (Secret Lagoon). Era într-un fel și în drumul nostru de întoarcere după Golden Ring așa că se brodise numai bine.
În micul orășel Fludir, ascunsă de privirile curioșilor și de hoardele de turiști cu autocare, se află Secret Lagoon, o adevărată oază de relaxare în apă termală. Știți cum e senzația unei băi în apă de 40 de grade Celsius când afară sunt -4? Noi am aflat la Secret Lagoon.

Am ajuns la intrare pe la ora 18.30. Afară începea să se însereze. Am plătit intrarea 25 de euro. Eram toți pregătiți cu prosoape și costume de baie. De la începutul zilei visam la momentul acesta.
Odată intrat trebuie să respecți în totalitate regulamentul. Înainte de a intra în apa termală dușul este obligatoriu. Vestiarele și dușurile sunt împărțite: bărbați și femei. Te speli, te îmbraci în costumul de baie, îți lași celelalte lucruri în vestiar în compartiment închis cu cheia, îți iei prosopul și, eventual, telefonul și… începi să îți faci curaj =))))
Nu este la îndemâna oricui să iasă afară la -4 grade doar în costum de baie. Noi, fetele grupului, ne-am dat imbolduri una alteia până când, am tras amândouă aer în piept și ne-am repezit într-un suflet de la vestiar direct în apă. Doamneeee, ce bine era!!
Băieții râdeau de noi, bineînțeles. Ne-au așteptat ceva vreme, au vrut să ne și filmeze, dar… s-ar răzgândit având în vedere cât timp ne-a luat nouă să ne facem curaj de a ieși afară.

Temperatura apei nu este uniformă, erau locuri în care nu puteam sta de fierbinte ce era. Oricum, senzația aceea, atunci când stai până la gât în apă termală și afară e zăpadă de jur împrejur și temperatura sub 0 grade, nu se compară cu nimic din tot ce am trăit eu până acum.
Și, ca și cum nu ar fi fost totul atât de… altfel, a început deodată să ningă! Incredibil e prea puțin spus!
Eeeeee… de intrat intrasem cum intrasem, de ieșit însă… era o cu totul altă poveste, mult mai dureroasă și mult mai complicată. După ce stătusem în acea apă fierbinte până ne încrețisem cu toții la propriu, urma testul final: urcarea scărilor de ieșire și parcurgerea în fugă a celor nici 20 de metri până la intrarea în vestiar. Ai nevoie de toată puterea să faci așa ceva. Și poți reuși doar dacă… te ajută foamea! Așa a fost în cazul nostru. Ne-am urnit și am avut curaj fiind împinși de la spate în primul rând de foame.
Până la hotelul unde eram cazați aveam de parcurs un drum de 60 de kilometri. Puțini, dacă ne gândim la un drum normal, mult mai mulți în condițiile unui drum acoperit de zăpadă, pe care se circula cu 20 km/oră. Și, colac peste pupăză, a început din nou viscolul.
Am reușit să parcurgem drumul în aproape 2 ore, au fost porțiuni unde s-a putut merge ceva mai tare, porțiuni unde și 20 km/oră era o viteză prea mare pentru condițiile de trafic.
Am luat la hotel o cină caldă (adică supă la plic pregătită în bucătăria comună a unității de cazare) și ne-am băgat la somn. A doua zi o luam de la capăt și aveam multe alte locuri de văzut. Dar despre acestea într-un articol următor.
Singurul meu regret al excursiei din Islanda a fost faptul că nu am zărit măcar Aurora Boreală pe care mi-am dorit să o văd încă din copilărie. Vinovat pentru această dorință a mea este Fram, ursul polar, despre care cred că mulți dintre voi ați citit. O amică a fost la o săptămână după noi, a stat 5 zile și a văzut în fiecare noapte Aurora Boreală. Noi nu am avut nicio șansă în cele 4 zile ale noastre. A fost cerul acoperit în permanență.
Este poate „must”-ul incursiunii viitoare. Dar, fiind chestie de pur noroc, nu îmi fac un țel din asta. Voi merge pentru a face toate lucrurile pe care nu am apucat să le fac data trecută: să mănânc pâine coaptă în pământ, să mă bălăcesc într-un ochi de apă termală pe malul oceanului, să ajung în Parcul Natural Snaefellsjokull. Dacă va veni și Aurora printre ele, va fi bonus. Dacă nu, voi avea motive să mă întorc.:)
Nu voi mai merge însă în prima parte a anului, voi încerca să ajung undeva prin luna octombrie pentru a întruni toate condițiile pe care le caut: posibilitate redusă de furtună de zăpadă, temperaturi destul de scăzute pentru a simți cu adevărat baia în apa termală și… posibilitatea de la vedea Aurora Boreală.
Până atunci însă, mai curge multă apă pe Prahova! („Poate nu chiar așa de multă…”, îmi șoptește peste umăr soțul). E clar! E definitiv pierdut în… Islanda!
P.S. Pentru cei curioși iată calculul excursiei:
Avion București – Luton dus-întors 90 de lei de persoană, avion Luton – Reykjavik dus-întors 26 de lire de persoană dus-întors (aproximativ 150 de lei).
Total avion 480 de lei, rotunjim la 100 de euro. Da, astea sunt prețurile dacă știi când să cauți, ai răbdare, ai Wizz Discount Club și ești dispus să călătorești doar cu un bagaj mic de cabină care încape sub scaunul din față.
Cazarea a fost 80 de euro pentru 3 nopți, o cameră dublă într-un hostel curat cu baie și bucătărie la comun. Am mai plătit 40 de euro o noapte de cazare intermediară la întoarcere aproape de aeroportul din Luton.
Mașina a costat 210 euro cu asigurare full și free wi-fi. Fiind grup de 4 persoane, partea noastră a fost 105 euro.
Pentru carburant am mai plătit, tot partea noastră, cam 100 de euro.
Practic, pentru 5 zile plecați de acasă, 4 zile și 3 nopți în Islanda, am plătit 2 persoane 425 de euro, cazare și transport. Pentru unii e mult, pentru alții e puțin. Pentru noi a fost… „făcubil”. Așa că vom repeta cu siguranță! 🙂