Știți cum ne plângem toți în viața de zi cu zi? Că una, că alta… că nu ne ascultă copiii, că ni s-a stricat laptopul, că nu ne ajung banii să plecăm „și la munte și la mare”, că ne-am certat cu șeful, că vecinul de deasupra își repară în casă și face zgomot, și tot așa. Și ne pierdem în noianul ăsta de „nenorociri” zilnice.
Poate că ar trebui ca fiecare dintre noi să ajungem măcar o dată în viață la Lagărul de concentrare de la Auschwitz, în Polonia. Eu am fost și am realizat că tot ce mi se întâmplă „rău” este nimic.
În cele câteva ore cât a durat vizita am realizat că toate nemulțumirile mele, toate dramele zilnice, toate neajunsurile sunt de fapt numai avantaje și nu am dreptul să mă plâng de nimic. Eu, personal, cel puțin, nu am dreptul acesta, ba din contră!
A, să nu credeți că de când am fost acolo sunt cea mai mulțumită și fericită persoană de pe planetă. Nu, uit mereu, uit în fiecare zi… și mă plâng în fiecare zi…
Totuși, de când am fost acolo, am însă și momente de „luciditate” pe care înainte nu le aveam, momente în care, după ce îmi plâng de milă de diverse „nimicuri”, îmi dau două palme (la figurat) și realizez că… nu am dreptul să mă plâng! Și atunci mă simt puțin mai bine.
Din păcate nu mă ține mult… În câteva zile o iau de la capăt…
Premergătoarele vizitei
Am ajuns la Auschwitz într-o zi caniculară de sfârșit de august și ne-am alăturat grupului care începea turul la 15:30. În așteptarea momentului, mă încercau fel de fel de emoții. Prima parte a turului urma să se desfășoare la Auschwitz I, un loc cu față umană. Doar cu față…
Indiferent ce și cât ai citit despre lagărul de concentrare de la Auschwitz, nimic nu te pregătește pentru ce vezi acolo.
Odată ce treci pe sub poarta de intrare deasupra căreia scrie Arbeit Macht Frei, pășești într-o altă lume. Ajungi pe tărâmul coșmarurilor. Și toate cărțile citite și toate documentarele vizionate brusc prind viață și… vezi moartea în fața ta.
Am avut ca ghid un om pe care, la prima vedere, nu dădeai 2 bani. Când a început însă să vorbească, cu fiecare cuvânt rostit, simțeai cum te cuprind fiori de gheață cu toate că afară temperatura era la limita de sus a suportabilului.
Vocea sa caldă, empatică, umbrele fine de ironie strecurate pe ici-colo, te făceau nu numai să vezi cu ochii minții ce îți povestea, dar, mai ales, te făcea să simți. Ce? Indignare, groază, revoltă pentru că de așa ceva au fost capabile ființe umane.
Ceea ce este cunoscut ca Lagărul Auschwitz-Birkenau cuprinde de fapt două lagăre: Auschwitz I și Auschwitz II (Birkenau).
Citește tot din Polonia și: Bisericile gotice sau ceata de pitici din Wroclaw?
Auschwitz I – orori ascunse sub o mască vopsită
Vizita a început cu o serie de „block-uri” de la Auschwitz I. La numărul 4 ne-am oprit pentru prima dată.
Da, peste tot la televizor am văzut condițiile inumane în care trăiau deținuții. Aici, la Block 4, erau afișate o serie de fotografii autentice, fotografii care nu au apucat să fie distruse de ofițerii SS.
Erau fotografii care prezentau ajungerea deținuților în lagăr, procesul de selecție, modul în care locuiau și dormeau aceștia precum și… fotografii cu arderea cadavrelor rezultate în urma execuțiilor și nu numai. Uneori, capacitatea cuptoarelor era mult depășită și atunci procesul avea loc în câmp deschis.
Procesul de selecție era simplu: La coborârea din trenuri un ofițer SS evalua la prima vedere deținuții. Cei inapți de muncă erau duși direct la camerele de gazare. Acestor deținuți li se spunea că merg să facă duș. Camerele de gazare aveau instalate în tavan capete de duș false. În cei aproximativ 200 de metri pătrați erau înghesuiți aproximativ 2.000 de oameni. Ușa se încuia în urma lor și celebrul gaz Ziklon-B era aruncat înăuntru prin niște găuri din tavan.
După ce gazul își făcea treaba, cadavrelor li se luau protezele, dinții de aur și le era tăiat părul. Apoi erau duse și arse. Actele le erau ulterior distruse.
Canada – tărâmul „de basm”
Tot aici, în Block 4, există imagini din satelit ale lagărului. Astfel am putut identifica zona denumită ”Canada”. Numele, ironic aproape, venea de la faptul că, pentru prizonieri, acesta era tărâmul mult-visat. Canada era locul unde erau sortate bunurile celor ajunși în lagăr.
Deținuții care munceau aici erau privilegiați deoarece ei puteau ajunge ușor la anumite obiecte care puteau fi ascunse și sustrase. Ulterior aceste obiecte erau folosite pentru a „cumpăra facilități”: un loc mai bun de dormit, o farfurie de mâncare în plus ba chiar câteva ore de odihnă. Da, și acestea erau de vânzare. La Auschwitz aproape orice era de vânzare…
Deținuții privilegiați care munceau aici, ca și cei care lucrau în crematorii, erau foarte bine văzuți. Ceea ce prizonierii însă nu știau era faptul că acești deținuți erau periodic schimbați de către ofițerii SS.
Cei care erau „eliberați din funcții” erau ulterior uciși. Deci, dacă ajungeai deținut privilegiat în „Canada” sau la crematoriu, aveai practic semnată condamnarea la moarte.
Alte orori de la Auschwitz I și câteva cuvinte despre ofițerii SS
În celelalte block-uri vizitate, 11, 24, etc., ororile se adună pe măsură ce turul continuă.
Zidul execuțiilor (care nu este cel original, ci a fost refăcut), camerele în care prizonierii dormeau pe jos în condiții inumane…
Pe drumul dintre block-uri erau mai multe locuri de execuție pentru prizonierii recalcitranți. Aceștia erau executați în public pentru a fi dați exemplu celor care aveau gânduri asemănătoare cu ale lor.
Într-un block, într-una din camere ghidul ne-a rugat să nu facem fotografii deloc. Era camera cu părul adunat de la cadavre. „Din respect pentru cei care și-au pierdut viața…”, ne-a spus. Și da, nimeni nu a făcut vreo poză măcar pe furiș, așa cum procedează unii de multe ori.
De mult timp se poartă discuții dacă să mai fie expus sau nu. Deocamdată, când am fost noi acolo, era expus. Și am înțeles și de ce… Impactul la vedere rămășițelor umane reale este copleșitor. Atunci realizezi de fapt că tot ce te înconjoară este real, este dureros de real!
Tot la Auschwitz I este peretele unde sunt expuse fotografii ale deținuților. Acestea conțin înscrise 3 date: data nașterii, data intrării în lagăr și data morții. Media supraviețuirii în lagăr era undeva la 5-6 luni.
Îți rămân întipărite pe retină imaginile acelea, expresiile celor din fotografii. Erau oameni de toate vârstele și, cel mai dureros, erau și mulți copii. Toți aveau o singură vină, aceea de a nu aparține rasei ariene.
Ofițerii SS care lucrau aici, erau în viața de zi cu zi oameni normali, cu vieți obișnuite, cu familii obișnuite. Ca profesii erau medici, ingineri…
Puteau renunța la „slujba” din lagăr, dar singura lor opțiune în acest caz era frontul în prima linie. E de înțeles de ce mulți din cei ajunși aici continuau să rămână, dar, totuși, nimic nu le justifică atrocitățile comise.
La Auschwitz I vizita se termină cu crematoriul. Nici acela nu este cel original ci a fost refăcut din materialele recuperate.
Citește și: Belgia mai puțin știută: lifturi pentru ambarcațiuni, poduri mobile, clopotnițe baroce și… maimuțe
Prima este camera de gazare. În tavan sunt găuri pe unde pătrunde lumina soarelui. Înainte, prin acele găuri erau aruncate înăuntru canistrele de Ziklon-B, gazul ucigător.
Camera de gazare se continuă cu cea de incinerare. În timpul execuțiilor, cuptoarele mergeau non-stop și cu toate acestea capacitatea era insuficientă. De aceea, de multe ori, arderea cadavrelor se făcea și în aer liber.
„Pauză 15 minute!”, ne anunță ghidul. Urma să ne vedem în parcarea de la Birkenau pentru partea a doua a turului.
Auschwitz II-Birkenau – locul unde înțelegi cu adevărat Holocaustul
Dacă la Auschwitz I totul arată mai civilizat, la Birkenau vezi în fața ochilor tot ce ai văzut în fotografiile din block-urile de la Auschwitz.
Aici, câmpul deschis plin de barăci în adevăratul sens al cuvântului, parcă plânge. Aici, deși nu există clădiri cu etaje de jur împrejurul tău, apăsarea pe care o simți nu poate fi descrisă în cuvinte. Aici totul doare, totul e jale.
„Peste tot pe unde călcăm sunt rămășițe umane. Noi practic, acum, călcăm pe cadavre, într-un fel sau altul!”, ne-a spus ghidul la un moment dat.
Ne-am blocat cu toții, întregul grup. Cum adică?!?!!?
Aici, la Birkenau, cadavrele erau arse în câmp deschis. De asemenea, cenușa rezultată de la crematorii, era aruncată în toată zona.
Ca să vă faceți o idee, de la 1.000 de cadavre rezultau aproximativ 3 tone de cenușă. Această cenușă era împrăștiată în aer liber și era purtată de vânt în toată zona. Și câte mii de cadavre au fost arse acolo?
Un teatru regizat pentru a ține totul sub control
Trenurile cu prizonieri soseau tot aici, la Birkenau. Platforma de debarcare este acolo, iar pe șine este un vagon.
Când coborau din tren prizonierii erau așteptați cu muzică, vedeau de jur împrejurul lor oameni muncind. Era o mare păcăleală totul. Dar numai în acest fel 300 de oameni reușeau să țină sub control sute de mii de ființe umane.
Totul era bine gândit, planul fusese conceput de ofițeri SS care lucrau în turism. Deținuții, din această cauză, nu opuneau rezistență. Nimic din ce se vedea la debarcare nu trăda atrocitățile care se întâmplau la doar câteva sute de metri mai departe.
Ei vedeau doar oameni muncind în timp ce o orchestră cânta. Ce putea fi așa rău?
Cei apți de muncă erau duși pentru a fi „cazați”, ceilalți erau duși direct la camerele de gazare. Dar nici asta nu se știa.
Ofițerul SS care decidea stătea în picioare cu mâna la spate și făcea semn celor din spatele lui: degetul sus – apt de muncă, degetul jos – camera de gazare.
Terifiant!
Birkenau – La mesteceni
La început lagărul a purtat denumirea de Auschwitz II. Ulterior, pentru a face mai ușor diferențierea, nemții i-au schimbat denumirea în Birkenau.
Singurii arbori care erau prezenți pe acest câmp erau mestecenii. „Birke”, în limba germană înseamnă „mesteacăn”. Astfel, din Auschwitz II, lagărul a început să fie denumit Birkenau, adică „La mesteceni”.
Toată groaza de la Auschwitz I este amplificată aici, la Birkenau.
Nu am să vă povestesc în detaliu despre condițiile de locuit. Dacă la primul lagăr acestea mi s-au părut inumane, aici sunt mai rău de atât. Nici un animal nu poți ține în acele condiții.
La Birkenau se văd crematoriile originale, cum au fost distruse după eliberare. Două din ele sunt lăsate așa, pe locul celui de-al treilea a fost ridicat un masoleu.
Se vede gardul de sârmă prin care trecea curent electric, se văd, mai ales în lumina apusului, siluetele sumbre ale turnurilor de pază.
Totul aici este la scară mult mai mare, totul aici este mult mai înfiorător decât dincolo. Și aici toate senzațiile sunt amplificate de faptul că știi că, în orice moment, într-un fel sau altul, calci pe rămășițe umane.
Lecția învățată la Auschwitz
Știți cum mulți dintre noi avem momente în viață când totul ni se pare cumplit de greu, când ne întrebăm de ce ni se întâmplă nouă asta?
În astfel de momente, de cumpănă, de disperare, de necaz, ar trebui să facem o vizită la Lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.
Aici, față în față cu adevărata tragedie, față în față cu adevărata oroare umană, toate necazurile de zi cu zi vor păli. Aici poți să înțelegi că tot ce ni se întâmplă este „floare la ureche” de cele mai multe ori.
Mergeți la Auschwitz dacă aveți ocazia, nu ocoliți locul. Poate că, pe moment, vă veți încărca negativ, poate că, pe moment, veți regreta decizia de a trece pe sub poarta groazei. Dar, pe termen lung, această vizită poate avea urmări pozitive, poate fi o adevărată lecție de viață. Pentru mine a fost.
Părerea mea este că, doar în fața celei mai mari orori a umanității putem realiza cât suntem de norocoși. Doar odată cu o vizită completă la Auschwitz, un om poate învăța să fie fericit, cu adevărat fericit!
