Acasă Circuite Sarmizegetusa - între Regia și Ulpia Traiana

Sarmizegetusa – între Regia și Ulpia Traiana

În peregrinările noastre pe meleaguri românești, nu am putut rata o vizită la cele două Sarmizegetusa: Regia și Ulpia Traiana.

Două obiective, două călătorii în istorie cu impresii atât de antagonice încât te pun pe gânduri. Dacă ar fi să alegeți, pe care ați prefera-o?

Două cetăți, două civilizații

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, o cetate care poartă urmele civilizației romane, prăfuită și strălucitoare în același timp în miezul de vară fierbinte la care am poposit în fața ei, chiar mi-a plăcut, dar mai mult într-un mod arhitectural.

Cu pensiuni și restaurante de jur împrejur, Ulpia Traiana sălășluiește în localitatea Sarmizegetusa, pe DN68. Urmele cetății romane sunt flancate la intrare de tot felul de magazine sau tarabe de suvenituri, consumerismul părând la el acasă. Impresia de târg ambulant a dispărut abia după ce am pășit pe poarta de acces.

Ansamblul este absolut spectaculos. Atât datorită urmelor rămase, dar și datorită imaginii din mintea mea a ceea ce a fost cândva, a civilizației pe care o reprezenta. Suprafața pe care o ocupă e la fel de impresionantă – aproape 30.000 de metri pătrați.

Cea mai impozantă construcție probabil că a fost amfiteatrul, care putea primi 5.000 de oameni, astăzi un cerc de pietre în mijlocul căruia s-a instaurat iarba ce te îmbie la un tenis de picior.

Din zidurile construite din piatră cioplită a rămas acum doar umbra măreției. Poți doar să-ți imaginezi crenelurile, forul orașului, casele, atelierele, străzile, celebrele băi romane. Panourile informative te ajută să recreezi un tablou al felului în care arătau acum 2.000 de ani. Rămășițele palatului procuratorului îți dă doar o vagă idee despre dimensiunile și dotările acestuia.

Din loc în loc te surprind blocurile încă masive rămase din coloanele templelor, din marmură sau piatră, sculptate și inscripționate.

E incredibil ce au putut să facă acei oameni în secolul I. Când noi nu avem încă în 2021 o autostradă care să lege provinciile istorice peste munți.

O imagine mai completă oferă Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa, care se află peste drum. Acolo au fost expuse multe dintre obiectele recuperate în urma săpăturilor.

Din păcate, excavările s-au rezumat doar la o mică parte din suprafața metropolei antice. Privind peste garduri, prin curțile oamenilor, vezi urmele semeței urbe. Cine știe câte alte comori mai sunt ascunse pe sub colinele, copacii și casele din vechea Grădiște…

Inima Daciei

Printre bogățiile Apusenilor, Sarmizegetusa Regia – capitala Daciei din vremea lui Decebal – este comoara Munților Orăștie. La Grădiștea de Munte, un drum pietonal, care șerpuiește pe sub coroanele împreunate ale copacilor, te conduce la intrare. Aici găsești bilete, hărți, suveniruri. Taxa pentru vizitarea vechii cetăți este simbolică. Te întrebi de ce, comparând cu prețurile intrărilor la obiectivele istorice de pretutindeni din Europa.

Rămâi cu întrebarea și pășești sfios către poarta de vest, străjuită de murus dacicus – zidul dacic. Lat de peste doi metri, înalt  acum cam de un metru (pe vremuri se pare că ajungea la 7-8), zidul înconjoară așezarea, șerpuind și pierzându-se printre copaci. Doar câteva sute de metri îi poți parcurge cu piciorul pe lângă el, restul ți-l poți doar imagina, cu tot cu misterul construcției sale.

De la primul pas, am simțit un soi de liniște interioară cum nu am mai experimentat în alte locuri.

Poteca pietruită cu plăci de calcar pe care pășeau acum 2.000 de anii strămoșii noștri te conduce spre o imagine a ceea ce a fost cândva capitala statului dac. Înainte de romani, înainte de Ulpia Traiana.

Speranță în proiecte din fonduri norvegiene

Descoperirile arheologilor arată că cetatea era întinsă pe un întreg deal cu o lungime de vreo 4,5 km, pe circa 30.000 de metri pătrați, la poalele acestuia aflându-se gospodăriile. Mi-ar fi plăcut să văd și această zonă, dar din păcate rămâne doar un vis. Un vis care ar putea deveni realitate datorită programului RO-Cultura, prin care Sarmizegetusa Regia va fi restaurată și conservată printr-un proiect de 3 mil. euro, din fonduri norvegiene. O știre care nu poate decât să mă bucure și să mă umple de speranță. Sper să trăiesc s-o văd și p-asta!

Și, ca o paranteză, proiectul prevede, printre altele, restaurarea întregului zid al cetății,  transformarea incintei militare într-un ”muzeu viu”, completarea  cu cercetări arheologice, refacerea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare – trasee de acces, semnalizare, realizare lapidariu și adăpost pentru vizitatori, conform transilvaniabusiness.ro. De asemenea, proiectul vrea să readucă în atenția publicului o serie de activități interactive, printre care și reînvierea unor meșteșuguri tradiționale, precum fierăria dacică. Durata de implementare este de 48 de luni. Oare? În România?

Ceea ce am putut vizita acum sunt vestigiile fortificației și zonei sacre. Accesul către celelalte zone este interzis, dar poți să tragi cu ochiul de la marginea îngrădirii și să-i observi pe arheologi la lucru.

Conectându-ne la spiritul dacic

Locul poartă în el un aer misterios, sporit de lumina timidă a soarelui filtrată printre frunzele fagilor seculari, iar sunetele naturii nu fac decât să sporească intensitatea trăirii. Aerul solemn devine mai dens pe măsură ce te apropii de sanctuare. Rămășițele coloanelor templelor te întâmpină tăcute și te îmbie să le cunoști la pas.

Construcțiile sunt situate pe două dintre terasele pe care a fost clădită cetatea. Drumul pavat, șanțurile prin care pe vremuri treceau conductele care aduceau apa, tamburii de coloană din zidul cetății (oare cum au reușit să transporte imensitățile astea?!?) sunt impresionante. La fel și sanctuarele de calcar, sanctuarul mare circular și discul solar/soarele de andezit cu razele formate din segmente de cerc. Toate sunt semne ale unei civilizații dezvoltate, cu tehnologii și edificii demne de un mare regat, cu un standard de viață ridicat.

Turiștii stau întinși la soare pe iarbă sau pășesc desculți, încercând să se conecteze la cine știe ce energie magică.

Aici, în locul ce poartă denumirea de “inima Daciei”, am simțit o conexiune ca nicăieri în altă parte cu pământul și istoria acestui popor. Și un dor inexplicabil de o mai bună cunoaștere a adevărurilor încă ascunse privirilor și care cine știe dacă se vor dezvălui vreodată.

Nu putem decât să ne dorim și să sperăm.

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

1 COMENTARIU

  1. Autoarea acestui articol este un povestitor înnăscut. Mirela Nicolae, un nume demn de reținut în alegerea unei destinații de vacanță sau, pur și simplu, pentru călătorii virtuale pe meleaguri nevăzute încă.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Noutăți

Ce și unde să mănânci la Lisabona – Marisqueria Santa Marta și experiența Bacalhau

Experiența de la Casa Portuguesa nu mă lămurise pe deplin până la urmă ce gust are acest Bacalhau. Așa că, precum masochiștii, am ținut...

Ce și unde să mănânci la Lisabona – Pastel de Bacalhau cu vin de Porto

După ce ani de zile am tot „vânat” bilete de avion pe Lisabona sau Porto, norocul mi-a surâs la finalul anului 2021. Am găsit...

Cum să vezi un colț din Portugalia într-o singură zi: Lisbon Native Tours a fost alegerea cea mai inspirată

În ultimii ani, de câte ori plecăm în călătorii tip city-break sau circuit, preferăm plecările în doi, maxim în patru, dar doar dacă ne...

Roșia Montană, rana de aur a României. Nimic nu mai strălucește, astăzi, aici

Rana de aur a României! Roșia Montană, loc în care puținii oameni rămași simt nevoia să apere ceva din mirajul de altădată. Localitatea pe...
error: Conținut protejat!