Există locuri pe care nu le cauți pe hartă, ci le simți în suflet. Locuri pe care nu le descoperi, ci te descoperă ele pe tine. Sunt oameni pe care Dumnezeu îi scoate în calea ta, ca să vezi frumusețea lor și a locurilor de basm pe care trebuie să le vizitezi ca să cunoști poveștile lor.
Într-un colț tăcut al Dobrogei, acolo unde lumea începe să semene mai mult cu o poezie decât cu o realitate grăbită, se află satul Victoria din comuna Nufăru. O așezare tăcută din județul Tulcea, un sat de pescari cu ulițe prăfuite, și oameni care știu să zâmbească cu toată inima. Acolo, ca o lumină blândă între cer și apă, se deschide Casa Lory, un refugiu al celor care mai știu să simtă.
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să descrie locul, acesta ar fi „tihnă”. Și asta acum la doar o săptămâna de la reîntoarcerea acasă, după câteva zile de vacanță. Dar tihna nu e o destinație pe hartă, este o stare. O găsești greu în lume, dar încă mai există colțuri unde ea te așteaptă cuminte. Un astfel de colț este Casa Lory, ascunsă între cerul larg al Dobrogei și apele domoale ale Deltei Dunării.
Delta Dunării. Acolo unde timpul tace și sufletul își amintește cum este să respiri
Există locuri pe care măcar o dată în viată trebuie să le vizitiezi. Nu cu aparatul de fotografiat la gât, nu cu agenda în buzunar. Locuri pe care le simți doar atunci când lași totul jos, când uiți de grabă, de gândurile și așteptările tale, când devii doar un om simplu, tăcut, care privește.
Delta Dunării e unul dintre ele. Acolo, la capătul țării, unde Dunărea se sfârșește în mare, începe o lume care nu seamănă cu nimic din ce ai cunoscut. O lume fără semafoare, fără claxoane, fără vitrine. O lume de apă, de stuf și de cer. De peisaje mirifice, de păsări viu colorate. O lume în care apusul soarelui nu are mod de culoare nici pe pânza șevaletului a celui mai iscusit pictor.
Nuferii se deschid fără grabă, ca niște suflete care își lasă inima la vedere. Păsările își întind aripile într-o tăcere albă, iar vântul de vară abia trimite o pală de răcoare. În acele clipe, nici nu știi dacă ești treaz sau visezi. Și nici nu mai contează.
Pentru că în Deltă, visele sunt reale și realitatea e blândă.
Te plimbi cu barca pe canale înguste, știute doar de oamenii locului, acolo unde stuful e mai înalt decât omul, și deodată, dintr-un colț de verde, se ridică un stol de pelicani. Zboară tăcuți, aproape ireali, ca niște păsări dintr-o poveste veche. Apoi vin stârcii, egretele, cormoranii. Nu fuge niciunul. Te privesc. Te măsoară. Te acceptă.
Seara, soarele nu apune. Se topește lent, ca o lumină care nu vrea să plece. Cerul devine portocaliu, apoi roz, apoi roșu aprins. Totul e calm. Bărcile pescarilor, fiecare cu turiștii lor, se leagănă ușor iar în apă, stelele par să coboare puțin mai devreme decât de obicei.
Delta Dunării nu îți cere nimic. Dar dacă o asculți cu adevărat, îți dă ceva ce ai uitat că ai nevoie: liniște în suflet, lumină în gând și o pace care nu se poate scrie în agendă.
Și totuși… de ce să mergi în Deltă?
Ca să vezi că natura nu e departe, ci doar tăcută. Ca să simți vântul cum îți suflă în ceafă fără teamă. Ca să mănânci un borș de pește și să ți se pară mai ceva ca la mama acasă. Ca să privești o pasăre și să înveți din nou să taci. Ca să înțelegi că nu tot ce e simplu e puțin.
Loredana, o gazdă cu sufletul acolo cu oaspeții ei.
Satul Victoria este locul între zborul păsărilor și respirația stufului. Drumurile lui prăfuite nu duc spre mall, ci spre Dunăre. Aici, cocoșii cântă în zori nu ca să te trezească, ci ca să te invite la viață. Și tot aici, într-o curte luminoasă, cu flori și miros de busuioc, o femeie pe nume Loredana a decis că lumea are nevoie de o pensiune care să nu fie doar un loc de dormit, ci o poartă spre altceva.
Casa Lory nu e doar numele unei pensiuni. E numele unei femei care a înțeles că turismul adevărat nu se face cu pliante și oferte, ci cu inima. Ea șoptește, cu blândețea unei dimineți de vară, că viața se poate trăi altfel – mai încet, mai curat, mai adevărat.
Curtea este o lume în sine: straturi de flori crescute cu mâna, caiși, pruni, meri, ce mai – o livadă adevărată. Un foișor din lemn tocmai bun de servit un borș de pește sau o plachie de-a locului și un cuptor de unde în zilele bune iese miros de plăcinte calde.
Gazda nu servește mic dejun, prânz și cină. Loredana hrănește. Cu mâncare simplă, dar făcută cu o grijă care nu se învață la școală: ciorbă de pește ca în sat, pește prăjit cu mălai, zacuscă din pește, ouă fierte de la găinile care se plimbă libere prin curte. Iar dacă ai noroc, îți dă să guști din vișinata ei parfumată, făcută după rețeta mamei.
Camere care spun povești
Pensiunea are doar câteva camere, dar fiecare e o mică poveste despre simplitate și lumină. Sunt patru căsuțe rustice, fiecare cu cazare independentă. Mobilierul e din lemn, lucrat cu respect pentru tradiție. Paturile sunt mari și primitoare, cu perne pufoase și cearșafuri mirosind a curat. Ferestrele dau spre grădină sau spre cer – și ambele sunt la fel de vindecătoare.
Noaptea, liniștea e aproape desăvârșită. Se aude doar foșnetul stufului și, uneori, chemarea unei păsări de baltă. E o liniște care nu te înspăimântă, ci te cuprinde. O liniște care nu te face să te simți singur, ci în sfârșit întreg.
Dimineața, Loredana îți poate organiza o plimbare cu barca. O plimbare adevărată, în care să auzi cum plescăie apa sub vâsle, să vezi cum plutește lin lebăda, cum se ridică ceața de pe canale. Ghidul este de-al casei, născut crescut în Delta pe care o cunoaște cu ochii închiși. Amabil îți explică cam tot ce știe despre păsări, despre canale, despre locurile de pescuit.
La întoarcere, te așteaptă o cafea bună, o tavă plină cu cornulețe abia scoase din cuptor, din acelea fragede de se topesc în gură.
Iar de vrei turistule să șezi la o vorbă caldă cu gazda, mai afli cum se face o scordolea, ori un bors de pește, sau o rețetă de mujdei de usturoi de te „lingi„ pe degete.
Doar dacă ai timp să mai scoți o vorbă, două, ca rămâi fără cornulețe. Vai ce poftă mi s-a făcut.
Un loc de evadare din cotidian
Aici nu există „atracții” în sensul clasic. Atracția e liniștea. E mirosul de iarbă tăiată, e plimbarea cu barca la apus, când apa devine oglindă și păsările par să alunece între lumi. E timpul pe care ți-l redescoperi. La Casa Lory, ești liber să nu faci nimic. Și abia atunci începi să simți cu adevărat că trăiești.
Casa Lory nu este pentru turiști grăbiți. Nu este pentru cei care vor distracție cu program și bufet suedez. Este pentru cei care simt mirosul Deltei. Pentru cei care vor să-și amintească cum e să respiri adânc. Pentru scriitorii care caută tăcerea dintre fraze. Pentru îndrăgostiții care vor să fugă de lume. Pentru pescarii adevărați.
De ce să mergi la Casa Lory?
- Pentru că ai uitat cum e să nu faci nimic.
- Pentru că vrei să te trezești cu lumina naturală și nu cu alarma ceasului.
- Pentru că Delta merită văzută cu ochii turistului din tine.
- Pentru că undeva, în tine, e încă un copil care vrea să se plimbe cu barca, să mănânce pește pescuit de tine, să se bucure de peisajele mirifice.
- Pentru că Loredana recomandă multe alte locuri de basm pe care să le vizitezi.
Am plătit, pentru o cabana dublă, 200 de lei pe noapte cazare, iar mesele le-am stabilit în acord cu doamna Loredana, care ne-a pregătit cele mai minunate bucate. Am plătit 200 de lei fiecare familie, pentru toate mesele pe care ea ni le-a pregătit, cu suflet și pasiune pentru Deltă.
Informații utile:
- Localizare: Sat Victoria, județul Tulcea
- Camere: duble sau triple, cu baie proprie
- Facilități: grădină, terasă, foișor, grătar, plimbări în Deltă
- Bucătărie tradițională
- Parcare în curte, internet Wi-Fi.
Casa Lory nu este un loc. E o promisiune.
Că viața poate fi frumoasă fără să fie complicată. Că încă mai există oameni care te primesc nu ca pe un client, ci ca pe un oaspete. Și că Delta Dunării nu e doar o destinație, ci o stare de vis.
