Valea Doftanei ca idee de weekend a venit într-o după-amiază de toamnă în anul pandemic 2020, atunci când, având chef de ducă, ne chinuiam să găsim soluții pentru a evita traficul celebru de la DN1.
Îmi pare rău de Valea Prahovei. Este frumoasă. Mi-e dor de Sinaia și de Bușteni, dar, totodată, țin foarte mult la timpul și la nervii mei și ai familiei mele. Așa că, cel puțin până când guvernanții noștri nu vor găsi o soluție pentru ambuteiajul de pe DN, vom căuta mereu alternative pentru weekenduri.
Așa că, pentru weekendul respectiv, intenționam să facem o drumeție ușoară până pe vârful Secăria.
Între Ploiești și Secăria sunt până în 60 de kilometri, prin Comarnic. Mai fusesem prin zonă, dar pe partea cealaltă, pe la Barajul Paltinu. Tocmai pentru că mai fusesem pe acolo, am decis să o luăm prin Comarnic, să mai vedem și altceva.
Recunosc, de când merg eu pe Valea Prahovei, Comarnicul doar l-am traversat pe DN1, nici gând să mă abat de la traseu. Acum, cu GPS-ul pus pe Secăria, ne-a scos de pe DN1 în Comarnic prin dreapta. Chiar nu știam drumul, nu mai fusesem pe acolo. Șoc! Cât de înguste erau străzile pe care urcam! Cât de înclinate erau pantele! Deși mă bucuram de peisaj, care este superb pe măsură ce urci, mi se rupea sufletul de mila șoferului. Nu mi-aș fi dorit să fiu în locul lui…
Într-un final, după aproximativ o oră, am ajuns la locul de parcare improvizat (pământ pe marginea drumului), am lăsat mașina și am luat-o pe cărare spre vârful, care aducea mai mult a deal, dar care se vedea foarte frumos. Cu o piticanie de 3 ani după noi ne mișcam destul de încet, dar venisem să ne plimbăm, nu ne grăbeam nicăieri…
Și cum se apropia vârful de noi, iar noi eram numai cu ochii la el, nici nu am observat o turmă de oi care începuse să traverseze cărarea din dreapta noastră. Era o zi frumoasă și caldă de octombrie, în plină pandemie. În afară de noi nu mai era nimeni pe drum. În afară de mașina noastră din parcare, nu mai era nicio alta…
Și turma de oi, ca orice turmă de oi, era păzită de câini. Vai, când au început câinii să mârâie și să latre la noi, eu am simțit că mi se taie picioarele, iar domnișoara mică a început să plângă. Cum nu se vedea nici urmă de cioban ca să-i stăpânească, am făcut rapid cale întoarsă. Nu mai îmi trebuia nici drumeție, nici Secărie, nici nimic…
Ajunși la mașină și parcă nevenindu-ne să ne urcăm în ea și să plecăm, am început să urcăm ușor, la pas, în partea cealaltă, acolo unde se vedea dealul cu antena. Ajunși în vârf într-un final am putut admira în voie peisajul, liniștiți, în zonă nemaizărindu-se nici urmă de oi sau câini.
Cu scopul parțial atins, ne-am întors la mașină cu gândul că la următoarea escapadă vom atinge și Vârful Secăria.
Cazarea la Pensiunea Loussiana
Cu vreo două zile înainte de a pleca, am tot căutat pe net variante de cazare în zonă. De obicei apelăm la booking.com, dar acum, oferta era foarte limitată la ei, așa că ne-a salvat turistinfo. Deși inițial voiam la Valea Negrașului, nu am găsit nimic liber pentru vineri seară (noi ne propusesem să stăm de vineri până sâmbătă). Căutam cazare care să aibă și restaurant deschis ca să nu avem grija meselor.
Pensiunea care ne-a atras atenția a fost Loussiana, din satul Trăisteni. Părea să aibă cam tot ce ne doream: cameră triplă, restaurant, curte cu gazon și ceva loc de joacă exterior pentru copii.
Am sunat și am făcut rezervare. Pentru camera triplă am plătit 150 de lei pe noapte doar cazare (octombrie 2020). Mesele urma să le achităm la fața locului în funcție de ce consumam.
Când am ajuns în fața porții, primul imbold a fost să întoarcem mașina și să mergem acasă. Pensiunea este situată la strada principală a satului. Din fericire nu e așa traficată… În curte erau muncitori și utilaje. Se turna asfalt pe zona de acces auto și era un zgomot și un miros de nedescris. Ne-am dat seama însă că era vorba doar de ghinion, așa că… i-am dat o șansă. Și bine am făcut… parțial…
Lucrările s-au terminat în nici o oră de când am ajuns noi, așa că am luat masa liniștiți afară, copilul s-a putut juca în voie în curte, deci totul a fost la superlativ. Mâncarea bună, proaspătă, aveau inclusiv meniuri pentru copii. Dealtfel, încă de la telefon ni s-a spus că putem consulta online meniul și că au absolut tot ce conține. Destul de rară situație pe timp de pandemie…
Totul a fost bine și frumos. Până s-a lăsat seara și am intrat în pensiune…
Doamne, ce frig! Un frig de îți intra în oase. Deși caloriferele ardeau, era foarte rece. Singura explicație plauzibilă pe care am găsit-o a fost că în cursul săptămânii pensiunea nu fusese ocupată și atunci proprietarii nu dăduseră drumul la căldură. Logic, dealtfel. Problema a fost că a durat foarte mult până s-au încălzit pereții. Măcar noaptea în pat a fost cald, dar cu condiția să nu săvârșești aroganța de a încerca să te duci la baie. Odată ce tălpile atingeau podeaua… Brrrrr! Și renunțai.
Camera noastră triplă a fost suficient de mare. Avea un pat dublu și unul simplu, dar cel simplu era într-un fost balcon probabil, căci așa arăta. Totul era amenajat foarte frumos, ca o cameră pentru copil. Era calorifer și acolo, ardea și acolo, dar degeaba…
Cert este că vara probabil e o plăcere să stai în această pensiune.
Pe lângă locul de joacă de afară, există și un loc de joacă interior. Este de fapt o cameră imensă dotată cu jucării și mobilier pentru copii, cu salteluțe de joacă și o grămadă de cărți. Există și canapele și măsuțe pentru cei care supraveghează copiii. Ar fi fost genial pentru puștoaica noastră dacă nu era frigul care ne-a făcut să degajăm foarte repede încăperea.
Ce ar mai fi de menționat este izolarea fonică, sau, mai bine zis, lipsa acesteia. Am avut ghinionul să nimerim în același timp cu un grup de turiști care nu prea își stăpâneau copiii din dotare. Așa că, în ciuda rugăminților și protestelor noastre, a fost un vacarm de nedescris până pe la 3 dimineața. Acesta a fost ghinion clar. Știam însă că ne asumăm acest lucru dacă nu închiriem toată locația… Este un risc la care te expui de fiecare dată în situații de genul acesta.
Deși personalul și proprietarii au fost foarte amabili, dimineață ne-am trezit cu singurul gând să ajungem acasă. Așa că nu am mai stat de mic dejun, am băut cafeaua și am plecat.
Da, în primăvară-vară vom mai merge o tură în zonă, vom încerca să ajungem pe Secăria și vom petrece mai mult timp la baraj, la Paltinu când ne întoarcem.
Cazare vom căuta în zonă doar dacă vremea este deja caldă. Dacă ajungem mai în primăvară, probabil ne vom întoarce direct acasă. Da, zona este foarte bună pentru o ieșire de o zi din Ploiești.
