Pont: Cum să te bucuri de mini-vacanța de 1 Decembrie și să scapi de aglomerație și de prețurile mari

Se apropie 1 Decembrie și toată lumea se gândește la mini vacanța care vine cu această ocazie. Ne așteptăm, ca în fiecare an, la cozi infernale pe Valea Prahovei, la aglomerație în stațiunile de aici, dar și la aglomerație în Alba Iulia, acolo unde se sărbătorește cu cel mai mare fast Ziua României.

Publicitate

În aceste condiții: trafic și aglomerație, nu știu câtă bucurie mai rămâne pentru vacanță și aceasta are toate șansele să se transforme într-un război al nervilor.

Pentru a avea totuși o vacanță în adevăratul sens al cuvântului, avem oricând posibilitatea de a fi altfel decât restul lumii. Când toată lumea merge la Alba Iulia și pe Valea Prahovei, unde, între noi fie vorba, prețurile la cazare sunt foarte ridicate în această perioadă, putem alege alte destinații mai puțin bătute de turiști. În fond și la urma urmei, oriunde ai câte ceva de văzut.

În materialul de față ne vom referi strict la destinații interne pentru că, pentru cele externe, e cam târziu acum să ne orientăm.

Publicitate

Cazanele Dunării în loc de Valea Prahovei

Știu, o să ziceți că ce să faci la Cazanele Dunării în această perioadă a anului.

Păi se cam găsesc fel de fel de chestii de făcut. Adică excursii de o zi (chiar și la vecinii sârbi), o plimbare pe Dunăre, o poză cu celebrul cap al lui Decebal, o vizită la Mânăstirea Mraconia, o cină pescărească, sau pur și simplu petrecerea timpului liber în compania prietenilor. O vacanță este despre relaxare, nu?

Cazare la Cazanele Dunării 30 noiembrie – 4 decembrie 2022

În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, cazarea în zonă pleacă de la 800 de lei pentru toată perioada, o cameră cvadruplă la o pensiune în Orșova, sau 673 de lei un apartament cu două camere tot acolo.

Publicitate

Citește și: Piatra Neamț, o superbă alternativă de concediu sau mini-vacanță dacă nu vrei să te blochezi pe Valea Prahovei

Da, nu se compară cu multitudinea de posibilități și călcături în picioare de pe Valea Prahovei, dar nici prețurile nu sunt cele de acolo…

Cazare la Azuga 30 noiembrie – 4 decembrie 2022

Am încercat să găsim în aceeași perioadă ceva în Azuga. Pe lângă faptul că majoritatea unităților de cazare de pe booking sunt ocupate, cele rămase au niște prețuri „destul de piperate”, să spunem. „O triplă” aici sare de 3.000 de lei pentru cele patru nopți. Și… merită? Acum depinde de bugetul și nervii fiecăruia…

Piatra Neamț în loc de Alba Iulia

Piatra Neamț de 1 decembrie a fost o variantă pe care chiar am încercat-o anul trecut și s-a dovedit a fi lozul câștigător.

Publicitate

În afară de orașul în sine și de plimbarea cu telegondola, și zona este plină de obiective turistice: Cetatea Neamțului, Ozana „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, Humulești, mânăstirile Agapia, Văratec, Neamț și lista poate continua. Pe scurt, nu-ți ajung patru zile pentru a te bucura de tot ce oferă zona.

Cazare la Piatra Neamț 30 noiembrie – 4 decembrie 2022

Tot la o simulare pe booking pentru perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, am găsit cazări chiar în oraș, în Piatra Neamț, începând cu 632 de lei pentru un apartament cu două camere. Ca și la Alba Iulia ai numeroase modalități de a petrece timpul liber și, fiind oraș, ai la dispoziție și restaurante pentru toate buzunarele.

Nu mai povestim că atracția principală a orașului este telegondola care, practic, traversează orașul. Pentru copii este o distracție garantată.

Publicitate

Și, incredibil dar adevărat, putem să ne petrecem cele patru zile pe litoralul românesc

Știu, Constanța ca și destinație pentru vacanța de 1 decembrie, nu prea sună motivant pentru nimeni, dar, la o a doua vedere, poate ar merita luată în calcul.

Am fost acum mulți ani pe litoral în februarie și a fost perfect. Cele patru zile le poți petrece vizitând Constanța, care chiar merită ca oraș, ca city-break. Delfinariul, o plimbare pe plajă, o incursiune la vecinii bulgari, sau vizitarea cetăților Dobrogei.

Cazare la Constanța 30 noiembrie – 4 decembrie 2022

Nu mai vorbim despre cazări care, în această perioadă a anului, sunt foarte bune. O cameră pleacă de la 568 de lei pentru toate cele patru nopți.

Publicitate

Orice ai alege, nu vei avea parte cu siguranță de aglomerația de pe Valea Prahovei sau de la Alba Iulia. Vacanța de 1 decembrie se poate petrece și într-un mod nestresant, fără ore pierdute în trafic și, mai ales, la prețuri decente.

Noi, anul acesta, este posibil să alegem litoralul. La Piatra Neamț am fost anul trecut iar pentru Dunăre… nu suntem amatori de pește. Alegere inspirată!

Cele mai noi

Wizz Air lansează o nouă rută din București către Dubrovnik. Zboruri directe din iulie 2026

La începutul lunii aprilie 2026, compania aeriană low-cost Wizz...

Setenil de las Bodegas, povestea unei așezări în stâncă

Dacă ai planificată o excursie în Andaluzia și ai...

Casa Solevida, punctul ideal de plecare pentru explorarea Andaluziei

Cu ocazia scurtei noastre excursii în regiunea Andaluzia, din...

Abonează-te la newsletter

Cele mai citite

Drumul cu mașina din Ploiești până în Grecia, Thassos, în 2023: Timpi, prețuri și sfaturi de călătorie

Drumul cu mașina până în insula grecească Thassos este...

Am vizitat Riomaggiore, una dintre localitățile Cinque Terre. O dată în viață merită, a doua oară parcă nu…

Riomaggiore, Cinque Terre... amintiri frumoase din vacanța de... iarnă....

Zona din Thassos pe care NU o recomand deoarece riști să mori de… plictiseală

Proaspăt întorși la început de toamnă dintr-o vacanță de...

Top 5 gradini Italia – adevărate oaze de frumusețe

În acest articol vom vedea Top 5 gradini de...

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Alte recenzii de călătorie

Cinci locuri mai puțin știute lângă Prahova unde poți fugi de aglomerație în weekend

Pentru cei care caută destinații mai puțin cunoscute lângă Prahova, departe de aglomerația specifică Văii Prahovei, există numeroase alternative care merită explorate. În locul...

Wizz Air lansează o nouă rută din București către Dubrovnik. Zboruri directe din iulie 2026

La începutul lunii aprilie 2026, compania aeriană low-cost Wizz Air a anunțat lansarea unei noi rute directe din București către Dubrovnik, una dintre cele...

Setenil de las Bodegas, povestea unei așezări în stâncă

Dacă ai planificată o excursie în Andaluzia și ai mașină la dispoziție, neapărat trebuie să nu ratezi sătucul Setenil de las Bodegas. Mica așezare,...