AcasăIdei de weekend: Prahova și împrejurimiIdei de weekend: Zimbrăria Neagra de la Bucșani, vezi animale pe cale...

Idei de weekend: Zimbrăria Neagra de la Bucșani, vezi animale pe cale de dispariție la nici o oră distanță de Ploiești

Poate cea mai nepromovată destinație de o zi din Ploiești este Zimbrăria Neagra de la Bucșani.

Am mai scris de ea, prin primăvară, dar atunci lumea nu prea era preocupată de relaxare și vizite. Poate acum, vara, repede-repede până nu vine valul 4, se vor gândi mai mulți să o viziteze.

Este, în opinia mea, un loc unde trebuie să mergi pentru a vedea animale pe cale de dispariție. Chiar merită!

Cum ajungi la Zimbrăria Neagra

Cel mai bun drum este cel pe Târgoviște, dar mai există și cel prin Cocorăștii Colț, Finta și apoi dreapta la Rățoaia.

Noi am ales drumul spre Târgoviște, prin Stoenești, Dărmănești, și apoi, după I.L.Caragiale, stânga spre Bucșani.

În total am făcut cam 50 de kilometri într-o oră. Ultimii 5 kilometri sunt pe un drum forestier. Deși avem mașină cu garda joasă, nu am avut nicio problemă, drumul fiind mai mult decât practicabil iar peisajul superb deoarece este un drum prin inima pădurii.

Ce m-a frapat pe acest drum forestier a fost prezența căruțelor încărcate cu bușteni. Am înțeles, de la prieteni care au mai fost acolo, că nu prea a fost o întâmplare faptul că am dat de așa ceva.

Nu știu dacă e legal ce se întâmplă acolo, dar se întâmplă. La adăpostul pădurii se taie copaci… și nu unul-doi. Peste tot pe marginea drumului vezi la ce nivel se taie în zonă…

Cel mai bun moment să vizitezi Zimbrăria

Programul de vizitare, scriptic, al Zimbrăriei Neagra este între orele 10.30 și 15.00. „Veniți mai de dimineață ca să-i vedeți și până li se dă de mâncare! E tot timpul cineva acolo. Au afișat un program, dar puteți veni și mai devreme și puteți sta și după ora 15.00, dacă doriți!”, mi s-a zis la telefon de la Ocolul Silvic Bucșani. Site-ul zimbrăriei, din păcate, nu mai funcționează… ☹

Pe căldurile astea este de preferat să ajungeți la ora 10.00 cel târziu. Cu cât este mai cald, zimbrilor li se dă de mâncare mai devreme.

Dacă în primăvară pe la 10.30 – 11.00 este intervalul ideal pentru a-i vedea, vara, încercați să ajungeți mai devreme. Altfel, s-ar putea să bateți drumul de pomană.

Nu vă gândiți „Dar dacă le dă să mănânce la ora 8, înainte de a se deschide?”. Nu se va întâmpla asta. Turiștii știu că trebuie să ajungă la zimbrărie la ora de masă a animalelor, de-asta vin. Administratorii știu că, dacă hrănesc animalele înainte de ora de deschidere, turiștii vor fi dezamăgiți, nu vor reveni și nu nici nu vor recomanda zimbrăria cunoscuților.

Ce vezi la Zimbrăria Neagra

Păi… zimbri, în primul rând. Ai ocazia să vezi aceste animale pe cale de dispariție, și nu doar de la distanță. Dacă ajungi la ora potrivită, îi poți privi chiar în ochi.

Zimbrul este un animal mare, cel mai mare mamifer din Europa. Pe cât este de mare însă, pe atât este de sfios. Cred că acesta este cuvântul care poate descrie cel mai bine zimbrul: sfios!

Dacă ajungi devreme, ei sunt adunați deja în țarcurile de pe marginea drumului de intrare. Așteaptă masa.

Odată ce căruța cu furaje pleacă spre locul de hrănire, îi vezi cum aleargă în turmă pentru a ține pasul cu ea. Acela este momentul când părăsesc țarcurile de la intrare și se îndreaptă spre zona turnului de observație. Acel turn este punctul terminus, ca să zic așa.

Din turnul de observație îi poți vedea cum mănâncă și apoi, cum părăsesc pe rând spațiul deschis pentru a căuta răcoarea pădurii.

Dacă ai ratat momentul mesei, mergi degeaba. Eventual poți vedea un singur exemplar, dacă cei de acolo au păstrat vreunul separat de turmă, în țarcul de la intrare.

Taxa de intrare

În prezent, august 2021, taxa de intrare este de 6 lei pentru un adult și 3 lei pentru un copil.

Dacă stai puțin să te gândești ce vezi de banii aceștia, că vezi animale foste simboluri ale țării noastre, animale pe cale de dispariție, o să vezi că este o nimica toată.

Sunt mulți însă cei care fac tot posibilul să intre fără să plătească. Nu înţeleg, chiar nu reuşesc să îi înţeleg pe cei care procedează în acest fel. Nu e ca și cum dai banii degeaba, intră în buzunarul statului și gata. Din ceea ce tu, ca vizitator, plătești, animalelor le sunt asigurate condițiile de trai.

Privind lucrurile așa, nu mai profita de personalul redus cu care se lucrează acolo, nu mai „fenta” taxa de intrare. Chiar dacă, atunci când intri, pentru că toți sunt ocupați cu hrănirea zimbrilor, nu e nimeni la intrare, măcar atunci când ieși, caută pe cineva și plătește. Îți garantez că ți se dă bon.

Concluzii

Dacă merită sau nu parcurgerea a 50 de kilometri ca să vezi o turmă de zimbri, eu aș spune că da, merită.

Sunt alte popoare europene care nu au nici măcar un exemplar. Acei oameni ar face mult mai mulți kilometri și ar plăti mult mai mult ca să vadă zimbri, despre care doar au citit în cărți. Dacă au citit… Unii nici măcar nu au auzit de existența lor.

Ceea ce au făcut cei de la Zimbrăria Neagra cu această rezervație, merită tot respectul!

Am vrut astăzi să verific prețurile de intrare și orarul ca să nu cumva să fi intervenit schimbări de acum 2 luni.

Am avut surpriza să constat că nu le mai merge website-ul. De asemenea, numărul de telefon nu mai este activ.

Am avut pe moment un gând: Dacă s-a închis?

Am sunat la Primăria Bucșani de unde am fost îndreptată spre Ocolul Silvic Bucșani. Am sunat la Ocol și mi s-a răspuns clar că zimbrăria este deschisă. M-am liniștit. Ar fi fost mare păcat altfel.

Mergeți cu încredere și vizitați Zimbrăria Neagra Bucșani! Nu vă va părea rău cu siguranță.

Abonează-te la Newsletter-ul nostru

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Noutăți