Pe principiul “cui pe cui se scoate”, am încercat să tratăm coronavirusul, vinovatul principal al schimbărilor, mai puțin bune din viața noastră, cu ajutorul celuilalt virus de care suferim, turismul. Care, știm sigur, ne aduce doar bucurie.
Asa că, în ianuarie, am ales Sighișoara ca punct de plecare pentru câteva trasee, adevarat, mai mult auto decât pietonale, cu o limită maximă de 100 de km dus-întors pe zi, de-a lungul cărora ne-am gândit să nu presărăm mai mult de una-două “destinații” care ne-au făcut cu ochiul, de pe hartă și despre care nu știam mai nimic.
Prima pe lista a fost Manufactura de Brânză de la Cund. GPS-ul arăta 29,5 km și 37 de minute, de la cazare la destinație. Am ocolit Dumbrăveniul (o posibilă destinație viitoare) cu promisiunea de a-l vizita la întoarcere. Drumul șerpuitor, liber și însorit, ne-a lăsat chiar în fața micii, dar surprinzător de bine dotatei manufacturi. După nelipsita degustare, au urmat inevitabilele cumpărături de suveniruri comestibile. Sortimentul cel mai surprinzător a fost brânza neagră cu cărbune!
Amabilă, patroana, aflând că suntem la plimbare, ne-a recomandat Crama Villa Vinea, pentru vin și priveliște, iar, pentru prânz, Valea Verde Retreat. Cei 20 de km (20 de minute, precizează din nou GPS-ul) până la cramă, i-am făcut pe un drum ce străbate natura minunată aflată între cele două Târnave, cea Mare și cea Mică. A fost lipsit, din nou de trafic. Oare despre ce peisaj ar putea fi vorba la o cramă?
Cocoțată în vârful dealului, clădirea Cramei Villa Vinea are un imens turn de observație, reperabil de departe și destul de neconvențional. Deși nouă, păstrează ceva din arhitectura zonei. Da, priveliștea este minunată, abia o poți cuprinde cu privirea. Splendidă și neașteptată… Doamna de la Manufactura de Brânză ne-a făcut un frumos cadou, recomandându-ne locația.
Din nou magazin de prezentare….fără degustare de data aceasta…firesc, din nou shopping de suveniruri, asortate cât de cât cu primele… și fuga sus în turn. Cum nu am avut un ghid competent cu noi… știu doar că în fața noastră, în toată măreția, vedem Podișul Târnavelor și, credeți-mă, este frumos frumos de privit de acolo de sus.
Ora prânzului se apropia, așa că am plecat înapoi spre Cund, la marginea căruia știam, conform indicațiilor primite, că vom găsi Valea Verde Retreat. Bănuind deja că recomandarea nu ne va dezamăgi, am păstrat curiozitatea de a vedea cum arată locația și ce fel de meniu al zilei este pregătit pentru amatorii ocazionali.
Retreat-ul de 5*, (wow) este în plină natură și lipsit de turiști, ceea ce pe noi ne-a bucurat cât se poate de mult. O idee despre locație, prețuri (wow,wow) și facilități vă puteți face accesând site-ul acestuia. Noi ne-am mulțumit să vizităm, prin amabilitatea angajaților, una din camere, pentru a ne face o idee, apoi ne-am așezat la masă. Ciorbă ardelenească, sărmaluțele și desertul, din partea casei, au făcut ca prețul achitat să fie aproape simbolic, raportat la cantitatea porțiilor și gustul preparatelor.
Dumbrăveniul, ultima oprire a zilei, a oferit momentul pietonal al traseului.
Perimetrul Parcului Central, l-am parcurs la pas, trecând agale prin fața neașteptat de impozantei și, din păcate, nerenovatei Catedrale Armeano-Catolică, a Liceului Timotei Ciparu și a Primăriei, întorcându-ne spre Castelul Apofi, și el tot nerenovat, în vecinătatea căruia parcasem mașina. Mare păcat că încă nu și-a găsit locul pe harta turistică a zonei.